Vasile Burja
Iuliu Maniu, omul al cărui destin s-a împletit emblematic cu istoria, influențând decisiv în momente de cumpănă parcursul țării și al poporului său, trebuie așezat ca figură centrală în tabloul politicii românești din prima jumătate a secolului trecut. Chiar dacă dictatura comunistă a încercat vreme de peste patru decenii să șteargă din conștiința publică numele lui Iuliu Maniu, acesta a rămas ca un simbol al luptei pentru libertate și unitate națională, pentru păstrarea ființei național-statale românești și apărarea integrității țării în interiorul granițelor stabilite prin Marea Unire de la 1918. S-a afirmat prin promovarea principiilor democratice în politică, respectarea statului de drept, afirmarea dreptății sociale și moralei creștine. „Secretul succeselor sale politice este sentimentul religios ce traversează ca măduva vertebrele credinței lui, darul rar al intuiției politice, ochii ageri ce sesizează nexul cauzal al evenimentelor, ofensiva pe care o execută totdeauna în defensivă”1.
Se împlinesc anul acesta 150 de ani de la nașterea lui Iuliu Maniu (8 ianuarie 1873, la Șimleu Silvaniei) și 70 de ani de la trecerea în neființă spre gloria eternă (5 februarie 1953, la Sighet). De-a lungul anilor spiritul blăjean l-a urmărit și i-a călăuzit pașii spre înfăptuirea idealurilor patriotice care i-au fost predestinate prin legăturile genetice și culturale cu „Mica Romă”.
Iuliu Maniu se considera blăjean. În drumul spre Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, oprindu-se la Blaj declara: „Primul meu drum în Ardeal a fost spre Blaj. Este și explicabil lucrul acesta, fiind eu însumi blăjean și fiind Blajul cel mai intelectual centru al nostru, – centru de care se leagă cele mai sfinte și cele mai minunate tradiții ale neamului românesc. Am venit ca un prieten, ca un frate, care vrea să spună ce are pe inimă fraților săi, prietinilor săi”2. Corneliu Coposu vorbind colegilor de generație despre Spiritul Blajului (1983), nu-i rostește numele considerându-l arhicunoscut, dar arată clar apartenența la Blaj a lui Iuliu Maniu subliniind: „Președintele primului guvern românesc al Ardealului a fost ales dintre blăjeni”3.
Bunicul său, Teodor Man, căsătorit cu Ileana Bărnuțiu, sora lui Simion Bărnuțiu, moare la doi ani de la nașterea lui Ioan Man, tatăl lui Iuliu Maniu. Ioan Man este luat în grijă de unchiul lui, Simion Bărnuțiu, care după absolvirea studiilor primare și gimnaziale la Șimleu Silvaniei, îl aduce pentru studiile liceale la Blaj, pe care le frecventează între 1849 și 1853 (își ia bacalaureatul cu calificativul eminent). Tatăl lui Iuliu Maniu a legat o strânsă prietenie și a purtat o largă corespondență (68 de scrisori) cu colegul și prietenul său din liceu, Ioan Micu Moldovan, căruia îi încredințează spre păstrare arhiva lui Simion Bărnuțiu. Ioan Micu Moldovan îi va oferi ulterior cazare și masă lui Iuliu Maniu, elev în școala primară de la Blaj, începând cu anul 1880. La Blaj, sub influența curentului latinist, Ioan Man își schimbă numele din Man în Maniu. Urmează un an cursurile Facultății de Teologie la Blaj, apoi, la îndemnul unchiului Simion Bărnuțiu (profesor la Universitatea din Iași din 1854), urmează cursurile Facultăților de Drept de la Budapesta (anii I și II) și Viena (anii III și IV), și doctoratul la Budapesta, în 1861.
Mama lui Iuliu Maniu, Clara Coroianu este fiica lui Demetriu Coroianu și sora memorandistului Iuliu Coroianu. Demetriu Coroianu a fost preot greco-catolic, vicar în Șimleu Silvaniei, fruntaș al PNR. A absolvit cursurile Seminarului Teologic de la Blaj în anul 1837, iar în toamna aceluiași an, datorită pregătirii profesionale deosebite acumulate pe perioada studiilor a fost numit profesor de fizică la gimnaziul din Blaj. A funcționat aici doi ani, fiind coleg cu Timotei Cipariu și Simion Bărnuțiu.
