Internetul vs. lectura particulară a elevilor

Cu aproape un sfert de secol în urmă scriam un articol în care atrăgeam atenția asupra fenomenului care începuse să apară și să-și facă loc în orientarea tinerilor spre actul de lectură. În primul deceniu după „revoluția din 1989”, o bună parte din literatura pentru copii intra în umbră din varii motive, arhicunoscute, și nu aveam ce pune în loc. Era nevoie de un altfel de conținut, sau cel puțin, de un altfel de discurs față de cel cu care ne obișnuisem într-o jumătate de secol, extrem de sensibil pentru sufletul și mintea copiilor, tinerilor.

Strădania unor creatori de literatură pentru copii în necesitatea aceea stringentă a făcut grea desprinderea de „limbajul de lemn”, astfel că unii creatori au fost clasați ca diletanți, ba chiar „scriitori ratați” (sic! – „cum te poți rata ca scriitor”).

Pe fondul acesta al golului lăsat în spațiul literaturii pentru copii, și nu numai, a apărut „parazitul” neaoș, care prezenta o interfață atrăgătoare și captivantă pentru tineretul în dezvoltare, și anume „Internetul”.

În articolul de atunci intuiam cum în valul INTERNET sucombă „Trăistuța cu povești”. După un sfert de secol subscriu aceluiași pericol, care s-a accentuat, încât lectura particulară a elevilor este acum un subsidiar care ființează doar din motive extrinseci (obligativitatea lecturii particulare, mulțumirea părinților, a dascălului etc.).

*

Literatura pentru copii este privită, în primul rând, ca o componentă importantă a literaturii naţionale, deoarece cuprinde multitudinea de creaţii literare, respectând toate rigorile împlinirii marii literaturi, accesibile nivelului de înţelegere al copilului, universului său spiritual şi afectiv. Ținând cont de finalităţile ce se impun la sfârșitul unui nivel de învățământ, e necesară o abordare sistemică, operantă a conceptului de literatură pentru copii, atât sub aspect metodologic, cât şi ştiinţific.

Dintr-o dorinţă permanentă de a menţine, păstra şi dezvolta contactul permanent cu producţiile literare consacrate, de a forma şi dezvolta capacitatea talentelor, de a le stimula plăcerea şi gustul pentru valorile literare viabile, trebuie să căutăm şi să dăm copiilor o metodă de lucru cu cartea, ajutându-i în timpul şcolarizării să înţeleagă operele literare, să găsească în lectură o motivaţie intelectuală, artistică, afectivă, să-l considerăm pe copil o entitate cu trebuinţe, necesităţi nebănuite, neexprimate adesea etc., să-i cultivăm în primul rând „arta de a citi” o „lectură”, abc-ul pătrunderii tainelor cărţii, descoperind încetul cu încetul adevărul cronicarului că „nu iaste alta şi mai frumoasă şi mai de folos în toată viaţa omului zăbavă decât cetitul cărţilor”, cartea reprezentând astfel prietenul fidel al oricărui copil, care-l aşteaptă în orice moment tăcută şi „dispusă” să se destăinuie, uneori nu fără capricii.

În momentul actual, cartea a intrat, mai mult ca oricând, într-o concurenţă cu toate mijloacele moderne, trăind cel mai adesea în subsidiar, de aceea e necesar să veghem asupra modalităţilor de receptare a literaturii pentru copii (a folclorului) în şcoală şi în afara ei, să nu devină o „cenuşăreasă”, cum adesea a fost tratată, pentru că ea reprezintă, fără simţ de tăgadă, izvorul iniţiatic primordial al formării oricărei personalităţi.

Oricare ar fi criteriul de selecţie a operelor destinate copiilor, ele trebuie să vizeze procesul cognitiv, copilul îmbogăţindu-şi bagajul de cunoştinţe prin noi achiziţii, apoi procesul expresivităţii, prin care opera trebuie să fie clară din punctul de vedere al „valorificării virtuţilor estetice” ale limbajului, şi, nu în ultimul rând, al procesului formativ al copilului, punând în comparaţie şi cântărind aspecte ale adevărului, dreptăţii, cinstei şi demnităţii, curajului, frumosului, binelui, muncii etc., cu reversul lor, valorificând astfel virtuţile morale ale umanităţii în beneficiul personal (dezvoltarea „caracterului formativ” – modelarea fiinţei umane).

Creaţiile pentru copii trebuie să subziste ca adevărate „bijuterii scriitoriceşti”, marcând clar naturaleţea, simplitatea, armonia, expresivitatea, originalitatea stilului autorului pentru a facilita decodarea mesajului către lume şi, implicit, către copil, şi crearea unei satisfacţii personale micului cititor, căci, dacă acesta nu descoperă în carte tainele avidului său univers interior, nu se va apleca asupra ei cu plăcere, motivată fiind, din acest punct de vedere, ideea că o carte necitită e, valoric, ca una nescrisă.

Se poate afirma, fără a ne mai gândi la cronologie, că atributul cel mai important al literaturii pentru copii constă în valoarea sa instructiv-educativă şi formativă şi pentru faptul că realitatea este re-creată în toată splendoarea ei, dezvăluindu-i copilului, şi nu numai, un întreg univers care este cel mai aproape de aspiraţiile sale, de gândirea şi imaginaţia sa.

Iată deci că pentru toate aceste motive, şi pentru multe altele, se simte o nevoie acută de carte pentru copii (a se înţelege sinonim cu literatură pentru copii) mereu proaspătă şi care să fie în permanenţă ancorată în realitatea contemporană, să fie în pas cu dezvoltarea şi mutaţiile progresului şi tehnicii mondiale, dar şi cu ancestralele obiceiuri şi tradiţii, care să înnobileze sufletul copilului prin modele umane complexe şi atitudini etice irevocabile.