Gotthard – Live in Bistrița

Estimated read time 2 min read

Bistrița este singurul oraș din România care are pe stema sa struțul, simbolul uneia dintre cele mai puternice dinastii europene, dinastia d’Anjou (oraşul a sprijinit dinastia d’Anjou în lupta cu nobilimea maghiară). Sfârșitul acestei veri a adus la Bistrița o altă dinastie, cea a rockului. Un festival unde am avut ocazia să-i văd pe elvețienii de la Gotthard (anul trecut trebuia să-i văd la Budapesta, dar pandemia a amânat întâlnirea cu virtuozii cantonari).

Gotthard parcă a ieșit din tunelul cu același nume, ca o locomotivă cu aburi ce sună apăsat pe calea sa metalică. De peste 30 de ani, rockerii din Lugano cântă cu un extraordinar chef de rock, parcă din ce în ce mai proaspăt. Vocalistul Nic Maeder captează publicul încă de la prima piesă. Coverurile „Hush” și „SOS”, în cel mai original stil Gotthard, pun stăpânire pe auditoriu, amintindu-mi de cel mai pur stil hard-rock. Partea acustică a trupei, pe care am ascultat-o pe multe albume, a performat fără greșeală la Bistrița, cu piese ca „One Life, One Soul”, „Sweet Little Rock N’ Roller” sau „Mountain Mama”. O dovadă de măiestrie artistică, fără aranjamente de studio.

Una peste alta, am ascultat o voce aproape perfectă a lui Nic Maeder, câteodată aducând a David Coverdale sau Rod Stewart. Interacțiunea cu publicul mi-a adus aminte de Ronnie James Dio, adică multă energie și un discurs carismatic.

La concertul de la Bistrița mi s-a întărit convingerea că discurile live ale elvețienilor sunt produse serioase, ce merită toți banii. Și da, Gotthard ar putea avea rolul de salvatori ai rockului melodic!

Discografie Gotthard:

* Gotthard (1992)

* Dial Hard (1994)

* G. (1996)

* The Hamburg Tapes (1996)

* D Frosted (1997)

* Open (1999)

* Homerun (2001)

* Human Zoo (2003)

* Lipservice (2005)

* Made in Switzerland – Live in Zürich (2006)

* Domino Effect (2007)

* Need to Believe (2009)

* Homegrown – Alive in Lugano (2011)

* Firebirth (2012)

* Bang! (2014)

* Live & Bangin’ (official bootleg; 2015)

* Silver (2017)

* Defrosted 2 (2018)

* #13 (2020)

Componență Gotthard:

Leo Leoni – chitară

Marc Lynn – bass

Freddy Scherer – chitară

Nic Maeder – voce

Flavio Mezzodi – baterie

Poate nu ai vazut...

+ There are no comments

Add yours