In memoriam Andrei Gazsi

Odihnească-se în pace!
Filiala Cluj a Uniunii Scriitorilor din România
anunță cu tristețe încetarea din viață
a poetului
Andrei Gazsi

Andrei Gazsi (1 octombrie 1950, Bucerdea-Grânoasă, judeţul Alba – 13 iunie 2024, Cluj-Napoca). Poet. Pictor. Absolvent al Facultății de Mecanică a Universității Tehnice din Cluj-Napoca. Debut absolut cu poeme în revista Tribuna din Cluj-Napoca, 1989. Prezent în Saloanele de pictură ale scriitorilor clujeni. Martor, cu aparatul său de fotografiat, la multe dintre evenimentele Filialei.

Volume de versuri: Libertatea ca semn de carte, Limes, 2014; Cu alte cuvinte, Limes, 2017; Câte o carte poștală pe lună, Școala Ardeleană, 2019; Liziera, Limes, 2020; Bunul meu Marți, Limes, 2021; Acordeonul de nisip, Școala Ardeleană, 2023 (poezie).

Cântecul din desfrâul unui vultur

În sila timpului, un vultur bătrân își ducea rostul

pe un petec de cer ancorat de centrul mlaștinii

cu crengi și ierburi uscate. Avea și gută de o vreme.

Era șchiop de un picior, trăsnit, cândva,

de un trăsnet rătăcitor, păcătos.

Își pierduse și penele, și zborul arătos.

În vecinătatea lui înfloreau mândri nuferi.

Din scaunul lui cu rotile, își rotea capul

cât era ziua de lungă, ca un periscop, după o vacă

ce păștea de una singură pe marginea scufundăturii.

Ei îi vorbea despre rânduiala poeziei cu patimă.

Rareori din șezut, din cauza prostatei,

bat-o norocul s-o bată de știmă!

O mierlă galbenă în cioc, din prelungirea lăcoviștii,

cuprinsă de milă, l-a convins să-și comande un costum

din tergal original, să ai și tu o haină ca lumea,

în care să te îngropi cu fală, că, vorba aia,

n-ai fost tu orișicine la vremea ta.

În asfințitul de dinaintea morții,

cântecul încarcerat în desfrâul tinereții lui

s-a stârnit să se deșire ca un pomelnic

caligrafiat discret pe tivul acelui petec de cer

ancorat cu funii împletite din alge verzi

de axa nichelată a scaunului lui cu rotile.

Porunca

Nefiind stăpână pe trupul ei, Dumnezeu a rescris porunca

și a decis ca fiecare om să își aibă nevasta lui, iar femeia,

al ei bărbat.

Așa a început spectacolul, cu suișul cortinei

mărturisind lumina prin care sclavii de casă

purtau pe umeri, de-a latul scenei, cadavrul lui,

al faraonului, trecându-l prin inelul de foc al acordeonului

tocmai când mama mea mă năștea

pe plaja reginelor decapitate, răcnind.

Din dragoste, tata o privea înlănțuit

prin limpezimea lentilelor lui de lavă.

Gleznele ei arse de soare, opintindu-se în emoția facerii,

se îmbăiau în zbaterea zeilor.

Dacă nu m-ai văzut și nu ai văzut încă nici

toate aceste minuni, cu ochii tăi, nu altfel,

nu vei putea atinge zidirea dintre cuvânt și om,

adică poezia, trupul ei întreg,

decât prin moarte.

(Poeme de Andrei Gazsi, din volumul Acordeonul de nisip, apărut la Ed. „Școala Ardeleană” din Cluj-Napoca, in 2023)