„A fost caracterizat de o pregătire deosebită, avea capacitate intelectuală profundă, o etică a muncii persistentă, o voință fermă, o ambiție nobilă, căutând mereu noi posibilități și realizări, o considerație politică îmbinată cu patriotism, o orientare firească spre frumosul și binele, și atâtea alte trăsături nobile…” (Din necrologul lui Szikszai Lajos, publicat în „Szilágy”, din 3 septembrie 1897)
Introducere
Szikszai Lajos se înscrie în galeria personalităților sălăjene, care, deși nu a făcut o carieră chiar așa de răsunătoare, ca să intre în manualele de istorie și nu a scris opere literare ori științifice atât de importante, încât să fie prezent în programe școlare, totuși are merite deosebite, pe care măcar acum, la bicentenar, merită să le popularizăm.
Szikszai Lajos a fost un patriot în cel mai nobil sens al cuvântului: devotamentul său față de patrie l-a dovedit prin eroismul său în timpul Revoluției din 1848-1849, precum și prin activitatea sa din timpul celor două mandate parlamentare. Era caracterizat și de un soi de „patriotism local”, dovadă că de-a lungul vieții sale a făcut deosebit de mult pentru meleagurile natale – Sălajul. Și a făcut toate acestea cu altruism, fără a aștepta vreo recompensă sau recunoștință.
Copilăria și tinerețea
Szikszai Lajos s-a născut la 25 noiembrie 1825, la Șamșud, într-o familie de mici nobili. Părinții săi au fost Szikszai Imre, originar din Someș-Uileac, de lângă Ulmeni, și Petkes Anna din Deja.
Numele lui Szikszai Lajos este înscris în registrul de nașteri și botezuri al parohiei reformate din Șamșud la 25 noiembrie 1825. (El fiind al zecelea dintre cei născuți în anul 1825 în eclesia reformată locală.) Pe lângă numele părinților și al nou-născutului sunt trecuți și nașii de botez: Székely Mihály și văduva Ferenczné Nagy Mihály Rozália.
A copilărit în satul natal, unde și-a început studiile la școala elementară reformată din Șamșud. După absolvirea claselor primare a mers la Colegiul Reformat din Zalău, unde a fost înscris în clasa a III-a de gimnaziu. La colegiu era un elev merituos și bine pregătit. Conform tradiției, după absolvirea clasei a VI-a (echivalentul clasei a X-a de liceu de acum), pe 4 iulie 1840, s-a semnat în matricola colegiului. Elevii se angajau prin semnătură că vor respecta „Legile școlii”. Actul era considerat un fel de majorat, elevii aveau voie să fumeze în prezența profesorilor, nu puteau să fie pedepsiți corporal și nici tutuiți de dascăli, ci apelați cu domnul elev. (Szikszai avea atunci 15 ani.)
A absolvit liceul din Zalău cu rezultate bune în 1842. Părinții săi l-au trimis pe talentatul și ambițiosul tânăr să-și continue studiile. Pentru tinerii de la țară teologia sau dreptul erau principalele opțiuni de domenii de studiu universitar, eventual o pregătire pentru o carieră didactică, mai rar medicină sau inginerie ori carieră militară.
Studii universitare și participarea lui Szikszai la Revoluția de la 1848-1849
După ce și-a terminat studiile medii la Zalău, a devenit student la Academia de Drept din Cluj, iar apoi, din 1846, a studiat limba germană la Sibiu.
În 1848, abia își terminase studiile când a izbucnit revoluția. Szikszai nu a rămas pasiv și, la chemarea lui Kossuth, s-a înrolat în armata revoluționară, participând la zeci de bătălii și dând dovadă de curaj și eroism. S-a înrolat ca soldat simplu și a ajuns, datorită calităților sale, ofițer. Mai mulți autori (inclusiv Petri Mór) au scris despre participarea eroică a lui Szikszai Lajos la revoluție.
