Jurnalul cu haikuuri

Estimated read time 4 min read

De peste un secol, scriitorii români au adoptat poezia japoneză. În anul 1904, în revista „Evenimentul”, I. Cyprian scrie articolul Poezia japoneză. Iar în anul 1911, Alexandru Vlahuță, în volumul La gura sobei, are eseul Poezia și pictura japoneză, iar în 1924, Ion Timuș scrie despre tanka și haiku în lucrarea Japonia.

Jurnalul cu haikuuri al lui Ion Radu Zăgreanu pornește de la rubrica din cotidianul Răsunetul, în care scriitorul, ce locuiește la Malin, aduce în fața cititorilor, printr-o serie de eseuri, frumusețea satului, acestea fiind însoțite întotdeauna de câte un haiku. Așa se face că, după volumul Liniștea poeziei, apărut în 2023, ne întâlnim cu o nouă carte, prin care poetul evadează în spaţiul haikuului, apropiindu-se încet de o mie de astfel de poezii.

Specia literară de sorginte asiatică îl prinde foarte bine pe scriitor. Preț de patru capitole, fiecare fiind un anotimp al frumuseţii ciclului vieții, Ion Radu Zăgreanu ne invită la o întâlnire cu cultura și tradițiile românești, pornind de la structurile lirice inspirate din cultura niponă. O poezie plină de metafore, cu țintă directă, care concentrează în doze mici esențe ale universului. O trăire intensă, naturală, care crestează adânc în stânca timpului poveștile despre oamenii de pe aceste meleaguri. Le descoperim călătoria prin anotimpuri, de la florile ce explodează primăvara, odată cu primii colți ai iernii, cântecul nopților de vară, bogăția roadelor de toamnă şi nopțile pline de povești ale iernii, lăsându-ne purtați pe aripile păsării vieții: „Nu observa că, / trecând prin anotimpuri, / i-a nins pe gânduri”.

Cartea începe în miezul iernii, atunci când în nopțile Naşterii, cete de colindători se aud de Crăciun, îngerii și pământenii cântând bucuria împreună. Este timpul renaşterii, atunci când micul prunc vine pe pământ: „La porțile raiului: / «– Lăsați colinda?»”. Și ce frumoasă este această priveliște, în care oamenii, la gura sobei, ascultă poveștile despre Cer şi veşnicie: „Fumul din hornuri. / Dumnezeu trage satul / aproape de el”. Urmează primăvara, vorba cântecului, cu alaiul ei de flori: „Primăvara iar / intră în mine satul / ca un dor verde”. Și o mare sărbătoare este odată cu renaşterea naturii: „De Înviere, / dealuri în rugăciune, / sub patrafire”. Mi-am amintit de George Coșbuc și a lui poezie La Paști, care prezintă atât de frumos lumina de pe ulița satelor: „Prin pomi e ciripit și cânt, / Văzduhu-i plin de-un roșu soare, / Și sălciile-n albă floare / E pace-n cer și pe pământ”. Și apoi vine perioada verii, când în sat „miroase fânul / adunat în căpițe / a veșnicie”. Ne reîntoarcem în copilărie, când dormeam în fânul din podul grajdului, iar ploile se auzeau pe acoperiş, curgând din streșini de rai. Şi în haikuurile lui Ion Radu Zăgreanu vine toamna peste recoltele bogate ale anului când: „sub teascul toamnei / mustul zvârcolindu-se / plânge-n cascade”. Toate sunt într-o culoare a pastelurilor atât de frumos surprinsă de poet în satul spectacular „incendii de curcubeie”, iar „de pe deal păduri / revărsând cântecele / sat meloman”.

Nu lipsește din volumul de față lada de zestre, pe care noi o vedem ca pe ceva sfânt, moştenit de la străbunii noştri: „costum popular. / moaște scoase din ladă. / ultimul sărut”. Aceste haine aduc prin frumusețea lor lumina din trecut şi poveştile ţărăncilor noastre, ce coseau cu atâta drag fiecare floricică de pe cămaşă, cu suspine şi rugăciuni la fiecare împunsătură de ac: „ochii ferestrei / străpungând negrul nopții. / pe masă lampa”. Mereu tradiția a fost însoțită în satele noastre de credință, inima oamenilor vibrând strâns legat de ceremonialurile religioase: „din biserică / pleacă fum de tămâie / și zbor de îngeri”.

Vedem prin ochii lui Ion Radu Zăgreanu, printr-o poezie în stil japonez, frumusețea satului românesc: „în linie își / așeza cuvintele. / scria cu brazde”, ca mai apoi tot ceea ce a făurit să fie dăruit lumii. Ion Radu Zăgreanu aduce haikuuri, în care gândurile răzlețe sunt prezentate într-o sărbătoare a satului străbun, purtat pe brațe până în actualitate, în timpurile postmoderne în care avem nevoie de astfel de popasuri de lumină. 

Poate nu ai vazut...

+ There are no comments

Add yours