ZORII MENUTINULUI
| * * * la întâlnirea cu Dante toate umbrele înălţau pancarte străvezii | * * * spinteci focul vestal cu alt surâs; tu numeri nimicul… | * * * am învăţat iertarea Doamne ca un cântec mereu rămurind |
| * * * „uraaa!” şi toţi savurăm acadele pătrate aromând a cucută | * * * edilul nostru cumpără numai tramvaie de ucis poeţii; remember | * * * în Allmirana împleteam cozi cosânzene lângă agrafa lui Oedip |
| * * * ca bobul de muştar: firul de iarbă cruce este! | * * * „trăieşti Albul din pământul înnegrit?” strălucea poemul printre schije | * * * intrase în statuia de apă; alături ielele dresau scorpioni |
| * * * cuvântul trecea munţii desculţ; macii ieşeau din urme în-roşind… | * * * în vals ea devine aripă fulgurantă precum eşarfa lunii… | * * * din lifturile orizontale (premiu contumaciv!) ciugulim adesea firimiturile soarelui |
| * * * juram cu alt poem; gerul argintea catalige pentru boemi | * * * „căutaţi cuvântul şi în cerul din iarbă?” întreba proscrisul | * * * Brooklyn fără poduri- ca şerpii fără diplome de asceţi… |
| * * * bucuria decorează camera nu tencuieşte casa; ieşirea din iad… | * * * genunchii – pentru rugă… în ei glonţul devine mărul Evei | * * * idolii de câlţi- ca miceliul: nuntesc doar cu umbrele… |
| * * * trăim un azi din viitorul ce înfiază cicatrici translucide… | * * * din crucea de lemn sfinţii mei părinţi mângâie cerul | * * * „Daaaaa!” şi ironiza piatra sângerată; soarele înseca la-crime sterpe… |
| * * * sunt nimic? nu ni-meni?!… fac buchete urletele voastre toate! | * * * bijuteriile o smulgeau din îmbrăcăminte; privirile sâsâiau în jur… | * * * îl lapidau isteric; lacrimi nu scrijeleau obrajii lui solari |
| * * * cu urmele tale pe nisip soarele face selfie întruna | * * * „îmi retez – acum – piciorul!”… nu cu pi-cio-rul vo-tezi tu! | * * * în Allmirana refugiul între furnicile roşii pastelează estetica eşuării… |
Irizările menutinului
Cum, la început de zbor, tot „Drum bun!” se rostește, iată, sub auspiciile acestei urări, ne dorim un parcurs ușor pentru menutin, specie literară ce își deschide aripile și în revista „Caiete Silvane”.
Cele nouă versuri ale poemului – fiecare doar un cuvânt! – sunt portativ pentru meditația lirică, în general, pentru temele Poeziei, în special.
Cuvântul boldat al creației topește mementoul de o clipă al reflecției – nu este titlul de nici un fel! – impunându-se existențial…
Așadar, fie-i și menutinului de bun augur urarea de mai sus!
+ There are no comments
Add yours