De la Petri Mór aflăm că, pe 28 mai 1848, s-a înrolat ca soldat în Batalionul 3 de honvezi din Oradea, iar mai târziu a obținut gradul de căpitan. Enumeră majoritatea bătăliilor la care a participat. Pentru faptele sale de armă a fost decorat personal de către generalul Görgei (comandantul armatei). Compania lui Szikszai a participat la capitularea de la Világos (Șiria) din 13 august 1849, unde principalele forțe ale armatei maghiare s-au predat trupelor țariste. Rușii și-au predat prizonierii austriecilor, care s-au răzbunat în mod crunt: majoritatea generalilor și ofițerilor superiori au fost executați, alții au fost închiși. Restul ofițerilor degradați, împreună cu soldații de rând, au fost încorporați cu forța în diverse unități militare imperiale…
Szikszai Lajos a fost încorporat cu gradul de soldat în Regimentul imperial 54 Moravian, având garnizoana la Olomouc. Militarii din acest regiment, pe lângă instrucția severă, făceau și gardă, păzind închisoarea din Cetatea Olomouc. Unul dintre prizonierii închiși în Olomouc a mărturisit ulterior faptul că un soldat din paza lor (era Szikszai), deși era strict interzis, stătea de vorbă cu prizonierii, îi informa despre mersul lumii și le aducea lucruri mărunte. Mai târziu, unul dintre prizonieri a scris chiar și un poem despre Szikszai, intitulat „Gardianul din Olomouc”, care a fost publicat și în „Szilágy” după moartea lui Szikszai.
După revoluție: carieră de avocat și deputat
După ce și-a terminat serviciul militar suplimentar, s-a întors acasă, în Sălaj, la Șamșud, unde, o perioadă, a lucrat pe moșia familiei. S-a căsătorit cu Kaáli Nagy Ágnes, dar nu au avut copii. După un timp, s-a săturat de viața de la țară și a intrat în serviciul public – din 1861 a devenit adjunctul pretorului din Plasa Dioșod, având atribuții administrative și judiciare.
În 1862, a susținut examenul pentru baroul de avocați, devenind avocat. Din acest motiv, familia Szikszai s-a mutat la Zalău, deoarece aici funcționa tribunalul, aici putea avea clienți.
A obținut primul său succes răsunător în calitate de avocat al familiei Wesselényi, câștigând procesul împotriva unui escroc care pretindea că este fiul marelui Wesselényi. A devenit un avocat popular, ceea ce i-a adus nu numai renume, ci și beneficii financiare.
Pe lângă cariera juridică, a activat și în comunitate, fiind membru fondator la numeroase asociații, iar ulterior a intrat și în politică.
Deputat timp de două mandate (1875-1881)
În 1875, a fost ales membru al parlamentului Ungariei în circumscripția Zalău, apoi pentru încă un mandat, până în 1881, activând în partidul liberal al lui Tisza Kálmán.
În timpul primului mandat de deputat al lui Szikszai Lajos (1875-1878), a făcut lobby cu succes, susținând ca reședința viitorului comitat al Sălajului să fie Zalău. (În 1876, comitatele Solnocu de Mijloc și Crasna au fost unificate sub denumirea de comitatul Sălaj.)
Un pasaj din Legea XXXIII din 1876 (despre înființarea comitatului Sălaj):
Comitatul Sălaj.
Acesta este alcătuit din:
a) Comitatul Solnocu de Mijloc;
b) Comitatul Crasna;
c) Plasa Agrij a comitatului Dăbâca, care se învecinează cu Sălajul;
d) Zalău.
Reședința comitatului: Zalău.
Comitatul Sălaj, înființat în 1876, a existat în această formă până în 1926, cu Zalău ca reședință.
În ciuda succeselor sale parlamentare, Szikszai Lajos a avut un contracandidat la alegerile parlamentare din 1878, un membru al Partidului Liberal (radical). Adversarul său era un cetățean de extremă stânga din Košice. A avut loc o campanie electorală zgomotoasă, iar în cele din urmă a venit ziua alegerilor. (Pe atunci încă nu era vot universal, ci vot cenzitar, în funcție de venit și avere: aproximativ fiecare al zecelea bărbat adult avea drept de vot.)
Ziarul local despre alegerile din 1878
Context: Szikszai, care a fost un candidat puternic în campania electorală datorită popularității sale, și-a oferit mandatul său, luat ca sigur în circumscripția Zalău, premierului Tisza Kálmán (care era și președintele partidului), dacă acesta nu ar fi câștigat în propria circumscripție. Acest lucru nu a fost necesar, așa că Szikszai Lajos a rămas candidatul partidului pentru Zalău.
Mișcări electorale (Titlu de articol)
„Pe 11 [august 1878], dimineața devreme, partidele s-au aliniat cu muzică și urale puternice. Partidul lui Mártonffy, în special, a străbătut străzile cu mare entuziasm și și-a adunat susținătorii. Acest partid și-a etalat toată puterea pentru susținerea candidatului propriu.
