Articole

Inefabilul dor*

Vremea necontenit vremuiește, iar amintirea figurilor ilustre este pe cale să se rătăcească în haosul programat al lumii contemporane; o lume mult prea grăbită și mult prea tehnicizată. Nu mai avem timp pentru visuri, nu mai avem timp pentru sentimente, nu mai avem timp să ne fie dor…

Au trecut zece ani de când Iuliu Suciu, profesorul de limba și literatura română și mentorul Cenaclului literar „Silvania”, a plecat dintre noi, cei puțini și fideli, cei care încă mai credem în cultură, în artă, în nepieritoarele Muze. Farmecul intrinsec al serilor de cenaclu, presărate cu joviale polemici, și recunoștința generațiilor de elevi de la Liceul Pedagogic „Gheorghe Șincai” Zalău au fost complinite, peste ani, de cărțile pe care ni le-a dăruit: Limba română. Culegere de teste și exerciții, Editura Silvania, Zalău, 2005, vol. 1-2; antologia Poeți sălăjeni, Editura Silvania, Zalău, 2007; Aforisme, cugetări, maxime, Editura Caiete Silvane, Zalău, 2012.

O carte postumă, ce poartă marca Iuliu Suciu, e pregătită să cutreiere planeta de hârtie: Dorul nu are hotare. Folclor literar din Sălaj, Editura Caiete Silvane, Zalău, 2022. Noua apariție editorială continuă seria culegerilor de folclor sălăjean, serie inaugurată, în 1971, de Ștefan Goanță, Ion Pițoiu și Ioan Mureșan care publicau, la Zalău, florilegiul De dor și de omenie, urmat, în 1972, de antologia Du-te, dor, și vino, dor, realizată de aceiași tineri profesori, pe atunci, Ștefan Goanță și Ion Pițoiu. Trebuie să menționăm, aici, și alte culegeri similare, aparținând lui Leontin Ghergariu (Folclor literar din Sălaj, 1973), Augustin Mocanu (Pe cel deal cu dorurile – folclor poetic din județele Maramureș și Sălaj, 2001; Folclor din Țara Silvaniei, 2004), Grigore Croitoru (Pe unde umblă dorul. Folclor literar din satul Aluniș, 2004) ș.a.

Departe de a fi exhaustivă (aceasta și pentru că „timpul nu a mai avut răbdare…”), culegerea Dorul nu are hotare cuprinde, totuși, un număr impresionant de colinde, mulțumituri, plugușoare, orații de nuntă, bocete, doine, balade, strigături, cântece satirice, reprezentative toate pentru zona folclorică a Sălajului.

Am remarcat prezența unor variante ale baladei Miorița care circulă, în Sălaj, sub forma colindului Trei păcurărei. Lipsește, din aceste variante, motivul măicuței bătrâne, iar conflictul dintre păcurari este generat nu de avuție, ci de frumusețea unui personaj enigmatic: o fată de maior „cu păr gălbior” sau „cu galbăn baior” (baior sau baier având înțelesul de brâu, cingătoare). În opinia lui Augustin Mocanu, „sintagma cu păr gălbior o așază pe fata noastră în preajma celor cu păr de aur: zâne, fete de împărat, feți-frumoși etc. de care e plină lumea basmelor populare românești”, iar „brâul galben-auriu poate simboliza legătura fetei cu soarele și cu cerul, însă nu este exclus ca acest brâu să aibă rol de amuletă” (Colinda „Fata de maior”,Ediția a II-a, Slobozia, 2007, p. 43).

De asemenea, am reîntâlnit variante ale colindei Mă luai, luai, răspândită și ea, pe teritoriul sălăjean. Țărăncuța îndrăgostită de „păcurarul dă munte” ne-a amintit de sprintena și „juna Rodică” a lui Vasile Alecsandri (cel care publica, în 1852, prima antologie de Poezii poporale): „Mă luai, luai/ Pă din jos dă rai/ Cu secere-n brâu/ La holda dă grâu/ M-aplecai, plecai/ Mănunche și tai/ Ș-o floare aflai/ De colb o suflai/ Și-n sân o băgai/ Păcurar dă munte/ Vrea să mă sărute:/ – Nu mă săruta/ C-o veni maica/ Și m-o întreba/ Gătat-ai holda?” (Pop Floare, Bădăcin, 44 ani, 1974).

