Articole

Jurnal de călătorie (1821-1822) (6)

24 martie 1822

Am vizitat herghelia din „Bois de Boulogne”, care aparține celor regale. Un armăsar roib, pur-sânge englez, era cam strâmt în șolduri, dar finuț ca alcătuire. Un altul, galben, înșeuat [de.: eingesattelt], deloc nobil. Un armăsar normand, din părinți englezi, de apreciat. Câțiva cai normanzi din rasa veche, de dimensiuni exagerate – din armăsari englezi și iepe normande – niște animale jalnice: înalte, dar cu picioare subțiri. Herghelia este condusă de Baronul Duport. Știu foarte puțin despre grajdurile regale și cum se organizează aici creșterea cailor. Alte herghelii regale sunt în Rosier, lângă Nancy și în Dupin (Normandia).

La „Théatre des variétés”, în „Les deux précepteurs”, Potier m-a amuzat foarte mult în rolul de agent colector al fiscului. Toată piesa a fost jucată fără cusur, precum și „La chercheuse d’esprit” sau „Sans tambour, sans trompette”.

 

25 martie

Împreună cu Széchenyi și Sardagna, ne-am dus trăsura la Rambouillet, prin Sévres și Versailles. Fabrica de porțelan din Sévres produce lucruri cu adevărat frumoase. Decorațiunile pictate sunt pompoase, dar culorile par să fie mai șterse decât cele [ale obiectelor] din Viena; în schimb, le depășesc pe cele austriece prin bun gust, perfecțiune și precizie [în text: pretisio], sub toate aspectele. Produsele nepictate sunt mai ieftine decât cele din Viena, dar cele decorate sunt mult mai scumpe. Prețul câte unui set poate ajunge la 3-4.000 de franci. Am văzut o vază care costa 36.000 de franci.

Castelul regal din Versailles este unul cu adevărat maiestuos. Dimensiunile enorme și luxul nemaipomenit îl fac fără de pereche. Amintirea personalității lui Ludovic al XIV-lea și a evenimentelor deosebite, cu sau fără însemnătate istorică, cărora [palatul] le-a fost martor, trezesc și mai mult interesul față de el. În vremea Revoluției Franceze s-au vândut, s-au prădat, s-au distrus multe, dar toate comorile de artă de aici au rămas intacte. Iată-l pe Champaigne cu un Caesar, care seamănă izbitor cu Napoleon, pe La Fosse, Le Brun, un frontispiciu de Paolo Veronese cu „Înfrângerea giganților” și un „Cristos la Cina cea de Taină”, și multe altele, niște tablouri minunate. Scările, sălile, capela – toate sunt de un stil elevat. Grădina franceză se potrivește cu ansamblul, aproape că m-a împăcat cu acest stil ciupilit de amenajare. Aleile desăvârșite cu pomi, fântânile arteziene somptuoase și mulțimea infinită a statuilor din marmură albă sau a ghiveciurilor cu flori alcătuiesc un întreg grandios, care nu numai că surprinde, dar te îmbie să-l placi. „Le grand Trianon” e absolut minunat cu stilul său oriental, cu coloanele din marmură roșie și verde, dar „Le petit Trianon”, construit pentru marchiza de Pompadour, e mult mai elevat. Orangeria (grădina de portocali) nu-și află pereche [în lume]. Găsim aici și pomi al căror trunchi are diametrul de un picior [circa 30 cm]. Cel sădit de Henric al IV-lea (1553-1610) este cât se poate de viguros. Cei mai mulți pomi n-au parte de lumină, mai puțin de soare și totuși sunt fermecător de verzi, dar nu prea produc fructe.

 

26 martie

În Rambouillet, ne-am dus să vedem atât de celebrele mioare. Primele au fost dăruite de monarhul spaniol lui Ludovic al XVI-lea, acum 36 de ani. Am examinat toate mostrele de lână adunate de atunci până în prezent și mi s-a părut că firele au devenit mult mai fine. Oile sunt foarte puternice, mari și au o blană deosebit de deasă. Am văzut femele care, măsurate cu palma mea, depășeau cinci palme între frunte și coadă. De asemenea, sunt berbeci care au mai mult de patru palme înălțime. Masculii dau 12-18 livre de lână, iar mioarele 8-10 livre, dar este vorba despre fire nespălate, deoarece aici nu se curăță lâna ca la noi și se comercializează nespălată. Acest material, am socotit, s-ar putea vinde la noi cu 130-140 de forinți. În fiecare an, vara, se organizează o licitație. Un berbece trece cu 1000-4000 franci, o oaie cu 400-600 franci. Aproape tot timpul, animalele sunt ținute în ocol, dar din aprilie până în octombrie, dimineața, după ce se zvântă roua și până la apus, ele sunt mânate pe pășune. Totuși, porția principală de tain li se servește în ocol și ea este un amestec de lucernă, trifoi, ovăz și cartofi mărunțiți (circa 3 livre, zilnic). Mieii primesc tărâțe amestecate cu otavă; ceea ce li se dă și oilor. (Sardagna dezaprobă aceasta, deoarece o parte din tainul astfel preparat se usucă pe peri, drept care animalele îl pasc una de pe alta și distrug calitatea lânii). Primesc și morcovi, cu coaja curățată. Berbecii sunt lăsați să călărească oile la sfârșitul lunii septembrie. Turma e formată din 260 de femele și 6 berbeci. Mieii stau cu mama lor până la 1 aprilie, când sunt înțărcați. Tineretul este mare și vânjos, mai mulți sunt mai înalți decât genunchii mei.

Pășunea nu-i deloc grasă, mai degrabă uscată și plină cu ierburi amare, sălbatice, precum țipirigul, tip [de teren] care la mine se găsește în Jac sau în Lunca. Ici-colo pășunea este umedă, plină de băltoace.

Localnicii susțin că niciodată n-au avut cazuri de gălbează. Uneori, oile s-au moleșit sau chiar au căpiat, boală pe care n-o pot vindeca. Grajdurile sunt din piatră, nu prea înalte, potrivite scopului, cu mențiunea că n-au geamuri de sticlă, doar obloane, care se închid iarna și împiedică pătrunderea aerului și a luminii.

 

 

Traducere din limba maghiară de

GYÖRFI-DEÁK György

 

––––––––-

 

Textul original e accesibil pe internet:

http://mek.oszk.hu/09200/09257/09257.htm

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.