Iannis Ritsos (1909-1990)

Estimated read time 1 min read

Alături de Ghiorghios Seferis, și Odysseas Elytis, dintre poeții care și-au început cariera în jurul anului 1930, Iannis Ritsos completează triada cea mai reprezentativă a literaturii neogrecești din secolul 20. Cultivă o lirică puternic interiorizată, bazată în mare măsură pe imagini estompate, scoase la suprafață, în unele poeme, doar de elanurile sale politice. Multe dintre versurile lui Ritsos au fost puse muzică.

 

Secretul clownului

 

Pe coline, bisericile pustii. Jos, pe câmpie,

boii, caii, viile. Cerul încremenit

deasupra norilor călători. O pată neagră

imobilă pe zid, – mai neagră în oglindă. El, care

o răzuiește cu unghiile – unghiile sale tocite. Pe urmă,

întinde în vopsea și zugrăvește peretele cu aur. Ca din greșeală,

își dă un bobârnac de pensulă pe nas, pe obraji. Întru totul de aur acum,

se uită în oglindă. Râde – i se închid ochii –

acest nepieritor clown (cum îi spunem) al morții,

care ascunde în buzunar trei cuie mari ruginite.

Samos, 9/ X 1971

 

 

(În românește de Eugen Jebeleanu, în Secolul 20, nr. 1-2-3/192-193-194/, 1977)

 

Poate nu ai vazut...

+ There are no comments

Add yours