Votarea a început la sediul școlii de băieți și la școala normală, iar Mártonffy conducea în ambele locuri până la ora 14:00. Dar apoi, odată cu apariția tot mai multor susținători ai lui Szikszai, aceștia au obținut avantajul la ora 16:00. Până la ora 18:00 au votat toți alegătorii, deci alegerile au fost încheiate…” „Au fost exprimate 901 voturi. Dintre acestea, 500 i-au revenit lui Szikszai și 401 lui Mártonffy, astfel încât Szikszai a fost declarat câștigător cu o majoritate de 99 de voturi…”
(Ziarul publică rezultatul final oficial pe comitat, în toate circumscripțiile, și la Cehu Silvaniei vedem altă persoană cunoscută:
„d) În circumscripția electorală din Cehu: au fost exprimate 654 de voturi. Dintre acestea, 465 i-au revenit lui György Pap, un minoritar, și 189 lui Elek Kiss (nu îi cunoaștem afilierea politică). György Pap a câștigat cu o majoritate de 276 de voturi…” (György Pap este, de fapt, mai cunoscut sub numele de Gheorghe Pop de Băsești. El și-a reprezentat alegătorii în parlament în același timp cu Szikszai.)
Din relatarea ziarului aflăm cum era tradiția de a sărbători victoria electorală la acea vreme: seara, susținătorii lui Szikszai l-au vizitat pe alesul lor cu muzică și torțe. Proaspătul ales a ținut două discursuri de mulțumire și despre programul său de acțiune legislativă.
Al doilea mandat parlamentar al lui Szikszai a fost eficient, chiar dacă nu la fel de spectaculos ca primul. El a purtat tratative și discuții în vederea apropierii căii ferate care ocolise anterior Sălajul. (Calea ferată era „autostrada secolului al XIX-lea”.)
Împărțindu-și timpul între capitală și Zalău, între timp a participat activ la organizarea Asociației Sălăjene a Muzeelor. Scopul principal al asociației era crearea unui muzeu sălăjean. (A donat propria colecție de piese arheologice asociației.)
Anii marilor realizări din viața lui Szikszai Lajos (1881-1897)
După două mandate de deputat, a lucrat în continuare ca avocat și a devenit o persoană care a reușit să fie factorul dinamizator al vieții publice locale: a jucat un rol în înființarea și funcționarea diferitelor asociații și organizații, devenind sufletul și motorul celor care se zbăteau să reducă din rămânerea în urmă a Sălajului față de zonele mai dezvoltate.
Recunoscând acest lucru, locuitorii din Sălaj l-au ales vicecomite al comitatului. Szikszai a deținut această funcție de răspundere din ianuarie 1884 până la sfârșitul vieții sale. Vicecomitele, ales pentru un mandat de șase ani, era primul funcționar al comitatului, șeful administrației publice a comitatului, șeful funcționarilor publici, cu atribuții destul de importante. Comitele suprem era numit de guvern și era mai degrabă o funcție politică, un titlu protocolar, decât unul cu autoritate reală. (Vicecomitele se aseamănă practic cu președintele consiliului județean ales de locuitori, iar comitele suprem cu prefectul, ca reprezentant al guvernului în teritoriu.)
Mai tânărul său contemporan, Petri Mór, într-o oarecare măsură cronicarul vremii, povestește despre activitatea lui Szikszai:
„Și-a găsit adevăratul loc în sala de ședințe și la consfătuiri, unde cuvintele sale au avut un impact prin argumente convingătoare, chiar și fără figuri oratorice. Construirea primei căi ferate din Sălaj, apoi construirea liniei ferate Zalău – Dej, reconstrucția reședinței prefecturii, construcția tribunalului…”. E doar o listă scurtă, dar, bineînțeles, erau și alte realizări.
Szikszai Lajos abia preluase funcția de vicecomite când a și pornit în mișcare proiectul căii ferate sălăjene: pe 12 martie 1884, adunarea generală a comitatului Sălaj a luat o decizie importantă de a sprijini construcția mult-necesarei căi ferate în și prin Sălaj: linia Zalău – Carei, și apoi s-au angajat să contribuie la costurile de exploatare timp de zece ani. Tot la adunarea generală a fost prezentat proiectul liniei de cale ferată Zalău – Carei, lungă de 92 km, având un traseu oarecum sinuos, ca să atingă cât mai multe localități.
În calitate de vicecomite, Szikszai a negociat cu comitatele vecine, cu proprietarii de terenuri, cu primăriile localităților de pe traseu, convingându-i pe mulți dintre ei să susțină cauza căii ferate. Ca urmare a efortului, planificării și organizării serioase, prima garnitură de tren a ajuns în gara Zalău pe 7 octombrie 1887. În paralel cu construcția liniei de cale ferată Zalău – Carei, a început proiectarea liniei spre Jibou, iar trei ani mai târziu trenul a ajuns de la Zalău la Jibou. Pe această linie s-a făcut legătura directă spre Dej – Cluj.
