Festivalul Curtea Artiștilor,organizat de Asociația Pro Teatru, ediția din acest an, s-a derulat în perioada 4 iulie – 6 septembrie 2025. Deoarece cultura ne unește, ne face mai deștepți și ne oferă o perspectivă mai largă, (probabil și din aceste considerente) au fost incluse în program spectacole de teatru în limba maghiară. În iulie, pe scena din Moara Artiștilor, publicul a putut să vadă o monodramă pusă pe scenă de actrița din Ungaria, Gubik Ági, având titlul: Nem, nem, köszönöm (Nu, nu, mulțumesc), piesă dramatizată pe baza monologului scriitorului Egressy Zoltán. Spectacolul a fost urmat de o discuție cu participarea actriței și a scriitorului (prezent și el la spectacol și oferind cărți cu dedicație). Discuția a fost moderată de profesoara Kovács Tünde.

Duminică, 24 august, tot în cadrul festivalului, a fost prezentat un alt spectacol de teatru în limba maghiară, de data aceasta în biserica reformată din Dumbrava. În această biserică au loc destul de des concerte de orgă și chiar spectacole, reprezentări teatrale.
În deschiderea spectacolului, conducătorul Asociației Pro Teatru, Darius Prodan, a prezentat succint scopul asociației (ca Zalăul să aibă teatru permanent) și realizările de până acum (peste 850 de evenimente artistice în cei șapte ani de existență).

După Darius Prodan, părintele Oláh Mihály (gazda evenimentului) a prezentat tema spectacolului și pe protagonistă, actrița Újhelyi Kinga. Ea este născută la Șărmășag, unde și-a început școala, liceul l-a terminat la Oradea, iar actoria la Târgu Mureș. Și-a început cariera la Teatrul de Stat din Oradea, după care s-a transferat la Teatrul Național „Csokonai” din Debrecen, unde a jucat roluri importante și a avut și unele roluri în filme. Prestația ei a fost recunoscută prin mai multe premii, dintre care cel mai prestigios fiind Premiul „Jászai Mari”.
Spectacolul prezentat de Újhelyi Kinga a fost regizat de dramaturgul Mispál Attila și a fost acompaniat de către acordeonistul armean David Yengibarian și la orgă de către Sárosi Dániel.
Piesa prezentată se intitulează „Intelmek” (Îndemnuri) și este vorba despre dramatizarea Îndemnurilor (Învățăturilor) adresate de regele Ștefan cel Sfânt al Ungariei (a domnit între 997-1038) fiului său Imre, desemnat prinț moștenitor. (Este o specie literară medievală, cum au fost, mai târziu, Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie).

Tonul sobru al spectacolului a fost dat de acordeonul neobișnuit în biserică, apoi actrița Újhelyi Kinga de pe balconul bisericii a reprodus gândurile și grijile unui suveran responsabil pentru viitorul țării. Ulterior a coborât de pe balcon în public, apoi a urcat și în amvon și a dat dovadă de un talent remarcabil, nu doar ca actriță, ci și ca muziciană.
Textul „Îndemnurilor” este structurat în zece părți (ca și Decalogul), și prezintă calitățile/virtuțile necesare unui suveran responsabil. (Pe cine să se bazeze în guvernare, cum să judece, de cine să asculte, de ce să fie primitor și tolerant, și evident se pune un mare accent pe biserică și păstrarea credinței.)
La sfârșitul spectacolului, actrița Újhelyi Kinga și cei doi muzicieni, David Yengibarian (acordeon) și Sárosi Dániel (orgă) au fost aplaudați de public. Spectacolul prezentat la Zalău face parte din repertoriul artistei Újhelyi Kinga de mai bine de un deceniu și a fost prezentat în multe alte orașe și țări.