Horaţiu Mălăele este unul dintre actorii care reuşesc să-şi transcrie experienţele vieţii nu doar prin interpretarea pe scenă, ci şi prin cărţi. Alături de Dorel Vişan, Maia Morgenstern, Oana Pellea, Horaţiu Mălăele se înscrie în rândul personalităţilor teatrului românesc contemporan, care contribuie nu doar la scrierea istoriei teatrului contemporan, ci sunt mult mai complexe prin cărţile pe care le aduc în faţa cititorilor.
Dezinvolt, întotdeauna cu umorul sarcastic la purtător, Horaţiu Mălăele organizează turnee prin ţară, în care monologurile lui sunt însoţite de lansări de carte, la care cei prezenţi stau cuminţi la rând, aşteptându-şi autograful.
Interpretării scenice şi scrisului, Horaţiu Mălăele adaugă şi arta plastică, de altfel prima expoziţie personală de desene având-o chiar în clasa a XII-a, la Târgu Jiu. Deşi dorea să urmeze Institutul de Arte Plastice din Bucureşti, drumul vieţii l-a dus spre arta teatrală şi cinematografică, absolvind la clasa renumitului profesor Octavian Cotescu.
Prima repartiţie a avut loc la Teatrul Naţional din Piatra Neamţ, apoi s-a mutat în Bucureşti, unde a jucat pe scenele de la Nottara, Odeon, Naţional, Teatrul de Comedie şi Bulandra şi a regizat spectacole de teatru, pentru „Carlo contra Carlo” de Paul Ioachim, iar de la Odeon, în anul 1994, a obţinut premiul Festivalului Comediei Româneşti. A fost distribuit în pelicule de mari regizori români, precum Alexandru Bocăneţ, Mircea Daneliuc, Sergiu Nicolaescu etc. În teatrul de televiziune a jucat peste 150 de roluri. Caricaturistul Horaţiu Mălăele a expus în peste 30 de expoziţii circa 3000 din creaţiile sale şi a fost redactor-şef al publicaţiei „Satirul”. Horaţiu Mălăele a primit o stea pe Aleea Celebrităţilor din Piaţa Timpului din Capitală. La Feteşti este teatrul cu o capacitate de 500 de locuri care îi poartă numele, iar Senatul Universităţii „Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu i-a acordat lui Horaţiu Mălăele titlul de Doctor Honoris Causa.
Colegă de generaţie, ea însăşi autoarea unor jurnale inedite, Oana Pellea spune despre Mălăele: „Desenează superb. Joacă genial. Recită fabulos. Regizează minunat… ca și când toate astea n-ar fi fost de ajuns… și scrie excepțional! Nu poți decât să-l iubești! N-ai scăpare… Îl iubești și gata! Un artist cât o lume!”.
Şirul volumelor publicate a început cu autobiografia Horaţiu despre Mălăele, despre care declară că este un „ghiveci intelectual” şi Rătăciri. Trei sunt cărţile pe care autorul le poartă cu el la turneele din 2022, toate surprinzând stări de viaţă aşezate în proză şi versuri. O poveste cam ciudată (Editura Bookzone) cuprinde trei povestiri într-o cărticică de buzunar care ne poate însoţi pretutindeni şi care se citeşte cu interes, surprinzând, în pasajele pline de mister, experienţe ale vieţii trecute prin filtrul minţii şi văzute de ochii actorului. „Nu te poți «plictisi» niciodată de «isprăvile» lui Horațiu, pentru că în aura lor te pierzi și te regăsești, te bucuri și oftezi, te amuzi și cazi pe gânduri. O experiență îmbogățitoare!”, spune pe coperta IV, Andrei Pleşu.
O completare fericită este aceea în care cuvântul scris năvăleşte în viaţa actorului, Horaţiu Mălăele aducându-ne, în paginile cărţii, emoţii într-un continuu spectacol care oferă cititorilor, pagină cu pagină, trăiri într-un concept aparte al literaturii microscopice.
Doru Buşcu spune despre aceste povestiri kafkiene că sunt „stranii şi armonioase, tulburătoare şi exacte, frumoase, simple şi profunde”. În lupta dintre scriitor şi actor, uneori cel din urmă este „smuls din sala cu aplauze și îmbrâncit în brațele literaturii, acolo unde talentul lui strălucește cel puțin la fel de tare”.
Prima dintre cele trei proze, „O poveste cam ciudată”, descrie un cartier din Bucureşti, „cenuşiu şi cuminte”, traversat de drumul tramvaielor, în care se spun poveşti inedite şi în care, dorind să fie erou, Eliad îşi mimează propria fericire. A doua proză, „Paşcani”, descrie povestea singurătăţii dintr-o gară în care, din când în când, mai trec „locomotive atemporale” ce cară după ele vagoane cu „doamne elegante şi domni curtenitori”, ducând cu ele vise şi iluzii din micuţa gară înspre alte destinaţii. „Caseta” este cea de-a treia proză, una emoţionantă, ce descrie „noaptea de dinaintea morţii mamei” unui copil de patru ani. Acesta a avut o serie de premoniţii surprinse într-un mod plin de emoţii de către scriitor.
