Articole

Hamlet, dincolo de matematică

În istoria literaturii române întâlnim scriitori care îşi împletesc creaţia pornind de la structurile matematice. Amintesc aici doar pe Dan Barbilian, cunoscut sub pseudonimul de Ion Barbu, un mare scriitor şi matematician român din perioada interbelică. Exactitatea formulelor îi fac pe scriitori mai atenţi în atelierul de creaţie şi, spre deosebire de alţi confraţi, scrierile lor sunt „scuturate” de glodul inutil.

Absolvent al renumitei şcoli pedagogice din Năsăud şi al Facultăţii de Matematică din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, după o scurtă perioadă la catedră, Marcel Seserman trece de la realul cifrelor şi predarea ecuaţiilor matematice la lucrul cu cartea, fiind bibliotecar de aproape 30 de ani, însă neabandonând nicio clipă matematica. În calitate de şef serviciu la Biblioteca Judeţeană „George Coşbuc” Bistriţa-Năsăud realizează, de-a lungul vremii, o serie de proiecte menite să-i apropie pe tineri de literatură.

Ca editor şi ziarist, autor de poezie, critică literară şi scenarii de film, îşi alege numele de Mircea Măluţ. Pentru cărţile de matematică îşi păstrează numele de Marcel Seserman (o oscilaţie a numelor între real şi literar). Puţini sunt cei care reuşesc să-şi pună în cui haina de teoretician atunci când scriu literatură sau invers, să uite de metafore atunci când este vorba de exactitatea ştiinţei. Marcel Seserman reuşeşte să jongleze între cifre şi cuvânt, între formule şi poveşti, între cele mai elaborate teoreme şi cele mai cunoscute teme ale lumii literare, pe care le adaptează pe înţelesul tinerilor. I se potriveşte întocmai titlul „Fii inteligent la matematică”, care este şi cel dat unui volum apărut la Editura Nomina.

Parcurgând cele mai recente două apariţii ale lui Marcel Seserman îţi vei da seama de capacitatea acestuia de a coborî din înaltul matematicii pe tărâmul poveştilor. Dicţionar explicativ de termeni matematici este titlul lucrării de specialitate de la Editura Nomina, care îşi propune să deschidă „mintea elevului pentru matematică”, fiind un auxiliar util şi profesorilor, dar şi părinţilor. Privită din exterior ca riguroasă şi rigidă, matematica este propusă de autor într-o oglindă aparte, dincolo de semnificaţia formulelor matematice, prezentându-ne, în ordine alfabetică, fiecare cuvânt important şi semnificaţia acestuia. „Pentru a comunica s-a învăţat alfabetul şi apoi cuvintele, îmbinate în propoziţii şi fraze, la fel, pentru a învăţa matematica trebuie însuşit, înainte de toate, foarte bine limbajul matematic”, spune Marcel Seserman, cel care ne ajută să facem primul pas spre cunoaşterea matematicii, prin multitudinea de exemple, probleme celebre, dar şi prin texte de natură istorică legate de această disciplină. Aici mizează şi câştigă, prin modul în care ştie să se ferească „de sterilitatea dată de însuşirea seacă a unor simboluri”. Ne întâlnim, în ordine alfabetică, cu termeni precum: absolut, acoladă, algebră, binar, bisector, binom, cerc, con, densitate, dreaptă, împărţire, înmulţire, poliedru, punct, rază etc. Cred că pentru acest dicţionar, autorul a lucrat mulţi ani, astfel că dincolo de sutele de termeni prezentaţi, ne descrie în detaliu cum au apărut aceştia în structurile matematice, cine i-a inventat, iar mai apoi adaugă citatele date din cei care, de-a lungul timpului, au studiat istoria matematică. Nefiind în specialitate, nu voi zăbovi mult timp asupra acestor termeni, ci voi merge mai departe asupra lecturii biografiilor unor matematicieni celebri, autorul reuşind să prezinte o adevărată radiografie a acestora. Ne întâlnim cu Arhimede, Descartes, Euclid, Galileo Galilei, Pascal, Pitagora, Ptolemaeus, dar şi cu românul Gheorghe Ţiţeica, a cărui teoremă este cunoscută şi ca „problema piesei de cinci lei”. Marcel Seserman ne apropie de matematică intrând „într-un univers de frumuseţi nebănuite”, dovedindu-ne că, pe lângă aplicaţiile practice, aceasta ne poate oferi „o întreagă plajă de satisfacţii intelectuale”. De altfel, în carte, Marcel Seserman foloseşte de mai multe ori sintagma „literatură matematică”.