Cele două surori ale lui Maniu, Elena și Cornelia (devenită călugărița Sora Cecilia) au locuit o vreme la Blaj. Elena Maniu a rămas văduvă cu patru copii la o vârstă tânără și de aceea a fost adusă de Maniu la Blaj, când era avocatul Mitropoliei. A fost cunoscută sub numele de „doamna cea bună” pentru sufletul său creștinesc și sensibil la durerile altora. Casa sa era mereu deschisă celor neajutorați și „la masa sa se găseau totdeauna un tacâm pentru un școlar sărac, o bucată de pâine, o lingură două de mâncare caldă, pentru un cerșetor”4. Era mama lui Ionel Pop, care va fi avocatul Mitropoliei după plecarea în război a lui Maniu și două dintre fetele ei se vor căsători cu frații Boilă.
Prin testament, Iuliu Maniu încredințează Capitlului Mitropolitan din Blaj biblioteca, arhiva personală și o parte din obiectele cu valoare istorică ce i-au aparținut. Acest lucru s-a și întâmplat la cedarea Ardealului de Nord în 1940.
Iuliu Maniu urmează cursurile școlii primare la Blaj între anii 1880-1882. Revine la Blaj în anul 1898, de data asta în calitate de avocat al Mitropoliei Greco-Catolice, până în anul 1915, când pleacă pe front. Șederea la Blaj este întreruptă de plecările la Budapesta, între anii 1906-1909, în calitate de Deputat de Vinț în Parlamentul Ungariei. Pe perioada mandatului său a avut numeroase intervenții parlamentare care au generat dezbateri aprinse și adeseori polemice. Dar logica impecabilă a discursului, caracterul său inflexibil, politețea sa desăvârșită, calmul imperturbabil și nu în ultimul rând stăpânirea perfectă a limbii maghiare erau argumente prin care reușea să-și prezinte cu succes concepțiile sale democratice în interesul național al românilor din Transilvania.
Discursurile lui Iuliu Maniu în Parlamentul de la Budapesta, numeroasele intervenții și interpelări urmăreau apărarea drepturilor politice, economice, sociale, culturale și confesionale ale națiunii sale, într-o perioadă în care existența ei era pusă la grea încercare. Activitatea sa în camera maghiară se baza pe ideile din programul Partidului Național Român, care sintetiza aspirațiile românilor ardeleni, formulate de reprezentanții lor, grupați în jurul cărturarilor și clericilor care au învățat la Școlile Blajului și au redactat Supplex Libellus Valachorum Transsilvaniae (1792), Programul Revoluției de la 1848, Pronunciamentul de la Blaj (1868) și Memorandumul (1892).
Cabinetul de avocat al lui Maniu din Blaj era deschis practic pentru toată lumea, nu doar pentru Mitropolie. Față de clienți și în special pentru țărani, avocatul a avut o atitudine plină de înțelegere, oferindu-le consiliere juridică cu generozitate, câștigând astfel respectul și prețuirea lor. Ionel Pop, nepotul, își amintește sfaturile primite de la Maniu când era stagiar la Blaj: „cu țăranii care vin la biroul de avocat cu necazurile lor să mă port întotdeauna frumos, prietenește. Să am răbdare să-i ascult, să-i sfătuiesc frățește. … Nu le sfărâma nădejdea, nu-i umili, cu ținută rece, neprietenească. Adu-ți aminte de strămoșii tăi țărani, cu necazurile lor, ca și cei de azi”5.
Activitatea politică a lui Iuliu Maniu este sintetizată de harta României, de ființa existențială a poporului în toate dimensiunile sale și de aceea nu o mai prezentăm decât sintetic: luptător neobosit pentru autonomia Ardealului, păstrarea identității naționale, a limbii şi culturii poporului român, respectarea drepturilor națiunii române în Imperiul Austro-Ungar, realizator alături de alți mari oameni politici ai Marii Uniri din 1918, președinte al Consiliului Dirigent, președinte al Partidului Național Român, președinte al Partidului Național Țărănesc, prim-ministru al României, apărător al democrației în timpul dictaturii lui Carol al II-lea, coinițiator al actului de la 23 August 1944, opozant deschis al regimului comunist, promotor al intereselor naționale pe plan extern.
