Jurnal de călătorie (1821-1822) (13)

– fragmente –

13 mai

Am petrecut întreaga zi vizitând diferite „college”, biserici etc., tot ce aparţine de ele. Oxford, cu clădirile vechi şi superbele lăcaşuri de cult în stil gotic, oferă o imagine distinsă, respectabilă. Veşmintele tradiţionale, purtate de profesori şi de elevi se potrivesc în întregime cu restul. Tineretul este frumos, puternic, sănătos. Nu este nicidecum expresia forţat feciorească [în germană: burschikos] a autonomiei academice nemţeşti, ci sentimentul nobil al adevăratei libertăţi, care le conferă un aspect vrednic de laudă şi o atitudine bărbătească. Nu trăiesc nicidecum ca la noi, închişi în spatele unor ziduri de piatră, în spaţii veşnic ocolite de graţii, ci [se dezvoltă] în mijlocul naturii frumoase şi revigorante. Nicidecum [nu sunt] sugrumaţi de teorii greşite şi inutile, ci se pregătesc eficace pentru o viaţă practică.

14 mai

Ne-am îndreptat către Woodstock, [localitate aflată] la 8 mile de Oxford. Este considerat cel mai vechi parc al Angliei. Orăşelul a primit privilegii mai întâi de la Henric al IV-lea, iar apoi şi de la alţii. Grădina şi palatul sunt cunoscute încă din timpul lui Henric al II-lea, după care toţi ceilalţi regi au poposit aici. [Regina] Anne (1665-1714) a construit clădirea actuală, a înfrumuseţat parcul şi, când ele au fost terminate, le-a dăruit lui John [Churchill], Duce de Marlborough, ca răsplată pentru victoriile obţinute împotriva germanilor şi francezilor, prin 1710, dacă-mi amintesc bine. Drept amintire a glorioasei bătălii, întregul ansamblu a primit numele de Blenheim.

Parcul este nemaipomenit de arătos. Uriaşii arbori de talie mare îşi aştern tăcuţi, cu demnitate, umbra întunecată pe cea mai frumoasă păşune. Din vălişoarele sau de pe dâmburile învecinate, se deschid cele mai plăcute privelişti către castel şi lacul mare. Culorile diferiţilor copaci au fost alese cu un bun-gust desăvârşit. Găsim în număr mare cedri cu o grosime de doi-trei oameni. Lângă frumoasa „cascade”, un pom-lalea cu trunchiul cât mijlocul unui om. Coloana ducelui de Marlborough măsoară 130 de picioare [41 m] înălţime. În vârf, o statuie colosală, iar pe laturi este trecut actul de donaţie al Parlamentului şi o lungă consemnare istorică. În jurul stâlpului, arborii au fost plantaţi potrivit aşezării în câmp a trupelor din ziua bătăliei din Blenheim. Lacul mare e frumos şi natural, dar are apa un pic cam stătută. Podul imens, diform, arată scandalos. Nu prea departe de el, se află izvorul Rosamundei [în engleză: Rosamunda’s Well]. M-am pierdut în amintiri când am băut din undele curate ale havuzului. Castelul se situează în parcul cu o suprafaţă de 12 mile engleze pătrate, pe un platou foarte drăguţ. Este mare, fastuos, dar total lipsit de bun-gust: are turnuri minunate şi nişte ferestre înguste, înalte. E mult mai plăcut înăuntru. Vestibulul e măreţ, iar capela şi biblioteca sunt la fel de frumoase. Printre picturile sublime, toate originale, un Rafael: „[Fecioara] Maria cu Pruncul Sfânt în braţe”, încadrată de Sfântul Ioan [în stânga] şi [în dreapta] de Sfântul Nicolae care citeşte dintr-o carte. Iniţial, a fost în „Capelle degli ansidei” din Perugia [iar acum se găseşte la National Gallery din Londra]. De Rubens, printre altele: „Andromeda”, „Venus şi Adonis”, „Bacanalele”, „Soţia şi copilul”. Câteva piese extraordinare de Van Dyck, mai ales „Charles I şi Henrietta Maria” [cu copiii]. Se mai află aici multe pânze foarte bune de Holbein, Correggio, Carlo Dolce, Claude şi alţii. Din păcate, majoritatea sunt plasate în locuri cu o lumină proastă. În „Titian-Room” „Iubirile zeilor” [„Loves of the Gods”, după „Metamorfozele” lui Ovidiu], 9 bucăţi pictate pe piele [ciclul gravat şi tipărit în sepia de John Smith?], n-au corespuns în întregime aşteptărilor mele. Se poate ca „China Cabinet” [sala porţelanurilor?] să fie de mare preţ, dar nu mi s-a părut frumoasă. „The Garden” şi fazanii aurii sau argintii de aici nu mi-au plăcut. Seamănă prea mult cu grădinile engleze de la noi. Din păcate, şi aici, precum pretutindeni în Anglia, corbii şi ciorile sunt protejate excesiv; se consideră că aduc noroc. [În Blenheim], s-au înmulţit atât de tare, încât în multe locuri nu-ţi auzi propria voce [de-atâta croncănit].

15 mai

Aseară ne-am întors în Oxford, iar azi [am mers] cu o trăsură „poste-chais” în Nuneham. Parcul este frumos, iar situarea pe firul râului Isis [în alt text: Iris?] îl face şi mai plăcut. Clădirea nu-i nici falnică, nici arătoasă. Dar să-i preţuim interiorul, care găzduieşte o seamă de tablouri deosebite. Parcul are 1200 acri, grădina 38. Văzută din ferestrele încăperilor, priveliştea râului care şerpuieşte atât de plăcut, ascuns uneori de arborii mândri şi de verdeaţă, este măreaţă.

