Articole

Jurnal de călătorie (1821-1822) (7)

26 martie 1822

Păşunea nu-i deloc grasă, mai degrabă uscată şi plină cu ierburi amare, sălbatice, precum ţipirigul, tip [de teren] care la mine se găseşte în Jac sau în Lunca. Ici-colo păşunea este umedă, plină de băltoace.

Localnicii susţin că niciodată n-au avut cazuri de gălbează. Uneori, oile s-au moleşit sau chiar au căpiat, boală pe care n-o pot vindeca. Grajdurile sunt din piatră, nu prea înalte, potrivite scopului, cu menţiunea că n-au geamuri de sticlă, doar obloane, care se închid iarna şi împiedică pătrunderea aerului şi a luminii.

În Rambouillet se găsesc un castel nou, cochet şi unul vechi, frumos. Parcul se întinde pe 2600 iugăre, din care 1600 reprezintă terenul arabil, iar restul (dumbrăvi şi părţi complet împădurite) este potrivit pentru vânătoare. Are o aşezare perfectă. Ogoarele, chiar dacă pământul nu-i cel mai bun, sunt plate şi uscate. Gospodărirea lor lasă mult de dorit. Multe terenuri n-au fost bălegate atât de mult timp, precum ale mele, din Corundul sălăjean [azi în comuna Bogdand, judeţul Satu Mare]. [Urmează un fragment mai mare, sper că în viitor vom avea şi o ediţie tip carte tipărită, unde va apare.]

Ne-am întors în Paris, seara, la orele 9. Tovarăşul nostru de drum, baronul Sardagna are naturalizarea [lat.: indigenatus] ardelenească. A cutreierat lumea şi a citit cât se poate de mult, totuşi nu este atât de deştept pe cât ar dori să pară. Vorbeşte deschis despre afacerile politice, dar susţine că, deşi gândeşte şi simte liber, totuşi serveşte cealaltă cauză, în favoarea căreia lucrează şi activează cu eforturi susţinute, deoarece, altfel – aşa consideră el – şi-ar trăda suveranul. O opinie cât se poate de corectă.

Dar cum a ajuns un om cinstit să se înroleze şi să jure pe un stindard care-l conduce împotriva propriilor convingeri şi a binelui public? Pentru [a beneficia de] ranguri şi titluri? Ce trufie păcătoasă! Pentru [a dobândi] pâinea cea de toate zilele? O moluscă fără coloană vertebrală, un narcisism fără scrupule, care sacrifică fiinţele normale, mult mai nobile, în detrimentul cărora îşi cerşeşte o existenţă mizerabilă. „Video proboque meliora, deteriora sequor.” (Ştiu ce este binele, dar oricum fac răul.) Nu-i aşa că este un principiu diabolic şi totuşi pus în practică de atâţia diplomaţi? Pe Sardagna pot să-l absolv de această vină, deoarece mi s-a părut că opiniile sale liberale n-au izvorât din inimă, ci au drept scop să-i tragă pe alţii de limbă.

 

27 martie

Am exersat scrima şi înotul. Amândouă îndeletnicirile mi-au dat ocazia să mă întristez din cauza naturii mele şovăielnice şi neîndemânatice. Dar m-am gândit, e destul de trist că sunt aşa şi ar fi cu adevărat o nerozie să-mi dublez nemulţumirea cu nişte suspine fără de rost.

Am fost la „Opera comique”. S-a jucat „Gulistan ét Felicie”.

 

28 martie

[Am vizitat] atelierul lui Horace Vernet. În momentul de faţă, are foarte puţine pânze terminate. Creaţiile geniului său fecund sunt cumpărate imediat. Aş fi dorit să văd apoteoza lui Napoleon, care se află acum la Lafitte. La „Opera Italiana” s-a jucat „La gazza ladra” [Gioachino Rossini – Coţofana hoaţă]. Domnişoara Georges a cântat foarte frumos.

Azi am vizitat împreună cu Széchenyi câteva săli de Ballhaus (încăperi destinate sportului cu racheta numit pelotă), pe care nu le ştiam. Széchenyi se antrenează zilnic în „rue Vendôme”, dar şi acolo, şi oriunde pe aici, sunt jucători atât de buni încât el, deşi este cotat printre primii în Viena, nu se poate impune. L-am urmărit jucând într-una din ele cu Ducele de Polignac, care se enerva cumplit ori de câte ori rata – imaginea acestui „Dux in furia” francez, burtos, a fost una dintre cele mai hazlii din lume.

 

29 martie

La „Variété” m-a distrat copios piesa „Les Frères Féroces” a lui Potier şi Brunnet.

 

30 martie

Am trimis o scrisoare acasă. Întrunirea reprezentanţilor de ieri a fost una foarte furtunoasă. Se spun multe rele despre comandanţii actuali ai armatei, iar generalul Lafont a făcut câteva remarci în urma cărora toţi venerabilii comandanţi s-au simţit jigniţi. Generalul Semélé l-a înfruntat: „Vous êtes un être vil et c’est moi qui vous le dis.” [Sunteţi o fiinţă ticăloasă, v-o spun eu!] Azi a avut loc duelul. Cu pistoale. Fiecare a tras de trei ori, după care martorii au declarat că onoarea fiecăruia a fost restaurată, diferendul s-a lămurit. Mi se pare ciudat şi ridicol că, după ce au puşcat de şase ori în aer, toată bălăcăreala dinainte a fost uitată.

Am citit astăzi în ziar că în Hanovra se dă ca sigură eliminarea torturii din întreg regatul. Ei bine, multe pedepse inumane s-au aplicat acolo până acum!

 

Traducere de GYÖRFI-DEÁK György

 

Textul original e accesibil pe internet:

http://mek.oszk.hu/09200/09257/09257.htm

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.