În toată activitatea lui, Iuliu Maniu s-a afirmat ca o personalitate politică, morală, profund creștină și umană, iar patriotismul și spiritul de jertfă l-au caracterizat de-a lungul vieții. A respectat întotdeauna îndemnul unchiului său, Simion Bărnuțiu, care în discursul său din catedrala Blajului, la 1848, a rostit cuvintele ce au intrat în istorie: „Țineți cu poporul toți ca să nu rătăciți”. Dragostea față de popor și adeziunea necondiționată la idealurile acestuia i-au fost răsplătite cu aceeași monedă. Ion Agârbiceanu, într-o scrisoare deschisă pe care i-o adresează în anul 1910, după pierderea alegerilor de la Vinț, arăta: „Am avut prilejul să văd alipirea poporului de D-Ta, am avut norocirea să Te văd în mijlocul nației care te privea cu ochii înlăcrimați, și dă-mi voie să-Ți spun că încă n-am cunoscut domn de Român la care să privească țăranul cu atâta pietate ca la D-Ta. D-ta ai mers cu inima deschisă în mijlocul lor, D-ta le-ai vorbit la înțelesul minții lor. În inima D-tale erau coardele încărcate cu același chin și cu aceeași durere, cu aceeași revoltă și cu aceeași speranță ca și inima lor. D-Ta ai cucerit și clasa cultă întreagă. Un discurs al D-Tale era așteptat ca un sol neobișnuit, vestitor de lucruri mari. Și cu fiecare nouă cuvântare strălucirea inteligenței, a tacticii de mare om politic a D-tale, uimea tot mai mult”6.
Iuliu Maniu a locuit aproape 20 de ani la Blaj, mai întâi ca elev la școala primară, apoi ca avocat al Mitropoliei, dar „Mica Romă” îl va atrage continuu și se va reîntoarce ori de câte ori va avea ocazia pentru a se hrăni cu spiritul locului, pentru a se reculege în Catedrală sau pur și simplu pentru a-și vedea nepotul și prietenii.
Educat în spiritul Blajului, era firesc ca profunda credință și rugăciunea să-l însoțească pe Iuliu Maniu până în clipa morții. Primul punct din testamentul redactat în anul 1941 la Brașov afirmă că: „Sufletul Mi-l închin Atotputernicului Dumnezeu, tot devotamentul și dincolo de mormânt mult încercatului meu neam românesc”. În închisoare, boala, singurătatea, drama sufletească pe care le trăia erau alinate doar de întoarcerea mai hotărâtă către credință. În testamentul religios încredințat verbal lui Nicolae Carandino, în celula de la Sighet, îl roagă să-i promită ca după eliberare să meargă la Roma, să ceară o audiență Papei prin care: „Îi vei transmite, te rog, din partea mea, că în decursul anilor, obligațiunile politice m-au împiedicat să fac o vizită la Sf. Scaun. Îl rog să mă ierte de la această involuntare amânare și să ia aminte că mor în credință creștină, catolică și română”7.
Înainte cu trei zile de a muri, Iuliu Maniu a beneficiat dedezlegarea sacramentală care i-a fost dată în închisoare de către IPS Cardinalul Alexandru Todea și astfel a putut pleca împăcat cu sufletul și cu sentimentul datoriei împlinite la cele veșnice. Drumul către groapa comună din cimitirul de la Sighet a fost parcurs alături de mărturisitorii aceleiași credințe, episcopii Valeriu Traian Frențiu (d. 11 iulie 1952), Ioan Suciu (d. 27 iunie 1953) și Tit Liviu Chinezu (d. 15 ianuarie 1955).
Jertfa lui Iuliu Maniu pe altarul credinței și al iubirii de neam, izvorâtă din spiritul Blajului, nu a fost zadarnică. Cuvintele și acțiunile sale au călăuzit în mod fericit destinul națiunii române în momentele cruciale ale existenței sale din prima jumătate a secolului trecut. Mormântul de la Bădăcin așteaptă răbdător să-i ofere odihnă trupului ostenit al lui Iuliu Maniu, iar pământul sfânt al Blajului poartă urmele pașilor săi și așteaptă o statuie binemeritată care să-i cinstească memoria.
Note:
1 Sever Stoica, Iuliu Maniu, Cluj, 1932, p. 8.
2 Ziarul „Unirea”, nr. de propagandă 7, Blaj, 18 noiembrie 1918.
3 Marin Pop, Corneliu Coposu şi Blajul: destinul unei generaţii, Editura Caiete Silvane, Zalău, 2015, p. 89.
4 Ziarul „Unirea Poporului”, nr. 1, Blaj, 5 ianuarie 1936.
5 Ionel Pop, Zaharia Boilă, Matei Boilă, Amintiri despre Iuliu Maniu, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1998, pp. 30-31.
6 Ziarul „Unirea”, nr. 24, Blaj, 11 iunie 2010.
7 Nicolae Carandino, Nopţi albe şi zile negre, Editura Fundaţiei Academia Civică, Bucureşti, 2017, pp. 143-144.
+ There are no comments
Add yours