Din laboratorul de matematician, Marcel Seserman merge apoi în lumea poveştilor. Aici publică, sub numele de Mircea Măluţ, o carte interesantă, atât prin subiectul ei, cât şi prin modul în care este construită. Cine s-ar fi gândit că poţi adapta o capodoperă precum Hamlet, plină de întâmplări ale oamenilor maturi, ce au croit istorii prin metode „sângeroase”, pentru a o aduce în faţa copiilor.

Prin volumul Hamlet – povestit copiilor şi adolescenţilor, apărut la Editura Carminis, Mircea Măluţ are curajul de a aduce un subiect atât de cunoscut în lumea largă într-o altă abordare. „Una dintre cele mai profunde opere literare, Hamlet, este povestită, cu o reală măiestrie, aducând mai aproape de copii și adolescenți marile probleme care au frământat mereu lumea: viața și moartea, iubirea și ura, loialitatea și trădarea, iertarea și răzbunarea”, scrie pe coperta cărţii.

Printre cei care s-au încumetat să abordeze un asemenea subiect îl amintim şi pe Radu F. Alexandru, cel care a aşezat într-o piesă de teatru subiectul acesta, aflat pe buzele a zeci de generaţii. Despre acest fapt, în „România literară”, Pia Brînzeu scrie: „Piesa Hamlet este molipsitoare: l-a îndemnat și pe Radu F. Alexandru să se așeze alături de soclul marelui geniu și să-i «fure» povestea, pe care și Shakespeare a furat-o, la rândul lui, din diverse surse la îndemână. Dramaturgul român l-a iertat pe cel englez că a cam «plagiat», mai ales că a făcut-o, nu-i vorbă, cu aleasă îndemânare, și îl imită și el, plonjând exuberant în intertextul mereu în expansiune astăzi. De fapt, este un adevărat câmp de luptă, unde nu există victime, pentru că Shakespeare propune o relație win-win: orice nouă interpretare poate oferi, așa cum se întâmplă și cu exemplul ales de noi, un recital intelectual alert, bazat pe o altă logică narativă decât cea cunoscută deja. Căci dacă te incită misterele morții regelui danez, trebuie să încerci să le rezolvi altfel decât a făcut-o «big-time Shakespeare»”.

La fel ca dramaturgul care a „reinventat” piesa lui Shakespeare, şi Mircea Măluţ a povestit-o pe înţelesul generaţiilor actuale. Vorbim, de multe ori, de faptul că tinerii noştri nu mai gustă literatura trecutului, fie ea din România sau din alte zone, fie legată de tradiţiile noastre şi de regionalisme pe care aceştia nu mai sunt curioşi să le caute în dicţionare, fie de momente istorice care li se par deja depăşite şi greu de asimilat. Aici intervine rolul scriitorului care readuce, sub o altă formă, păstrând însă esenţa, un subiect ce a preocupat de-a lungul vremii, nu doar cititorii, ci şi pe scriitori şi pe istorici.

Povestea rămâne aceeaşi, însă, dincolo de prezentarea ei, întâlnim şi o biografie interesantă despre William Shakespeare şi despre familia acestuia, tatăl lui fiind un prosper negustor al secolului XVI. Apoi, sunt aduse câteva curiozităţi care, cu siguranţă, vor acapara tinerii cititori despre subiectul piesei ce are la bază o întâmplare adevărată din secolul al XII-lea, despre Teatrul Globe din Londra unde se juca piesa, despre rolul actorului în vremuri în care nu existau decoruri, fiind singurul care putea ajuta spectatorii să-şi imagineze grădinile, furtunile și tot peisajul descris în text. Şi publicul era altfel, gălăgios, care uneori se lua la bătaie în timpul pieselor. Adică trăia, cu adevărat, fiecare act al unei piese. Atât exista în era fără televiziuni, teatrul.

