Frământările interioare, clasa celor oropsiți, tainele dureroase ale ființei, dar și contextul social au oferit mereu o sursă de inspirație pentru artiști. Trăirile devin actanți în lumea literară, deopotrivă în artă. Personajele create de Claudiu-Ionuț Boia în cel mai recent volum, Acul de siguranță, Editura „Caiete Silvane”, Zalău, 2025, sunt purtate prin labirintul unor apăsătoare introspecții, dar și prin labirintul social, care traduce o permanentă neliniște și devine sinonim cu dorința de supraviețuire. Volumul este structurat în 20 de micropovestiri care creionează o parte a societății contemporane, moravurile acesteia, scene din viața privată, viața provincială sau dimensiunea socială. Cartea amintește de „Comedia umană” balzaciană, fiind drapată cu drame individuale și colective, principii și o morală compromise și surprinde cu acuratețe esența perioadei postdecembriste. Primele cinci povestiri din grupajul Gesturi reprezintă o rețea ce reflectă o interdependență a vieții sociale și personaje care își continuă existența între umanitate și instinctualitate. Asemenea lui Balzac, Claudiu-Ionuț Boia pătrunde în mediile abjecte pentru a realiza o observație cât mai veridică asupra spațiului în care personajele trăiesc.
Copilul în căutarea mărțișorului de aur, Irina, sora, în căutarea libertății după moartea prematură a fratelui, Ana, dornică de a-și depăși condiția, Aurel, inginer constructor, toate sunt suflete care parcurg un traseu cu valoare inițiatică, sunt în căutarea propriului drum într-o societate din care sunt eludate cele mai elementare norme morale sau sociale, așa cum angajații Primăriei, oficialitățile sunt expresia fidelă a unei mentalități ce frizează absurdul, apropiind scrierea de comedia tragică. Narațiunile pendulează între stări antonimice în creionarea situațiilor și a personajelor. Urmărim un decor construit rațional și absurd, contexte ce surprind altruismul, dar și individualismul, umanitatea și grotescul. Mărțișorul este o scriere despre sensul existenței, despre căutarea sinelui. Dacă exteriorul îl refuză, mediul îl respinge, adâncul i se revelează personajului-copil în căutarea „locului cu verdeață” și a unui mărțișor „din lumină”, pe care vrea să îl ofere mamei. După moartea fratelui, Irina, sora, pleacă de acasă în căutarea libertății și dintr-o nevoie firească de eliberare. Bucureștiul pare a-i oferi o nouă perspectivă. Fiecare oraș se individualizează printr-un personaj-simbol. În București îl găsim pe Limbă, un fel de marcă-înregistrată a locului, un personaj recunoscut, dar ignorat de ființele prea grăbite. Luată în grija lui, Irina își va petrece toamna prin gară, iarna în subteran, alături de o altă lume mai verosimilă decât cea exterioară: „Acolo, în înghesuiala și mizeria din canale, ea își găsi libertatea și nu mai avea niciun motiv să-i fie frică”.
Narațiunile alcătuiesc un caleidoscop în culori și forme diferite, care se definesc prin tensiunea acțiunii coroborată cu zbuciumul interior al personajelor dominate de neliniști. Autorul pătrunde în subterana ființei, în locurile abjecte și creionează medii defavorizate, pigmentându-și discursul cu observații când de o subtilă ironie, când de o aciditate dureroasă. Ana, studentă la medicină, provenind dintr-o familie modestă, dă dovadă de umanitate în momentul în care, impresionată de destinul Irinei, îi aduce uneori pachete cu mâncare de la țară. Lipsită de experiență, cade pradă sentimentelor, îndrăgostindu-se de Victor, un bărbat însurat, care va profita de vulnerabilitatea ei. Dramele se întâmplă atât în subterana dostoievskiană, cât și în lumea exterioară, iar cutumele unui stat în care diplomele și funcțiile se obțin pe bani sunt atent surprinse în narațiunea Absolventul, un autentic teatru al absurdului într-un dialog caragialian. Aurel, absolvent cu nota 10, se hotărăște să participe la un interviu pentru un post de inginer la Primărie. Interviul ia forme halucinante, în contextul în care locurile în această instituție sunt ocupate pe alte criterii, care eludează din ecuație competența:
„– (…) De la cine ați auzit despre concurs?
– Din presă, răspunse tânărul.
– Din presă? Am dat noi anunț în presă? Primarul erou-agrar dădu afirmativ din cap. Probabil mi-a scăpat. Să-mi amintesc să nu mai facem de-astea. Prea multă publicitate, prea multă bătaie de cap. Așa, să revenim. Deci nu aveți pe nimeni să vă recomande, nu?
– Nu, așa cum vă spuneam, mă recomandă studiile și proiectele mele.
– Proiecte… aha… văd în CV-ul dumneavoastră că ați absolvit cu nota 10. Impresionant… cât v-a costat?
– Ce anume? întreabă nedumerit absolventul.
– Nota… de la licență… cât costă un 10 azi?
– Păi… nimic… adică nu știu… eu l-am luat pe bune… fără să plătesc… (…)
– Părinții mei sunt oameni simpli, muncitori… nu au bani să-mi plătească studiile de acest fel”.
Este intervievat apoi despre numărul prietenilor de pe Facebook, Instagram, YouTube. „Era uluit de modul în care era evaluat”.
Concluzia frizează absurdul și este un autentic spectacol grotesc:
„– Tinere… îți spun sincer ceva… te rog să nu te superi… dar trebuie să auzi adevărul… nu are rost să te mint. Nu ești potrivit pentru acest post. Și îți explic de ce: nu te recomandă nimeni, te îmbraci ca bunicii tăi, nu ai vizibilitate în mediul online, ai făcut școala pe bune, deci gândești prea mult și de unul singur, nu ai cazier, deci nu ești șantajabil, ai prea multe vise, îți dorești proiecte, ceea ce îi poate pune într-o poziție nefavorabilă pe cei din Primărie și, peste toate acestea, nu ai părinți cu renume… în concluzie, ești din altă lume…”.
Acul de siguranță este povestea și observația unei societăți aflate în declin, este dihotomia dintre dorință și piedicile pe care le impune realitatea, este creionarea unei lumi închise, coagulate în jurul eșecului. Claudiu-Ionuț Boia redă un microcosmos al lumii reale în care personajele își refulează orice idealism și sunt constrânse să accepte corupția socială. Între probitatea care îl condamnă și acceptarea oportunismului care îi va atrage succesul, Absolventul va alege confortul.
Biletul de ieșire din Cum să scapi dintr-o cutie este ficțiunea care oferă o alternativă realității uneori absurde. Cu vocea blândă a preotului și cu pana acidă a unui observator atent la detalii, Claudiu-Ionuț Boia transformă pilda într-o creație de ficțiune și camuflează morala în povești și personaje.
