Cartea Ligiei Duruș, Ipostaze ale puterii în romanul românesc postbelic (Editura Limes, Cluj-Napoca, 2020, cu o prefață de George Achim), se caracterizează printr-o documentare suficient de convingătoare și prin voința de sintetizare a unei materii vaste. Studiul are un caracter analitic, cu valențe ale demersului sintetic, ea propunându-și să reliefeze coordonatele, formele, tipologiile și tectonica romanului românesc postbelic din perspectiva unei descrieri și interpretări a fenomenologiei puterii politice, figurată prin avatarurile ideologiei constrângătoare comuniste. Cartea investighează geografia imaginarului social, perceput ca „spațiu de definire a tipologiilor puterii politice, prin interpretarea literară a interacțiunii, influenței și superpoziționării dintre tipurile de putere, în centrul său fiind plasat individul în raport cu istoria, dar mereu în relație cu politicul, care se regăsește în toate”. Elementul de noutate al cercetării e reprezentat de expunerea fenomenologiei puterii politice de tip totalitar, din unghiul de percepție a romanelor comunismului, în măsura în care literatura reprezintă, așa cum observă autoarea, „mijlocul de ilustrare a unor reflecții ideologice pentru vremurile în care a fost creată”. Investigația exegetei este fundamentată pe reliefarea modalităților în care sunt circumscrise, în orizontul imaginarului literar, reflexele, relațiile și reprezentările sociale și economice, în contextul instaurării terorii ideologiei marxiste în România (în grilă instituțională, individuală sau doctrinară), în timp ce interpretarea strategiilor și modalităților epice se bazează pe un corpus narativ ce reunește romane parabolice, romane ale universului concentraționar, romane ideologice, psihologice și realiste. Ipoteza pe care o propune autoarea pornește de la ideea că romanul politic românesc poartă amprenta istoriei acestei perioade, care îi conferă specificitate și substanță, din perspectiva componentei estetice, dar și în ceea ce privește gradul de reprezentare socială, romanul comunismului fiind dotat cu anumite indicii de lectură care se referă la „domeniul cognozei istorice și de cel al diagnozei fenomenologiei puterii pe segmentul totalitarismului românesc”. Volumul propune, așadar, inventarierea, descrierea și analiza particularităților acestei epoci istorice, prin relevarea tipologiilor și metamorfozelor puterii comuniste, a impactului socioeconomic și a tipurilor de actanți, cercetarea asumându-și condiția unui „exercițiu de înțelegere și de decodare a mesajului artistic”, prin identificarea „gamei compoziționale a romanelor comunismului”, dar și prin tematizarea mesajului ideologic dominant.
Numitorul comun al romanelor comentate rezultă din însumarea particularităților reliefului epocii(dictatură, manipulare, teroare, invaliditatea formei utopice a societății comuniste, fals mesianism revoluționar, falsă ordine democratică, lipsa de moralitate etc.), la care se adaugă fețele și întruchipările puterii politice, corect delimitate de autoare (autoritate, forță, influență,dogmatizare, forță de seducție, putere salvatoare, strategii de manipulare, forță abuzivă, autoritate statală, legislativă și morală, instanță de control și coerciție). Conturarea matricei imaginarului puterii conține, ca elemente constitutive, romane diverse: realiste, ideologice, psihologice, romane confesiune, cu formulă compozițională de complexitate diferită. Considerând că interpretarea tipologiilor narative diferă de la un scriitor la altul, în funcție de viziunea fiecăruia cu privire la raportul dintre individ și putere, dar și în funcție de poziția sau atitudinea față de sistemul de conducere, autoarea consideră: „cele mai multe dintre romanele politice contemporane, prin caracterul lor critic, demonstrează atitudinea anticomunistă și dubitativă a scriitorilor privind sensul și alcătuirea societății comuniste românești”. Studiul se bazează, astfel, mai ales pe un demers deductiv, prin decuparea, inventarierea și interpretarea unor sintagme-cheie definitorii (putere politică, totalitarism și dictatură, relații de putere asociate comunismului, actori ai puterii, univers carceral, evadări de sub tutela puterii, rezistența prin cultură). Autoarea recurge, în consolidarea analizelor sale, la anumite decupaje narative, dar și la interpretări atente ale fenomenologiei puterii în comunism, făcând trimitere la studii de critică literară, dar și la studii sociologice, politologice, filosofice, antropologice sau mitologice.
Volumul are o structură echilibrată, cu douăsprezece capitole și multe subcapitole care își dozează în mod adecvat suflul analitic. Primul capitol, Excurs tematic și conceptual în romanul comunismului românesc, circumscrie, prin explicare și comentare a elementelor cu caracter de matrice estetică, aspectele care conferă identitate puterii politice, subliniindu-se preeminența unor relații de tip dominare-subordonare. Funcționarea relațiilor de putere este percepută, astfel, prin intermediul acțiunii la nivelul psihicului, autoarea reliefând relațiile de subordonare, tipurile de exponenți ai puterii sociale, conducători sau lideri politici și sociali. Prin analiza comportamentelor și a replicilor personajelor, autoarea constată faptul că „fiecare individ dorește să aibă autoritate și influență asupra celorlalți”, detașându-se printr-o configurație tipologică duală, prin recursul la teatralitate, la mască, la o conștiință dublă: „Supraviețuirea în condițiile totalitarismului presupune restabilirea unui echilibru intim care să înlăture ideea de conflict psiho-social. Detensionarea este posibilă prin dedublarea personalității datorită jocului de teatru”.