Volumul Tehomir (Editura All) este prezentat de către Cristina Mitrea drept „o bijuterie” (4arte.ro). În cele 60 de pagini, cartea începe povestea din luna februarie a anului 1957, când din cauza unui coleg, descoperit cu TBC, elevul de 12 ani, în care-l descoperim pe Horaţiu Mălăele, este retras de la şcoala din Târgu Jiu şi dus de părinţi, pentru trei luni, în localitatea Tehomir. Aici sunt descoperite adevărate poveşti de viaţă narate de scriitor precum descriau înaintaşii lui poveştile eroilor din basme. O lume care se învârte în jurul bunicilor, mama Ana şi Moşu, în care descoperim palate zburătoare, dar şi momente zdruncinate ale desproprietăririi forţate ale românilor în timpul comunismului… „Nenorocirile care îi lovesc pe oamenii din lumea satului se întrepătrund cu dorința lor de supraviețuire și cu forța care nu îi părăsește niciodată, nici chiar când par să nu mai aibă niciun motiv de speranță. Citind, te lași furat, fără să vrei, atât de amuzamentul care răzbate din primele pagini, cât și de dramatismul care se construiește ulterior, filă cu filă, spre final”, spune Cristina Mitrea. Precum invadarea lumii de apele primordiale sunt descrise momentele inundaţiilor la care este părtaş adolescentul: „Înotând până la brâu în apele și mâlul potopului, țăranii își făceau acum ordine prin case, cântau, râdeau, vorbeau tare și fără noimă, să se-audă, să simtă și ei că există, că trebuie să existe, pentru că, la urma urmei, viața trebuie trăită, ce mama dracu’!”. Acest univers este la jumătatea drumului dintre Târgu Jiu şi Turnu Severin, numele lui venind de la voievodul Tihomir, tatăl lui Basarab I, întemeietorul Ţării Româneşti. Îndrăgostirea eroului, întreg universul lui învârtindu-se, la un moment dat, în jurul Anei, este o secvenţă ce va rămâne întipărită pentru cititori, cei care vor descoperi în „satul satelor, satul marilor minuni şi al suferinţelor fără număr”, un palat fantomă, în care localnicii au credinţa că se află Dumnezeu. Pâinea cea de toate zilele se face din „aburul fierbinte al unui lighean obosit”, iar viaţa este ghidată după credinţă şi datini ancestrale. „Tehomir este o proză pe care o putem pune liniștiți lângă proza fantastică a lui Eminescu, din familia Cezara, dar și lângă proza fantastică a lui Mircea Eliade, dacă ne gândim la evadările lingvistice ale povestirii lui Horăele, cum îi zic eu lui Horațiu Mălăele, gândindu-mă la acea definiție a horei extatice, la acea stare de enthusiasmos din cultul lui Dionysos”, spune Grid Modorcea (jurnalul-bucurestiului.ro).
„Cu toată scormoneala lui filozofico-religioasă, cu toată cercetarea lui speculativă şi râvna lui dialectică, după atâtea şi atâtea milioane de ani, omul nu a fost în stare să dea un răspuns clar în ceea ce priveşte scopul lui pe pământ”, spune la începutul cărţii Horaţiu Mălăele, din a cărui povestire nu lipsesc zăpezile împinse până-n primăvară, popa Gorun şi Acatistul Sfântului Ilie, pregătirile de Paşti, când toate se înnoiesc, inclusiv casa se văruieşte şi sufletele se împlinesc, circul Zaza venit în sat cu multă gălăgie, dar şi cu multă fascinaţie, inundaţiile şi fumul lemnelor „arse de prin curţile oamenilor”, ce purifică locul, regenerându-l, precum Noe cu arca lui a salvat lumea de la potop.
Lirica din volumul Poezii şi vorbe-n vânt surprinde prin claritatea versurilor, văzându-se în acelaşi timp munca pe care poetul-actor o „orchestrează” pentru ca totul să fie la locul lui, aşa cum se primeneşte şi pe scenă când, îmbrăcându-se în frac, aduce poveşti plăcute spectatorilor. Poeziile, aforismele, desenele aduc culoare împletită cu emoţie, simţindu-se, dincolo de cuvinte, şi ironia lui Horaţiu Mălăele pentru vremurile pe care le parcurgem. „Excelent atlet al ambiguităţii” îl numeşte, pe coperta IV, Dan C. Mihăilescu pe Horaţiu Mălăele, cel care nu face altceva decât „să încânte prin ambivalenţe, să destindă prin încântare, să te ducă direct la răscruce… să stârnească instantaneu hohote de râs”, iar aforismele lui sunt „executate cu precizia unei săbii de samurai”. „A fost odată un om/ Ce a avut… a fost un pic…/ Şi el acolo un om/ Un fel de… cum să zic/ Natura noastră condamnată/ Să încapă în a fost odată”, spune poetul în „Autobiografică”.
Un actor îndrăgit de întreaga ţară şi un scriitor care merită şi el partea lui. Vă recomandăm ca atunci când vedeţi un afiş cu Horaţiu Mălăele să treceţi pragul sălii de spectacole sau al librăriei unde, vă asigurăm că, va urma un spectacol aparte, în care, pe primul loc, se află cultura de bună calitate.
+ There are no comments
Add yours