Vastul material, cules din zeci de sate și cătune, de la informatori de vârste diferite, beneficiază de o riguroasă structurare, ce respectă obișnuita clasificare a literaturii folclorice. Astfel, poezia obiceiurilor de Crăciun și de Anul Nou este reprezentată, mai ales, de colinde religioase, de mulțumituri, de variante ale Plugușorului și ale Cântecului Caprei. Poezia ceremonialurilor de trecere, care vizează evenimente cruciale, precum nunta și moartea, grupează variante ale Chemării la nuntă, ale Cântecului miresei, ale Cântecului găinii, strigături (sau chiuituri), respectiv variantele unor bocete. Ultima categorie (poate, cea mai sugestivă) organizează creațiile literare fără funcție rituală sau ceremonială și conține balade (familiale, vitejești, haiducești, pastorale), cântece propriu-zise (cu temă socială, de muncă, satirice), doine (de jale, de dor, de cătănie, de înstrăinare).

Pare neverosimil, dar, în esență, majoritatea doinelor sunt parcă menite să ilustreze cuvintele lui Constantin Noica, filozoful de la Păltiniș: „Prin formația sa, dor are în el ceva de prototip: este o alcătuire nealcătuită, un întreg fără părți, ca multe alte cuvinte românești cu înțeles adânc și specific. Reprezintă o contopire și nu o compunere. S-a contopit în el durerea, de unde și vine cuvântul, cu plăcerea, crescută din durere, nici nu pricepi bine cum” (Cuvînt împreună despre rostirea românească, Editura Humanitas, București, 1996, p. 247).

Prin simplitatea și naturalețea lor tulburătoare, prin focul lor lăuntric, de nestins, ne-au atras atenția, în mod special, doinele de dor. Iată și o mostră: „Unde dorul se lasă/ Nu-i nici gard și nu-i nici casă/ Nu-i nici pod și nu-i nici masă/ Numa jelea mé cé deasă.// Dorule, durere grea/ Nu-mi mai rupe inima/ Du-te și la bade-al meu/ Spune-i că-l aștept mereu/ Îl aștept cu cina pusă/ Și cu inima răpusă// Du-te dor de la inimă/ Du-te dor și te alină/ Du-te la cine mi-i drag/ Și te așază în prag/ Și să nu mai ieși în lume/ Fără mine, fără tine// Doru nu are hotară/ Numa-un loc la inimioară/ Când pleacă, când vine iară/ Și-mi face viața amară” (Torje Anica, Stârciu, 33 ani, 1962).

A culege folclor înseamnă să pătrunzi în memoria unor timpuri și locuri, cu dorința de a regăsi comoara pierdută a vechilor credințe, tradiții și obiceiuri din universul rural. A culege folclor înseamnă să-ți fie dor de moși și strămoși, de părinți, de bunici și străbunici. Nu în ultimul rând, a culege folclor înseamnă să arhivezi trecutul și creațiile lui populare, transmise din generație în generație, prin viu grai, cu scopul de a le oferi celor care, astăzi, mai sunt și celor care, mâine, vor fi pe meleagurile noastre.

Maestrul Iuliu Suciu, cu bonomia lui inconfundabilă, cu altruismul său rarisim, a îndeplinit aceste deziderate, împărtășindu-ne, totodată, limpezimea, profunzimea și frumusețea expresivă a folclorului literar sălăjean.

 Drumul culegătorului de valori artistice, morale și spirituale continuă, în cer, dar raza stelei, în care s-a mutat, dăinuie. S-o prețuim, cum se cuvine!

*Prefață la volumul Dorul nu are hotare. Folclor literar din Sălaj, în curs de apariție la Editura Caiete Silvane, Zalău, 2022.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.