Ioan Maria Oros (7 septembrie 1947 – 27 martie 2026), cercetător pasionat și devotat al istoriei cărții și culturii din Țara Silvaniei, nu mai este printre noi. A fost cadru didactic, bibliotecar și, ulterior, muzeograf și cercetător științific în cadrul Muzeului Județean de Istorie și Artă – Zalău, unde a contribuit semnificativ la valorificarea patrimoniului cultural scris. Cei care l-au cunoscut își vor aminti de erudiția sa, de pasiunea pentru carte și de discreția unui om dedicat valorilor autentice ale culturii. La Editura „Caiete Silvane” a publicat volumul „Medalioane istoriografice și destine literare”. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Reproducem trei fragmente reprezentative privind preocupările lui Ioan Maria Oros, publicate în revista „Caiete Silvane”.
Începuturile „scrisului și cetitului” la românii din Țara Silvaniei se situează cu mult înainte de atestarea prezenței în zonă a primelor cărți tipărite în Provinciile Române. Multă vreme cartea manuscrisă a ținut locul celei tipărite, iar în aceste condiții se poate vorbi chiar de o tradiție a cărții manuscrise pe aceste locuri, dovedită cu prezențe încă din prima jumătate a secolului al XVII-lea, poate chiar mai înainte – dacă ne gândim la cele mai vechi sate sau la primii preoți români înregistrați în „protocoalele” timpului și, la fel, la primele biserici de lemn atestate istoriografic în Depresiunea Șimleului și în celelalte ținuturi ale Sălajului. Este fapt confirmat că, în căutarea de comenzi sau de „slujbe” (copist, dascăl, preot, zugrav), cursul traseelor urmate de copiștii peregrini era în strânsă legătură cu căile de acces medievale („drumul sării”, de pildă, pe apă sau pe uscat), cu existența morilor de hârtie sau a unor târguri/cetăți, de unde o puteau procura, sau unde puteau vinde/schimba manuscrise, precum și de existența mănăstirilor, ca loc de întâlnire a copiștilor – scriptorii. Alăturat pleiadei copiștilor locali, prezenți, de-a lungul timpului, în zonă se remarcă activitatea unor vestiți copiști peregrini ale căror trasee urmărite prin satele, mănăstirile, târgurile situate în Țara Silvaniei ne descoperă urmele adânci, lăsate de ei în spiritualitatea și cultura comunităților în care au poposit, nu numai prin cărțile de cult aduse sau copiate acolo, ci și prin personalitatea lor manifestată ca dascăli, preoți, zugravi de biserici etc., deseori deopotrivă. Dintre toți aceștia, prezentăm mai jos doar trei copiști care, peregrini fiind sau chiar aclimatizați locului, vor fi străbătut Porțile Meseșului, dintr-o parte sau alta, unii fiind chiar trăitori aici.
(„Copiști peregrini zăbovitori la porțile Meseșului”, în „Caiete Silvane”, nr. 18/iulie 2006, p. 6-7)
Citesc, pe cât posibil, cam tot ce ține de domeniul istoriei scrisului și civilizației cărții, despre metamorfozele și destinul acestora, precum și despre soarta bibliotecilor și a lecturii, în plină eră digitală. Deci, studiez mai mult cărțile despre cărți și uzajele lor (R. Chartier, R. Darnton, P. Bourdieu etc.), însă, din păcate, tot mai puțină literatură de ficțiune. În aceeași măsură, citesc și aprofundez literatura metodologică, legată de scrisul academic, de redactarea cărților și articolelor științifice. Nu în ultimul rând, îmi citesc și recitesc/corectez propriile scrieri aflate în manuscris, în vederea finalizării lor. După cum știm, lectura este o importantă deprindere culturală; aceasta cu atât mai mult în cazul meu, caz în care cartea și cunoașterea ei au devenit nu numai o pasiune, ci și o profesiune.
(„Cartea ca ars vivendi”, în „Caiete Silvane”, nr. 172/mai 2019, p. 48)
Alături de marii colecționari de vestigii arheologice (artefacte dacice și romane) din Sălaj, pomeniți în istoria muzeului, au existat și colecționari-bibliofili. Deși, deocamdată, nu știm să fi scris ceva, în persoana profesorului Cornel Pop, fost director al Școlii Normale din Zalău (1919-1930), avem pe cel mai vestit colecționar de carte veche din Sălaj. Astfel, în arhiva Bibliotecii Centrale Universitare din Cluj, se păstrează procesul-verbal din anul 1929, în care este consemnată o importantă achiziție de manuscrise (unele de secol XVII) și carte veche, provenite de la acesta. De asemenea, de la urmașii lui Ioan Ardeleanu-Senior (1908-1974), fost cercetător la Blaj și inspector școlar, s-a achiziționat un Ceasoslov, București, 1760 – posibil unicat, inexistent în baza de date CIMEC și nedescris în „Bibliografia Românească Veche”. La aceștia se adaugă un alt mare colecționar sălăjean, și anume Silviu Papiriu Pop, fiu de preot, de la urmașii căruia muzeul a achiziționat mai multe piese de patrimoniu. De fapt, fără a fi neapărat colecționari bibliofili pasionați, numeroși descendenți ai unor preoți și dieci au moștenit cărți liturgice, unele fiind donate sau achiziționate în timp de către muzeu.
(„Cercetarea cărții vechi și a istoriei culturii sălăjene”, în „Caiete Silvane”, nr. 196/mai 2021, p. 43-45)