Capitolul secund, Romanul promotor al ideologiei comuniste, este dedicat modalităților și formelor propagandistice prin care partidul comunist, prin resorturile aparatului totalitar, căuta să-și promoveze ideologia, prin discursul doctrinar, menit să conducă la „dogmatizarea populației, adormirea vigilenței acesteia, tranchilizarea voinței indivizilor, înfrângerea opoziției pe care o puteau prezenta anumite persoane sau grupări anticomuniste”. Mesajul propagandistic al totalitarismului, caracterizat prin falsitate și denaturare a adevărului, era difuzat prin mass-media, prin intermediul unor simboluri dihotomice, printr-o cultură de masă, prin educație politică și ședințe de partid, configurându-se astfel o cultură dogmatică de tip instituțional, bazată pe agresivitatea psihologică.
Capitolul Stat și conducător totalitar delimitează caracteristicile puterii politice din România comunistă, bazată pe ideologia unică, impusă prin manifestările agresive ale aparatului de propagandă, prin exercițiul malefic al cenzurii, și terorii ideologice. Exponenții puterii sociale își reclamă unicitatea, ca reprezentanți unici ai adevărului, teza de doctorat propunând, în acest fel, și o tipologizare structurală a personajelor romanelor comunismului românesc, încadrate în două categorii importante: a celor care conduc și a celor conduși: „Scena romanelor politicii totalitare a fost populată de personaje pozitive (muncitori fruntași, țărani colectiviști, activiști de partid, revoluționari comuniști, constructori ai socialismului), reprezentând ideologia și autoritatea politică, iar pe de altă parte sunt personajele negative, reprezentând nonconformismul, reacțiunea, indolența”. Considerații pertinente sunt consacrate romanelor care redau simptomele cultului personalității sau celor care prezintă abuzurile colectivizării forțate a satelor. Capitolele următoare(Puterea politică față de biserică și religie și Puterea comunistă – mijloc de control al personalității umane și sociale) sintetizează atitudinea regimului comunist față de religia creștină și față de biserică, dar și formele de control totalitarasupra conștiințelor, prin impunerea și alimentarea continuă a unei atmosfere de teroare, frică, umilință. Volumul înregistrează, de fapt, mutațiile sociale pe care imaginarul literar le-a încorporat, în contextul unei tot mai acute alienări sociale, prin care societatea este supusă unui act de uniformizare și egalizare.
Un alt capitol, al șaselea, se concentrează asupra înregistrării fenomenologiei violențeicu toate avatarurile sale: violența politică (fizică, psihologică, verbală, instituțională): „S-au exercitat violențe intelectuale de tipul cenzurii abuzive, privațiuni și umilințe la care au fost supuși cei nealiniați politicii partidului, prin refuzul tipăririi operelor scriitorilor, retragerea unor cărți de pe rafturile librăriilor sau/și a bibliotecilor, arderea unor opere considerate interzise”. Puterea-autoritate dezvoltă ideea suprapunerii conceptuale dintre autoritate și putere politică, în condițiile statului totalitar: „Categoriile fundamentale ale vieții politice sunt reprezentate de autoritate și supunere, întrucât Puterea exercită asupra maselor influență și control. Fiecare personaj literar înscris în arealul puterii este conștient de potențialul acțional și de manipulare pe care îl deține în cadrul relației de comandă-supunere creată prin poziționarea în sfera puterii, iar tendința este înspre a-i da acesteia o formă cât mai favorabilă sieși”. Ligia Duruș expune modul de percepție literară a reprezentării autorității statului din perspectiva monopolului deținut în domenii esențiale (sistemul legislativ, cel al educației, al structurilor militare), dar și din perspectiva puterii ierarhizate, acordând importanță acelor fapte literare care încorporează reacțiile de respingere a puterii, ca modalități de manifestare a libertății umane.Capitolul Puterea creatoare de noi paradigme sociale explorează impactul schimbării în viața satului colectivizat (parte a actului prometeic performat de comunism), prin crearea zonelor urbane și procesul de industrializare și tehnologizare. Implicațiile acestor schimbări (politice, sociale și psihologice) favorizează apariția unor noi tipologii urbane (navetiștii – dezrădăcinați care nu reprezintă nici țărănimea, nici orășenimea, dar păstrători de memorie rurală).
Puterea și proiectarea viitorului relevă competențele strategice și ale puterii comuniste, prin cuvinte-cheie semnificative (înnoire, creștere, plan, totul, multilateral, dezvoltare, întreceri, multilateral dezvoltată), în timp ce Puterea ca autoritate de control și represiune prin sistemul poliției politice e un capitol ce inventariază tipologia securistului, organizarea și funcționarea aparatului represiv și a rețelei de informatori, forțe conexe ale clasei politice, folosite pentru exercitarea controlului și a represiunii. Modalitățile, formele și activitățile represive se regăsesc în cele mai multe dintre romanele politice analizate: Cel mai iubit dintre pământeni, Păsările, Galeria cu viță sălbatică, în romanele lui Paul Goma, Biblioteca din Alexandria, Al doilea mesager, Ne întâlnim la judecata de apoi etc. (…).
E conturat, de asemenea, aici, și un portret literar al securistului, care apare ca un personaj colectiv, cu o multitudine de înfățișări și de simptome ontice. Circumscrierea tipologică a figurii securistului se realizează în funcție de mai multe criterii: maniera comportamentală, gradul de cruzime, gradul de cultură, nivelul de implicare în munca depusă etc.: „Cu alte cuvinte, în cazul statului totalitar între autoritate și putere semnul egalității intervine forțat, dar fără echivoc în ce privește raportul forțelor de dominare”.
Valorificând cu tact, comprehensiv, o bibliografie destul de bogată, autoarea își expune cu limpezime propriile ipoteze și opinii, de cele mai multe ori cu argumente viabile, identificând și interpretând, uneori în manieră descriptivă, valențele fundamentale ale romanelor politice românești.