Reședința comitatului (astăzi clădirea Primăriei Zalău) a fost, de asemenea, reconstruită sub primele mandate de vicecomite ale lui Szikszai. Tot în vremea lui au început pregătirile pentru lucrările la Grupul statuar Wesselényi, el fiind primul președinte al comitetului împuternicit să realizeze lucrarea monumentală. Practic, Szikszai a încheiat contractul cu maestrul Fadrusz, dar nu a mai apucat și inaugurarea capodoperei. Paralel cu amenajarea centrului Zalăului, s-a făcut și construcția clădirii Transilvania (Vígadó). În esență, centrul orașului a căpătat un aspect urban în acest interval de timp.
Decesul, înmormântarea și cinstirea memoriei lui Szikszai
Szikszai Lajos a murit în data de 31 august 1897, la vârsta de 72 de ani. Se știa că „Bătrânul” (cum era alintat de apropiați) era bolnav, dar, cu toate acestea, vestea morții lui a șocat comunitatea locală. Foarte multă lume a participat la înmormântare, oficialități în frunte cu comitele suprem. Convoiul mortuar, în drum spre cimitir, s-a oprit în fața sediului comitatului, unde un oficial de rang înalt a rostit o cuvântare în numele colaboratorilor și subalternilor lui Szikszai. Apoi, ceremonia religioasă a fost oficiată de Magyarósi István, primpreot la parohia reformată Zalău. În final, corul orașului a cântat cântecul preferat al „Bătrânului”. Săptămânalul „Szilágy”, pe 3 septembrie 1897, a scos o ediție specială dedicată aproape exclusiv lui Szikszai Lajos.
Pe prima pagină apare necrologul și un poem intitulat „Gardianul de la Olomouc”, dedicat lui Szikszai. (Poemul aduce un elogiu defunctului, de pe vremea când servea în armata imperială.) În interiorul ziarului este publicată biografia lui Szikszai scrisă de Boér Miklós (un scriitor, publicist local). Sunt publicate detaliile înmormântării, cuvântările, date despre participanți etc. Unul dintre oficialități propune ca orașul Zalău, drept recunoștință pentru meritele defunctului, să suporte costurile unui monument funerar demn de meritele fostului vicecomite. (Însă văduva va respinge propunerea, declarând că familia își poate permite o piatră funerară adecvată, care va fi realizată într-adevăr pe cheltuiala ei. Doamna Szikszai va fi înmormântată tot acolo în mai 1902.)
Vestea morții lui Szikszai Lajos a fost relatată și de presa centrală, săptămânalul cultural foarte popular de la Pesta, „Vasárnapi Újság”, i-a dedicat un articol special, care începe astfel:
„Se împuținează, din ce în ce mai mult, acei eroi care, cu curajul lor care sfidează moartea și cu vitejia lor care amintește de scenele legendare ale antichității, au făcut din nou celebru numele maghiar în ultimul nostru război de independență. Unul dintre ei a fost înmormântat mai aproape de casă, în cimitirul din Zalău, despre care puțini oameni știau astăzi că a fost unul dintre cei mai bravi soldați.” Este publicat și portretul lui Szikszai, împreună cu biografia elogioasă.
Mormântul lui Szikszai Lajos este un mormânt protejat în cimitirul reformat din Zalău. Recent, cu ocazia Bicentenarului Szikszai Lajos, filiala zălăuană a asociației culturale EMKE a inițiat și a finalizat restaurarea mormântului.
Cei din Zalău, din Sălaj, cinstesc memoria lui Szikszai în diverse moduri:
Un parc, care se afla pe locul parcării din spatele Primăriei, a primit numele lui Szikszai. Aici a fost amplasată, în 1902, a doua creație a lui Fadrusz János pentru Zalău, numită „Turul” (adică vulturul ori Altarul Păgân).
Bustul lui Szikszai Lajos a fost ridicat în 1904, tocmai în curtea spitalului fondat în ultimul deceniu al secolului al XIX-lea. Pentru festivitatea de inaugurare a bustului, un cadru didactic a scris și a recitat un poem dedicat personalității lui Szikszai. Poemul a fost publicat și în săptămânalul local. Portretul lui Szikszai Lajos a fost, de asemenea, realizat pentru această ocazie. Statuia a dispărut cândva în anii 1960. Despre portretul realizat în 1904 se credea că a dispărut, dar mâini atente au reușit să-l salveze și să-l restaureze.
