Irina Petraș – 75

Nu știu alți membri ai Uniunii Scriitorilor (filiala Cluj) cum sunt, dar eu, când mă gândesc la locul nașterii mele ca scriitor, la momentul primirii e-mailului prin care eram anunțată că am câștigat Premiul pentru debut al filialei sau la momentul în care am primit, din mâinile doamnei Petraș, prima mea carte, parcă-mi saltă și acum inima de bucurie.

Nu știu alte reviste literare, mai cu seamă din spațiul transilvănean, cum sunt, dar noi, cei care suntem parte din trupul și sufletul revistei „Caiete Silvane” știm că am început a merge cătinel și pe drumul drept, mai cu seamă datorită sprijinului constant, necondiționat al Doamnei care a avut încredere în consecvența, în abnegația și, atât cât a fost și este, în talentul nostru.

Nu știu alți președinți (ai filialelor Uniunii Scriitorilor din România) cum sunt, dar am avut convingerea, chiar de la primele întâlniri cu Irina Petraș, că literatura română contemporană ar fi avut un cu totul alt (par)curs, dacă în fruntea filialei Cluj nu s-ar fi aflat Domnia Sa și, mai ales, dacă parte din ceea ce reprezintă – uman, structural, atitudinal – s-ar fi putut transmite, prelua, ca într-o pandemie culturală la scară (cel puțin) națională, la mai marii diriguitori (ai literaturii și nu numai).  

Cred că despre puțini oameni din cultura română de azi se poate spune că sunt providențiali, în cel mai complet sens al cuvântului. Dacă i-am selecta, dintre aceștia, pe cei a căror energie e debordantă, mai apoi pe cei a căror generozitate nu are limite, care își consacră viața fenomenului literar sau care identifică permanent noi forme de „culturalizare” a maselor sau de promovare a noilor sau consacratelor talente, lista noastră s-ar reduce considerabil. Cel mai probabil, dacă am avea în vedere personalitățile care sunt, în orice context, electrizante, am conveni că gândul nostru se îndreaptă spre Irina Petraș.

Nu cred că pot fi contabilizate, cu acribie, inițiativele culturale pe care le-a materializat, mai apoi le-a optimizat, le-a cristalizat, dându-le un contur unic și un conținut de înaltă calitate. Un punct de pornire pentru o astfel de încercare ar fi site-ul filialei unde apar, riguros ordonate, nenumăratele calendare culturale din anii aceștia de adevărat reviriment literar transilvănean. Ceea ce a reușit însă, ca un bun strateg și lider, să realizeze președinta noastră e să transforme ideea de oameni și fapte, scriitori și apariții editoriale în ideea de comunitate care să funcționeze ca un eterogen, dar unitar corp, ce are o direcție, un destin comun și, cu siguranță, fericit.

O uriașă și funcțională întreprindere – cu ambele sensuri ale cuvântului – a reușit să creeze, să crească și să desăvârșească Irina Petraș. Și produsele de excepție sunt numeroase. De la variatele antologii, la festivalurile și târgurile de carte de care își leagă numele, de la concursurile și conferințele publice, la „rondurile” și expozițiile găzduite de spații clasice sau inedite, totul reflectă o viziune complexă, dinamică. Nimic din diletantismul atât de la modă astăzi, nimic din oportunismul, din spiritul speculativ al „dregătorilor” de carieră, nimic din „exacerbarea eului” de care suferă contemporanii noștri n-am găsit în manifestările culturale al căror amfitrion a fost și este.

Căci Irina Petraș e o personalitate paradoxală, din numeroase puncte de vedere. Întâi de toate, pentru că reușește să răzbească la lumină „eludând meandrele concretului” și să anuleze un tipar. Mai apoi, pentru că niciodată nu se rezumă la a răspunde așteptărilor celorlalți; le depășește mereu, reușind să vadă oportunități în ceea ce alții consideră dileme sau amenințări. Nici dominanta naturii sale nu e „de actualitate”, conformă tipologiilor prezentului: mereu coborâtă din turnul de fildeș, e liant, factor coagulant, ba mai mult potențator al valorii, al valorilor. În fond, cred că această calitate de catalizator e cea mai vizibilă și nu cred că e cineva, dintre cei care o cunosc, care să nu poată certifica asta, măcar cu un exemplu.

Există însă un paradox, în ceea ce o privește, care îmi provoacă vii emoții, la fiecare reeditare a lui. Dincolo de animozitățile lumii (literare) în care trăim, de animalitatea și primitivismul care stăpânesc mediile sociale, Irina Petraș a știut cum să rămână Om și Prieten. Ne îmbrățișează de câte ori ne întâlnim, ne felicită pentru fiecare volum sau reușită, ne promovează, ne mediatizează, ne susține moral și ne impulsionează, ne înțelege când nu ne ținem promisiunile și, ca un prieten al nostru, al celor mulți care ne legăm numele de filiala Cluj, nu uită niciodată să ne spună „La mulți ani!”. Uneori chiar prima.

La mulți ani,

Doamna Irina Petraș!

P.S. Irina Petraș și-a început activitatea didactică la Liceul Pedagogic „Gheorghe Șincai”, Zalău și, la toate evenimentele la care am participat, a vorbit cu admirație și respect despre experiența minunată pe care a trăit-o în școala în care profesez. Niciodată, în acele momente, nu m-a încercat vreo urmă de orgoliu (nejustificat, de altfel), ci doar o infinită considerație și o intensă nevoie de manifestare continuă a nesfârșitei recunoștințe. Textul de mai sus, e o mică dovadă, în acest sens.