Ancuța Mărieș scoate istoria dintre ruine și o reinterpretează într-un nou roman, Răscoala haiducilor, o carte aflată în lucru și ale cărei pagini au fost subiectul analizei și al dezbaterii în cadrul ședinței de cenaclu care a avut loc la data de 22 ianuarie 2026. Scrisul ei este un continuu experiment literar, de la zâne și amazoane, la imaginea haiducului în peisajul autohton. Acțiunea romanului este plasată în jurul anului 1700, iar Ion Pițoiu-Dragomir remarcă omul de artă din spatele scriiturii, dar și pasiunea pentru regie. Fragmentul lecturat are un caracter vizual, cinematografic, se distinge printr-o frazare bine stăpânită, tratează o lume rustică într-o terminologie arhaică. Autorul menutinului atrage atenția asupra verosimilului în proză, aspect asupra căruia ar trebui stăruit. Alice Valeria Micu menționează că romanele cu o tematică rurală există, dar sunt puține în literatura română și sunt readuse în prim-plan după o perioadă în care au fost considerate desuete. Ca sugestie, Alice Valeria Micu insistă asupra documentării istorice mai de profunzime, remarcând culoarea locală creată de prezența arhaismelor și apreciază coerența textului.
Scriitorul Marcel Lucaciu prețuiește efortul autoarei de a reveni asupra secvențelor, dar și încercarea de a se apropia de adevărul istoric. Stilul se distinge prin cursivitate, prin fluență, scenele reconstituie atmosfera într-o viziune panoramică. Scrierea istorică necesită curaj și presupune o documentare acribioasă, iar Ancuța Mărieș reușește să transpună în limitele veridicității tradiția, naturalețea personajelor, totul îmbrăcat într-un limbaj viu, proaspăt.
