Jurnal de călătorie (1821-1822) (9)

7 aprilie 1822

(Duminica Paștilor)

Am chefuit în L’Aigle până la orele 11, deoarece n-am dorit să călătorim în dimineața unei zile atât de însemnate. M-am dus la biserică și am înălțat spre Cer, cu mult zel, o rugăciune pentru draga mea mamă, ca să-mi împac inima.

L’Aigle numără vreo 7000 de locuitori. Aici am băut pentru prima oară cidru. În întreaga regiune, se găsesc mulți peri și mai ales meri, [plantați] cu scopul de a produce vin de fructe. Mi-au îndrugat atâta despre el și l-au lăudat într-atât, încât mi-am propus să învăț tehnologia, dar, după ce l-am gustat aici, am abandonat intenția și mi-am propus să uit toate cele auzite, ca nu cumva să-mi treacă vreodată prin cap să fabric felul acesta de băutură care te strânge de beregată.

Spre dreapta, până la Gauburge, se întinde o vale frumoasă. Și aici, pământul e slab. Grădinile sunt frumoase, vii, bine tunse. Am văzut un gard viu din carpeni puternic întrețesuți, deja cu ramuri groase. [Am întâlnit] multe pâlcuri plantate cu brazi. Majoritatea femeilor și fetelor sunt frumoase și, în general, sănătoase, bine dezvoltate. Poartă o îmbrăcăminte drăguță, fustă și șorț roșii, bonete înalte, cu două aripi care flutură. Trăsurile poștei umblă foarte iute, ca nebunele. Caii sunt buni, cu rinichi și cu plămâni sănătoși. „Postillon”-ul călare care ne-a adus două comenzi susține că de nouă ani își călărește telegarul.

În Nonant-le-Pin, regiunea devine mai stâncoasă decât până acum, dar drumul e neted, chiar dacă nu este pavat, cum a fost până în Houblan, când am venit din Paris. Am urcat pe o coamă, unde ni s-a înfățișat preafrumoasa priveliște a plaiurilor din dreapta și din stânga, dichisite cu grădini verzi, pomi, case câmpenești (des fermes). Din Nonant ne-am dus la Dupin [Haras national du Pin sau Le Pin aux Haras], ca să vedem herghelia regală. Dupin se arată frumos, indiferent de unde-l privești. Este amplasat pe un deal distinct, înconjurat de pășunile aparținătoare. [Urmează descrierea detaliată a hergheliei din Dupin.]

După flămânzeala trasă în La Trappe și ulterior, azi, în hanul bunicel de aici, am mâncat de parcă se băteau lupii la gura mea.

8 aprilie

Ne-am deplasat pe jos în Medari [La Métairie?], la domnul Neveu, celebrul proprietar al unei ferme de cai. Se spune că herghelia îi aduce beneficii frumoase. În două ore, am parcurs două leghe. Am intrat într-o casă scundă, neînsemnată. Domnul Neveu purta saboți când ne-a primit. Este o buhă bătrână, nebună. De îndată ce l-am văzut, am și dezlegat misterul: cum a făcut avere din creșterea cailor. Ne-a arătat imediat animalele destinate să fie vândute, dar a refuzat cu îndărătnicie să ne arate mânjii și iepele. Totuși, în cele din urmă, după ce Széchenyi l-a prelucrat cu măiestrie, s-a învoit. Neveu are vreo douăsprezece iepe, toate crescute de el. Provin din iepe pur-sânge englez și High Flyer din Dupin. Nu are propriul său armăsar, ci le trimite în Dupin să fie montate de cei din herghelia statului. Iepele, că-s gestante ori ba, le ține afară tot timpul, iarna-vara, fără acoperiș. Le dă și fân, dar cel mai adesea paie, nicidecum ovăz. Mânjii sunt înțărcați în octombrie, apoi mutați peste iarnă în niște grajduri mizerabile din paiantă, de unde arareori sunt scoși afară. În afară de paie, mănâncă fân, dar mai puțin decât ar putea consuma și primesc zilnic circa trei pumni zdraveni de ovăz. Iepușoarele de 2-3 ani sunt oprite de la tainul cu ovăz. Mânjii de trei ani rămân în grajd, în niște despărțituri strâmte, întunecate, fără prea mult spațiu, dar dezlegați. Sunt deprinși să fie călăriți în toamnă, dar fără să fie forțați. Numai mânjii buni sunt lăsați să devină armăsari, pe cei slabi îi jugănesc din primul an.

Pășunile de aici, precum și în Dupin, sunt deluroase și împădurite; acolo e un nisip negru, aici un sol argilos, primul e mai uscat decât celălalt. În Dupin, se găsesc porțiuni unde nu-i deloc apă. Aici, apa stătută nu-i considerată ca dăunătoare. Mânjii lui Neveu beau dintr-o mocirlă, deși nu departe de grajd e o apă curgătoare. Tot aici, vitele sunt lăsate să bea din bălți infestate cu bălegar. Localnicii susțin că aceasta favorizează mult îngrășarea.

Neveu vinde anual 5-10 cai și alte cele, în valoare de 4-9 mii de franci. [Urmează prezentarea cailor și mânjilor de vânzare.] De trei ani, participă la curse și până acum a câștigat întotdeauna [întrecerile].

În general, despre caii normanzi pot spune că rasa mai veche are oase țepene, e puternică și, prin mărimea deosebită, asigură multe posibilități de prăsilă, dar de obicei e greoaie, prea lungă și, pornind de la gât și cap, prea cărnoasă. [În continuare, sunt comparați cu alte rase.]

9 aprilie

Vimoutiers e situat în fundătura unei văi adânci, aproape ca Zălaul…

Traducere de GYÖRFI-DEÁK György

Textul original e accesibil pe internet:

http://mek.oszk.hu/09200/09257/09257.htm