Articole

Incursiune în discursul amoros

Scriitori, cărți, muze. Ipostaze ale discursului amoros în literatura română, purtând semnătura reputatului cercetător și critic literar Gheorghe Glodeanu, ediția a II-a, apărută la Editura Ecou Transilvan, Cluj-Napoca, 2022, este o carte eveniment, o cercetare acribioasă, structurată în XXII de capitole, însumând peste 700 de pagini și o listă bibliografică impresionantă. Cartea a fost publicată în condiții grafice de excepție, ceea ce îi accentuează distincția.

Arta, creația, inspirația au constituit o preocupare a ființei încă din antichitate, muzele fiind deseori invocate pentru a declanșa mecanismul uneori anevoios al scrisului. Despre muze există o literatură bogată. Dicționarele de mitologii, asupra cărora se oprește cercetătorul, abordează în manieră distinctă subiectul extrem de incitant al muzelor, punctul de pornire în studiul comparatist al lui Gheorghe Glodeanu. Muzele erau protectoarele artelor, invocate de artiști la începutul creației, aducând atât inspirația, cât și contribuind la crearea operei. Dacă artiștii din antichitate își găseau muzele în mitologie, scriitorii contemporani se inspiră din lumea reală. De-a lungul timpului, mitologia, literatura au consemnat impresionante povești de iubire, cupluri celebre rămânând în istoria genului. Orfeu și Euridice, Hamlet și Ofelia, Paris și Elena din Troia, Tristan și Isolda, Lancelot și Guinevere, Ulise și Penelopa sau Napoleon și Josefine sunt doar câteva din marile iubiri imprimate în memoria generațiilor, prin operele scriitorilor care le-au creat și le-au însuflețit. La temelia multor creații moderne au stat aceste mitologii, însuși Mircea Eliade accentuează ideea orfică a salvării prin artă.

Pornind de la aceste modele mitologice, Gheorghe Glodeanu inventariază celebrele povești de dragoste din literatura română, versiunile actuale ale miturilor, la fel de dramatice sau pasionale. Cuplurile din cărți au un corespondent în lumea reală, demersul interpretativ  oprindu-se asupra poveștilor tulburătoare care au constituit, unele, un fundament temeinic pentru operele artiștilor. Sunt invocate binecunoscutele cupluri: Eminescu și Veronica Micle, Mircea Eliade și Maitreyi Devi, Vasile Alecsandri și Elena Negri, Lucian Blaga și Cornelia Brediceanu, Nichita Stănescu și Gabriela Melinescu sau Emil Cioran și Friedgard Thoma.

Valoarea de document, atât pentru oamenii de litere, cât și pentru pasionații de biografii, rezidă în istoriile consemnate, iar lectorii pot fi acaparați uneori de dimensiunea romanescă a conținutului. Lecturarea plină de savoare a acestei cărți, în ciuda dimensiunii, ne permite pătrunderea în intimitatea unor cupluri, cititorul beneficiind de unele detalii care pun în lumină creația, așa cum spicuim din motivația scriitorului: „Pe parcursul investigației, ne-a interesat în ce măsură iubirea a marcat destinul unor mari creatori. Mai mult, am urmărit maniera în care iubirea se transformă (sau nu) în subiect literar, stimulând inspirația creatoare”. Gheorghe Glodeanu operează structurat; analizează în studii critice ample opera artistului, iar pătrunderea în universul intim al ființei vine ca o necesitate firească a înțelegerii și a justificării creației.

Volumul poate fi abordat din două perspective, pe de o parte ca studiu comparatist, un liant între realitate și ficțiune, pe de alta, analiza coordonatei biografice, mai personală, în care regăsim detalii și portretizări stilizate. Pentru această a doua dimensiune, criticul se folosește de corespondența de dragoste, memorialistică sau interviuri: „În ciuda curiozității firești de a afla cât mai multe despre biografia autorilor investigați, nu ne-au interesat aspectele de suprafață, picanteriile dezvăluite, ci maniera în care marile pasiuni au generat sau nu opera pe măsură”. Volumul este sistematizat, criticul optând pentru o viziune diacronică și compartimentând acribios conținutul. Astfel, demersul analitic debutează cu o celebră poveste de dragoste, finalizată tragic, dintre Mihai Eminescu și Veronica Micle. Viziunea poetului asupra iubirii este recognoscibilă, atât la nivelul discursului liric, cât și la nivelul discursului epistolar în care se înfățișează diferitele ipostaze ale iubirii, de la iubirea incipientă până la pasiunea devoratoare care macină ființa, traversând deopotrivă și momentele de criză.

O altă poveste tulburătoare o constituie de data aceasta triunghiul erotic Natalia Negru, Șt. O. Iosif și Dimitrie Anghel. Ștefan Octavian Iosif se căsătorește cu Natalia Negru, tânără absolventă a Facultății de Litere, cu vădite veleități literare, însă o tânără bovarică, nefericită în căsnicie alături de poetul boem care nu îi poate asigura un confort material. Aceasta se apropie de prietenul familiei, Dimitrie Anghel, care va dezvolta o pasiune pentru soția amicului său. În urma divorțului, Șt. O. Iosif moare fulgerător, iar Natalia Negru se căsătorește cu Dimitrie Anghel. Cuprins de gelozie, dragostea devine în curând una toxică, el îi va provoca o rană superficială prin împușcare, însă văzând-o sângerând, încearcă să se sinucidă cu propriul pistol, sfârșind la scurt timp, răpus de septicemia provocată de infectarea rănii. Destinul tulburător este relatat în romanul autobiografic Helianta.

Se poate remarca în demersul istoriografic al lui Gheorghe Glodeanu o abordare distanțată, însă bine aspectată într-un discurs elevat și o perspectivă obiectivă pe care și-o asumă. Criticul emite judecăți de valoare pertinente, însă nu subiective, optând pentru o recompunere a anatomiei poveștii de iubire pe care, acolo unde este posibil, o identifică în lumea ficțională a artistului. Friedgard Thoma va dezvălui viața contradictorie a lui Emil Cioran care, în ciuda ideologiilor pesimiste și a unei existențe singuratice, trăiește în compania devotatei tovarășe de viață Simone Boué. Volumul de corespondență, Pentru nimic în lume. O iubire a lui Cioran, Friedgard Thoma, se transformă într-un roman epistolar de dragoste, traversând etape distincte, de la o corespondență cu discrete note de tachinare, detașată la început, apropiată ulterior chiar prin formula de adresare până la întâlnirile controversate. Femeia îl manipulează prin cuvinte, seducându-l pe gânditorul mult mai în vârstă decât ea. Petrec clipe de intimitate, iar el, iremediabil îndrăgostit, reiterează „povestea cuplului originar, recunoaște că ar dori să evadeze în compania ei pe o insulă pustie și să plângă toată ziua”. Cioran traversează stări diferite, de la atracție până la suferință patetică și o percepe pe Friedgard contrastant, înger și demon, binecuvântare și blestem.

Gheorghe Glodeanu observă detalii, consemnează, menținând contactul permanent cu textul. Perspectiva este atât a istoricului literar, cât și a criticului, nefiind neglijat stilisticianul care își stilizează discursul. Ca apartenență ideologică, Gheorghe Glodeanu este un veritabil istoric liberal, care mai cochetează și cu un conservatorism bine temperat. Este de apreciat obiectivitatea critică, drapată totuși cu prețioase elemente intimiste, dar menținute în zona de confort. Cartea este o delectare intelectuală, o incursiune elevată în discursul amoros al timpurilor.                                                                                                              

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.