Lilioara Macovei, O carte cu temelia în iubire

Încep prin a spune câteva cuvinte despre cartea Cifra de aur scrisă de Silvia Bodea Sălăjan, expunând ultimul paragraf rostit de unul dintre personaje: „…un călugăr italian, Luca Pacioli, a explicat raportul de aur în mod științific în cartea Proporția divină, care ar fi fost ilustrată de Leonardo da Vinci în vasta sa operă. Pacioli a văzut Trinitatea divină în secțiunea de aur în felul următor: segmentul mic îl personifică pe Fiul, cel mare pe Tatăl și întregul pe Duhul Sfânt.”

Amintesc multitudinea de cercetări despre cifra de aur în urma cărora s-a concluzionat: „că întreaga natură și chiar întreg universul este structurat respectând fidel proporția perfectă și exactă a numărului de aur. Marile construcții antice, precum piramidele sau templele și catedralele, respectă de asemenea proporția fidelă a acestui număr de aur.”

Medicul chirurg estetician Iancu Morad spunea că: „formula frumuseții perfecte se regăsește în natură, în proporțiile perfecte ale florilor, ale frunzelor și în coloritul păsărilor și a fost preluată, de-a lungul timpului, atât de arhitecți, pictori, artiști, compozitori, cât și de medicii esteticieni. Asta deoarece un chip cât mai aproape de proporțiile perfecte, de acest număr de aur, este considerat atrăgător, oamenii fiind atrași de persoanele care au trăsăturile dictate de această formulă.”

Dar cum știm că nu putem fi perfecți, nici fizic, nici moral, nici conform altor criterii, este de reținut ca măcar să știm că ne putem îndepărta de cele care ne fac rău nouă, dar și semenilor noștri, că ne putem raporta la perfecțiune, pentru a ne descoperi imperfecțiunile.

M-am pregătit cu multe lecturi înainte să încep să citesc această carte. Este una de altă factură față de ultima citită, scrisă de aceeași autoare (chiar și de cele asemănătoare ale altor semnatari). În romanul Cifra de aur este descrisă în amănunt atmosfera din familia lui Petru cât și noul lui prieten Ilie, cu extindere la cei din jurul lor, dar dintr-un unghi diferit de cel obișnuit.

Am redescoperit o autoare umanistă fără acoperire, unde toate conceptele despre „inimă rănită” sau „amintiri aducătoare de mari nostalgii” sunt transmise în forme calde cu revizuire afectivă. O prietenie legată pe timpul unei veri între arhitectul Ilie sau „domnul Pi” și Petru, viitorul student la Filozofie, dezleagă pentru cititor câteva dintre întrebările pe care oricine și le poate pune, atunci când întâmplări din viață dau buzna peste oameni. Dar iată că există cineva care are grijă să surprindă aceste evenimente și să nu le lase pradă uitării.

Discuțiile dintre cei doi sunt viziunile despre existența omului și tot ce face el în viața pe care o are, viziuni cu impact asupra cititorului care este în rezonanță permanentă cu eroii cărții. Toate se derulează într-o normalitate fără vârfuri sau coborâșuri abrupte, până într-un punct, când viața pune întrebări multe și grele. Întâmplarea nefericită din familia lui Petru evidențiază legătura dintre cifra de aur și familia lui, dar voi expune asta mai târziu.

Un om dur, singuratic, insensibil pare a fi Ilie atunci când facem cunoștință cu el. Pare doar, pentru că Ilie este de fapt cu alese sentimente, dornic să împărtășească prietenului mai tânăr ceea ce știe, dar mai ales să-i ofere o perspectivă despre cum interpretează el viața primită în dar. Arhitectul Ilie dă calcule precise despre viață, filozoful Ilie nu caută răspunsuri imposibile, ci pe acelea ce sunt de folos lumii pentru a descoperi sensurile profunde ale existenței, pentru ca tânărul student la Filosofie să descopere o nouă perspectivă despre cum se poate vedea și estima viața.

Vor fi sfaturile lui de vreun folos acestui tânăr plin de curiozitate și atent la toate discuțiile, sau este ceva ce el nu poate înțelege?

Se limpezește până la urmă nebuloasa incertitudinilor tânărului, pentru că a avut șansa unui partener de conversație pus pe „disecarea” vieții și acest lucru îl mulțumește foarte mult pentru că, descoperind, se descoperă pe sine.

Mersul pe plajă unde pe nisip construia turnulețe, apoi le dărâma cu palma și scria în locul acela o înșiruire de cifre, ni-l aduce în față pe Ilie, care știe să lege ceva cu altceva?

Aici cititorul trebuie să-și spună părerea, doar citind cartea.

Va înțelege prietenul Petru ce este cu lumea asta, spre ce se îndreaptă și ce consecințe au alegerile noastre?

Toate captările de idei din discuțiile celor doi nu sunt „pastelate și dantelate” și nu pentru că sunt „filosofice”, ci pentru că autoarea dă o direcție de bună înțelegere a ceea ce dorește să fie asimilat de către cititor.

Este o vibrație a discursurilor pe care Silvia Bodea Sălăjan o controlează și o dă cu generozitate unui lector ce va descoperi că „viața nu este doar cât se vede cu ochii”, după cum spunea Creangă. Cu un rafinament deosebit, autoarea ne conduce pe firul subiectului captivându-ne total. Este o poveste de viață în care se intersectează destine marcate de experiențe reale ale timpului nostru. Două idile, din care una fără finalitate, alta cu o previziune frumoasă. Evenimente politice abia amintite dar cuprinse firesc în țesătura romanului. Traseul devenirii unui tânăr responsabil, care nu are complexe, chiar dacă student fiind lucrează cot la cot cu oameni simpli, care îi oferă un fel de dragoste și protecție paternă. Toate acestea, într-o carte în care nu se găsesc ruperi de acțiune, în care totul este într-un tot, frumos construit, echilibrat, iar ceea ce impresionează este multitudinea de mesaje transmise.

Toate discuțiile dintre Ilie și Petru sunt și reflecțiile noastre legate de fericire sau nefericire, de bucuria sau plânsul dintr-o familie, de conexiunea cu toți cei din jur și efectele acestei conexiuni.

Traumele lui Petru, știute numai de el, pun amprenta pe viața sa și destăinuirile mamei lui îl luminează în aceeași măsură în care îi îngreunează și-i întunecă inima. Un tată mereu plecat pe mare și, la revenire, manifestându-se îmbufnat, face din Petru un introvertit și mereu căutător de răspunsuri pentru întrebările care-l frământă. Manifestările normale duc încet spre interpretări profunde cu explicații subliminale atunci când îi vorbește Ilie, încât, la un moment dat, și-l substituie ca tată.

Un eveniment tragic din familie, moartea fratelui mai mic, readuce cifra de aur în prim plan pentru că echilibrul se reface, întrebările primesc răspunsuri, chiar dacă „golul” lăsat de fratele mai mic a săpat răni în sufletele tuturor. Are loc o „regăsire”, o refacere a unei ordini rătăcite pe drumul vieții, iar în acest sens, tatăl și fiul (Petru), prin îmbrățișarea strânsă, au format o singură persoană.

Familia lui, acum formată doar din trei persoane este mică, dar este o familie cu suflet mare pentru că numele ei este „Cifra de aur”, un simbol al lumii, iar acest simbol poartă numele generic de „Iubire”, pentru că: „…temelia lumii este armonia, iar armonia este un atribut esențial al iubirii.”