Mircea Măluţ integrează subiectul în contextul cultural istoric al lumii, fiind câteva date importante ale acelor vremuri, dar nici Ţările Române ale secolului al XVI-lea nu sunt omise. Transilvania acelor vremuri era un stat autonom, aflat sub suzeranitatea Imperiului Otoman, cu numele de Principatul Transilvaniei. De remarcat modul în care danezii ştiu să promoveze un asemenea subiect în mod turistic. Am fost şi eu în peregrinările mele literare la castelul lui Hamlet. Kronborg, castelul fortăreaţă construit la Marea Baltică, în 1420, de regele danez Eric of Pomerania în oraşul Helsingør din Danemarca, imortalizat de William Shakespeare în piesa Hamlet ca Elsinore, este în patrimoniul UNESCO.

Ilustraţiile semnate de Georgian Gînguţ întregesc atmosfera poveştii, apropiindu-i şi mai mult pe micii cititori de prinţul Danemarcei – Hamlet, fiul ultimului rege şi nepotul lui Claudius (cel care pentru a ajunge la tron îşi otrăveşte fratele), de regina Danemarcei, Gertrude. Ne întâlnim cu Ofelia, fiica lui Polonius, consilierul șef al lui Claudius, cea care îşi dăruieşte dragostea lui Hamlet, cu Horaţiu, prietenul prinţului, precum şi cu alţi oameni importanţi din jurul familiei regale. În castelul Elsinore, prințul Hamlet vorbește despre fantoma tatălui său care rătăcește în jurul castelului. Şi câte încurcături după otrăvirea primului rege: Claudius otrăvește vinul și îl oferă lui Hamlet, care refuză; Gertrude bea din pahar și moare. Apoi Laertes, fiul lui Polonius, vrea să-l înjunghie pe Hamlet cu o sabie otrăvită, dar într-o încurcătură, Hamlet primește o sabie de la acesta și îl lovește cu vârful otrăvit. Hamlet îl alungă pe Claudius și îl obligă să bea restul vinului. Povestea lui Mircea Măluţ se opreşte aici, însă noi ştim că regele Fortinbras din Norvegia ajunge să găsească întreaga familie regală a Danemarcei moartă și se declară rege.

Totul stă sub semnul celebrului „a fi sau a nu fi”, citatul din Hamlet rămas celebru peste timp ce are o încărcătură filozofică. „Monologul este impresionant și se referă la acea frică de necunoscut, a nu ști ce vine după această viață, aprinzând în suflet întrebarea: care este, de fapt, scopul nostru aici”, spune Sorin Florea.

Dincolo de tragedia poveştii, relatând fapte reale istorice îmbrăcate în haina literaturii, se ascund oameni şi locuri ce au contat în construirea identităţii unei naţii. „Povesteşte tuturor cele întâmplate, să nu cadă în noaptea uitării. Şi spune de întâmplările mari, mici, ce-nrâurit-au… restul e tăcere”, au fost ultimele cuvinte spuse înainte de ultima suflare de prinţ.

Multe pot fi semnificaţiile desprinse din opera Hamlet, analizate de altfel de-a lungul timpului de specialişti, însă, iată, peste timp, poate apărea o nouă viziune adusă de Mircea Măluţ în colecţia „Opere mari povestite” a Editurii Carminis. De altfel, viaţa noastră se desfăşoară pe o scenă a lumii, putând trece oricând din realitate în ficţiune, fapt dovedit şi de grupul de actori, ce prin actul lor teatral au adus în faţa reginei şi a întregii Curţi ororile pe care este dispus să le facă Claudius pentru a ajunge pe tron. Sunt atâtea definiţii date teatrului de-a lungul timpului şi despre modul în care acesta oglindeşte viaţa. „Lumea-ntreagă e o scenă şi toţi oamenii-s actori”, spune William Shakespeare (monologul lui Jaques din Cum vă place, actul II, scena 7).

Pentru curajul de a alege un subiect dificil precum nebunia lucidă din Hamlet, când putea să readapteze povestea veşnicilor îndrăgostiţi – Romeo şi Julieta (deşi ambele se termină tragic) –, pentru modul în care a reuşit să concentreze în câteva pagini esenţa unui repertoriu de personaje, conflicte şi situaţii istorice, structurând complexitatea acestora, Mircea Măluţ va fi, cu siguranţă, remarcat. Între matematician şi povestitor se leagă, prin firul invizibil, capacitatea de a structura esenţele unor subiecte ce au preocupat lumea din cele mai vechi timpuri. Marcel Seserman (Mircea Măluţ) ne arată că matematica are o literatură a ei, iar poveştile, ecuaţiile lor.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.