De aici, [am mers] în Windsor. [Urmează descrierea castelului şi a galeriei de artă.]

Biserica este îndrăzneaţă, cu o arhitectură minunată. Sunt mai multe vitralii frumoase vechi şi câteva noi, cu nişte culori mai palide. O capelă din interior aparţine celor din Ordinul Jartierei. Este deosebit de onorant să priveşti steagurile şi blazoanele vitejilor care şi-au meritat prezenţa aici. Numai englezii pot fi membrii acestui ordin; dintre străini, doar capetele încoronate au parte de o asemenea cinstire. Fiecare membru posedă câte un jilţ propriu, pe care apare scutul său şi cele ale predecesorilor; deasupra lor stau stindardul şi „decoraţia” persoanei prezente. Sub această capelă se află locul de îngropăciune al regilor. Este foarte luminos, total lipsit de fast.

De pe terasele castelului se deschide cea mai veselă privelişte. Parcul cel mic a fost creat în stil francez, astfel încât arborii sunt groaznic de încolonaţi. Acum, după primenirea gustului, deşi alinierea lor a fost tulburată de o serie de tăieri, ea încă păstrează ceva din monotonia de odinioară. Parcul cel mare este minunat şi de o largă întindere. La trei mile de aici se află Windsor Cottage, locul unde se distrează regele. Din câte se povesteşte, este cel mai frumos dintre cele ridicate după noua modă, dar, pentru că nu poate fi vizitat şi în interior, nu ne-am dus până acolo.

Iată colegiul Eaton. E doar un „gymnasium”, situat într-o clădire veche, frumoasă şi încăpătoare. Şi aici, copiii poartă o mantie de o croială vetustă deasupra uniformei. În comportament, în felul cum se joacă, se distinge o seriozitate care nu-i specifică vârstei. Am văzut mulţi copii bolnăvicioşi şi palizi, dar se poate să fi rămas doar cei nevolnici în clădire, deoarece cei mai mulţi erau la râu, unde se plimbau cu bărcile. Ce frumoasă este întrecerea dintre aceste ambarcaţiuni construite cu gust şi ce exerciţiu minunat de mişcare, de sporire a puterii tineretului reprezintă!

16 mai

Cu [poştalionul] Mail până la Kew. Am vizitat grădina botanică. [Aici,] omul ajunge să creadă că a ajuns într-o zonă cu o altă climă. Găseşti mai multe exemplare de palmieri, cu trunchiurile groase cât o coapsă. Palmierii-evantai sunt splendizi. Mi-a părut rău că, nepricepându-mă la botanică, n-am putut să savurez pe deplin splendoarea oferită unuia familiarizat cu acest domeniu [al ştiinţei]. Afară se află cei mai frumoşi arbori aduşi din străinătate, câteva specii maiestuoase de stejari. Am văzut un Ailanthus glandulus, [un cenuşar] pe care de-abia îl puteau cuprinde doi oameni.

De aici, în Richmond, cu „poste-chais”. De pe Richmond’s Hill, [dealul de deasupra oraşului], am văzut cea mai frumoasă privelişte care mi-a fost dată în viaţă. Ce dumnezeiesc, ce regat al zânelor! [Urmează descrierea.]

Seara m-am întors în Londra.

18 mai

Széchenyi i-a cumpărat de la Eszterházy pe Manchester şi pe Gaudy cu 700 de lire sterline. Vor fi plătiţi în Viena. Deoarece Mühlbauer a plecat curier într-acolo, am trimis o scrisoare acasă.

Am luat prânzul la Eszterházy. Lobkowitz a vrut să ne magnetizeze [hipnotizeze], a făcut pe iluzionistul, dar l-au păcălit fără ca să bage de seamă. Când a încercat să aprindă nişte lumânări şi-a pârlit părul, iar Széchenyi i-a înnegrit cu funingine jumătate din faţă. Nu numai că a apărut aşa în faţa noastră, dar degeaba am bătut apropo-uri, am hohotit, chiar i-am pus o oglindă în faţă, n-a observat nimic. În veci, n-am întâlnit o figură mai ridicolă, mai prostovană, care să se dea astfel în spectacol într-o societate [simandicoasă]. Când am plecat împreună în excursie, am văzut că-i un pic cam neajutorat, încurcă-lume, dar nu mi s-a părut nici prost, nici slab de înger. Ştie unele şi altele, are o seamă de opinii corecte. Se bârfeşte că ar fi îndrăgostit de prinţesă [Eszterházy]. S-ar putea ca atitudinile sale să fie influenţate de acest fel nemaiîntâlnit de dragoste, dar nici nu-i cea mai potrivită cale pentru a-şi câştiga iubirea.

19 mai

La Tattersal, am examinat caii scoşi mâine la vânzare. Un armăsar gri, pur-sânge arab (picioare lungi, corp suplu) a fost prezentat de mai multe ori. Laudă priceperii celor de aici la cai, nimeni nu l-a dorit. În Viena, s-ar vinde pentru o sumă frumoasă. Dongola, un armăsar de 3 ani, un murg mai închis la culoare, fără oase, gât foarte scurt şi gros, crupă proastă, un animal cu adevărat „miserabilis”.

Seara, am fost la teatrul din Covent Garden. La Covent Garden, am luat prânzul împreună cu Széchenyi. Am mâncat supă de broască ţestoasă, [la preţul de] 20 şilingi porţia. Nu-i prea gustoasă.

Traducere de GYÖRFI-DEÁK György

––––––––-

Textul original e accesibil pe internet:

http://mek.oszk.hu/09200/09257/09257.htm

Imagine recomandată:

https://www.gutenberg.org/files/39379/39379-h/images/p146b.jpg

Collins’ Illustrated Guide to London and Neighbourhood, 1871