Articole

Jurnal de călătorie (1821-1822) (4)

– fragmente –

 

11 martie 1822

Cum ajunge omul să calce pe pământ francez, totul surâde mai prietenos. Oamenii sunt mai politicoși, mai inimoși. Tot ce fac le evidențiază vivacitatea. Sângele lor curge mai liber, mai puternic în vene, nu există niciun neam mai rasat [în original, în franceză: „race”], cu mai multă tărie și elasticitate de oțel decât acesta. Bineînțeles, în Elzass încă nu transpar complet caracteristicile franțuzești, limba nu este curată, ci împănată cu termeni de împrumut; cei de aici nu sunt nici nemți, nici francezi, abia la Nancy ajungi cu adevărat în Franța.

Ne-am continuat drumul pornind din Strassburg după-masă la ora trei. Am ajuns la Saverne pe lumină, dar a trebuit să ocolim Sarrebourg, deoarece, fiind o fortăreață, noaptea își ținea porțile închise.

 

12 martie

Am luat micul dejun în Nancy. E un oraș foarte frumos. Seara am mâncat în Bar-sur-Ormain.

 

13 martie

Dimineață am ajuns în Châlons-en-Champagne. Pe drum, iarăși ni s-a frânt caleașca și a trebuit să luăm cu Széchenyi un „patauge” [o zdruncinătoare], supranumit și „tape-cul” [„pleazne-n fund”: o șaretă cu două locuri]. Mai apoi, Zimmermann și Salender ne-au ajuns din urmă [cu rădvanul reparat]. Era încă dimineață când am poposit în Épernay. Am luat micul dejun la han, apoi, însoțiți de ginerele domnului Moët (nu l-am întâlnit pe domnul Moët în persoană, deoarece nu era acasă) am vizitat uriașul labirint care-i servește drept pivniță. Este adecvat scopului, deoarece nici înălțimea, nici lățimea nu sunt mai mari decât trebuie. Adăpostește 800.000 de butelii; se speră ca la anul să le mărească numărul la 900.000.

[Urmează o parte care cuprinde noțiuni de viticultură și detaliază tehnologia de producere a șampaniei.]

Moët își exportă produsele nu numai în Europa, ci și în Indii [coloniile asiatice] și America, iar cele mai însemnate capete din lume, precum regele Angliei etc. se aprovizionează de la el.

 

14 martie

Am pornit dimineață la 7 și am ajuns seara la 9 în Paris. Ținutul străbătut pe parcurs este muntos, mai ales stâncos, iar solul sărăcăcios este forțat să producă numai printr-un efort necontenit. La Passy-sur-Marne, unde se termină terenul amestecat cu cretă din Champagne, peisajul devine impresionant: râul Marne șerpuiește printre păduri și ogoare, iar satele se continuă unul pe celălalt.

Seara, Parisul chiar seamănă cu un oraș al zânelor; la prima vedere, e surprinzător și orbitor. Iluminatul excelent, vitrinele strălucitoare, aranjate cu gust, ale magazinelor înșiruite pe ambele laturi ale bulevardelor largi, cu circulație neîngrădită, oferă o priveliște grandioasă. Am tras la „L’hotel des Princes”: Széchenyi într-un apartament foarte frumos, iar eu într-o cămăruță. Nu ne-am schimbat hainele, ci ne-am grăbit să vedem Palais Royal. La prima vedere, mi-a amintit de piața Sfântului Marcu din Veneția, dar cu un spor de lumină, savoare și viață. Aici se găsesc de toate: de la cele mai nobile produse ale spiritului până la cele absolut necesare traiului cotidian, de la cele mai vanitoase închipuiri la cele mai căutate obiecte de modă. În același loc, societățile științifice și sălile de lectură se alătură cafenelelor (locuri destinate în mod exclusiv discutării politicii), sălilor de jocuri și crâșmelor cu o reputație îndoielnică. Întâlnești aici, într-un contrast bătător la ochi, pe cei mai de seamă oameni, alături de pleava societății.

15 martie

Am ieșit devreme și atâta am umblat, atâta am căscat ochii (fără să examinăm ceva îndeaproape), încât nici n-am băgat de seamă și a trecut întreaga zi. Seara am ajuns în Académie Royale de musique. Domnii Paul și Ferdinand au dansat excelent. Doamna Bigottini a slăbit puternic. Pe de altă parte, opera „Aladdin” m-a cam plictisit. Nourit, în rolul lui Aladdin, a cântat și a interpretat cu talent.

În timp ce urcam, la braț cu Széchenyi, pe scările frumoase și pline de lumea aleasă de la Academie, am vrut să fac un pas mai voios și l-am săltat, dar m-am poticnit – prin urmare, dolofanul urs din Ardeal s-a întins pe burdihan. Széchenyi a rămas consternat, nici nu s-a enervat, nici n-a putut să râdă. Mie mi s-ar fi făcut rușine dacă situația n-ar fi fost atât de comică, așa că m-a pufnit râsul.

 

16 martie

În bazinul acoperit, am luat prima lecție de înot, apoi am vizitat Hotel des Invalides. Acești veterani aureolați de glorie, majoritatea mutilați în luptele de apărare a patriei, care își savurează pensia și trăiesc din amintirea unui trecut glorios, constituie cu adevărat cea mai respectabilă categorie din lume. Trofeele militare care au decorat cândva acest templu au fost arse în mijlocul curții, la ordinul mareșalului [Jean Mathieu Philibert] Sérurier, în ziua dinaintea intrării trupelor aliate (12 aprilie 1814).

În fața „Corpului legislativ” a trebuit să aștept trei ceasuri până când mi s-a permis să intru. Această adunare demnă de stimă oferă multe de văzut, dar ar trebui să fie vizitată mai des și urmărită mai cu osârdie, pentru ca omul să priceapă și să savureze tot. Clădirea este imensă în interior și în exterior, potrivită menirii. Formele elevate ale Antichității se armonizează perfect cu nevoile și rezolvările practice contemporane.

 

Traducere de Györfi-Deák György

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.