Mai recent, o stradă din Zalău a primit numele lui Szikszai Lajos.
În satul natal al lui Szikszai, Șamșud, școala unde el însuși a fost cândva elev poartă numele lui Szikszai Lajos din 2005. Tot acolo, din 2019, a fost ridicată și o statuie, și un centru comunitar local poartă numele lui Szikszai. A devenit o tradiție, ca anual, în preajma zilei de naștere a lui Szikszai, școala și autoritățile locale să organizeze activități de comemorare a personalității sale. În acest an, cu ocazia Bicentenarului Szikszai (Szikszai 200), a fost organizat un șir de evenimente mai ample, între 24-30 noiembrie 2025, ocazie cu care a fost publicat și un Album memorial.
Pe 25 noiembrie 2025, Asociația Muzeul Ardelean (EME), prin filiala Zalău și împrejurimile, și Asociația Societatea Maghiară de Cultură din Transilvania (EMKE), prin filiala Zalău, au organizat o conferință științifică dedicată aniversării Bicentenarului Szikszai Lajos. Conferința a fost ținută în Sala Porolissum a Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj.
Publicul numeros participant la conferință a putut urmări un program muzical atractiv, de înaltă ținută, după care a urmat partea științifică, aceasta constând în:
– expunerea domnului profesor dr. Sipos Gábor (clujean, dar originar din Sălaj), intitulată „Rolul lui Szikszai Lajos în istoria județului Sălaj”;
– prezentarea muzeografului Lakó Éva despre „Epoca lui Szikszai Lajos”;
– profesoara Varga Adél, din Șărmășag, a susținut o scurtă prezentare cu tema „Fapte mai interesante din viața lui Szikszai Lajos”;
– subsemnatul am susținut o prelegere cu tema „Personalitatea lui Szikszai Lajos”. (Concluziile prelegerii le voi prezenta în finalul articolului.)
Au mai avut loc și alte alocuțiuni, intervenții din partea organizatorilor și autorităților invitate.
Concluzii finale privind activitatea și personalitatea lui Szikszai Lajos
A fost un patriot real, nu doar cu vorba, ci și cu fapta. În acțiunile sale a fost mobilizat și de un „patriotism local”, dovedind cât de mult ține la meleagurile natale (Sălajul). A contribuit personal și activ la dezvoltarea/ridicarea acestei regiuni înapoiate. (Nu a rămas în Pesta, ci s-a întors acasă, a trăit și a lucrat aici.)
În tot ce a făcut, a dat dovadă de curaj, pe câmpul de luptă sau în acțiunile sale politice.
A fost un om cu vederi deschise, progresist și educat. Cinstit până în măduva oaselor: mai întâi, și-a câștigat averea prin muncă cinstită, intrând ulterior în politică și în serviciul public. Fiind generos, a făcut multe donații și s-a dedicat unor cauze nobile.
Szikszai a fost perseverent și consecvent, ducea la bun sfârșit orice plan sau proiect pe care îl inițiau el sau alții. (Fie că era vorba de calea ferată, de monografie sau altceva.) Avea un simț special de a detecta și de a rezolva probleme. În soluționarea problemelor, încerca să elimine cauzele, nu doar un tratament superficial simptomatic.
Avea o memorie de excepție, era bun cunoscător de oameni și, din acest motiv, a reușit să găsească mereu persoana potrivită pentru o anumită problemă specifică. Drept dovadă, el l-a convins pe Petri Mór să realizeze monografia Sălajului, pe sculptorul Fadrusz János să accepte comanda sălăjenilor pentru Grupul statuar Wesselényi, a selectat atent constructorul primei linii ferate sălăjene etc. Își cunoștea foarte bine subalternii, problemele lor, practic pe toți funcționarii întregului comitat. Ținea mult la punctualitate, el sosea primul la locul de muncă și pleca ultimul…
A fost foarte recunoscător satului natal, școlii sale, colegiului din Zalău, unde s-a format. Szikszai Lajos a fost un om foarte modest și foarte activ, și din acest motiv niciodată nu ar fi purtat o pălărie sau cizme mai mari decât mărimea lui…
A inițiat multe lucruri și a susținut inițiative bune, pe care le-a dus la bun sfârșit. Nu a fost o persoană care să creeze dezbinare, ci, dimpotrivă, a aplanat conflicte și a încurajat cooperarea.
A fost unul dintre personalitățile importante de pe meleagurile sălăjene, un lider remarcabil, bun gospodar (astăzi am spune manager), progresist și responsabil. Deci un adevărat om al comunității…
