Poeme

în respirația haosului

luciul apei e un nimic fără răsăritul soarelui

dimineața e nelalocul ei fără cântatul cocoșului

eu stau pe gânduri în haosul ce îl respir

sub pași îmi cresc urme

nu-mi deschid ochii să nu mă lovesc de tine

ca un metrou de zgomotul orașului

strategii

ruperi de ritm în respirația haosului

ne suprapunem tăcerile

clipe cu detaliile întoarse pe dos

libertatea de a-mi înlocui urma cu urma ta

e un joc postmodern

în respirația haosului timpul se tunde cu foarfeca

lumina și întunericul

sunt două păpădii în derivă

au uitat să rodească

mă gâdilă umbra ta

crispată de dorințe

izbucnește în plâns

nu-i răspund la provocări

cerșetorii și-au înlănțuit foamea pe trecerea de pietoni

uneori cad pe gânduri în liniștea uitată de tine

în umbra mea

alteori mă risipesc în părți inegale prin privirea ta

prin coliba pescarului

vagaboandă luna prin coliba pescarului

își împletește razele cu zgomotul nopții

neliniști într-un laborator virtual

se ciocnesc de credința cârcotașului

culegătorii de găuri negre prin întuneric

își pun respirația la jug

luna un felinar subjugat de peștișorul de aur

o lavă scursă prin urmele pescarului

frăgezește dorințele

fereastra își bărbierește cinismul de spaime

măcinatul boabelor de lumină

e o invenție

plină cu pești

foamea

o anarhie însămânțată în pântecul dimineții

soția pescarului a pus la dospit

vorbele dulci – acrișoare ale întunericului

esențial e ca întunericul să iasă rumenit din cuptor

ca un poem

inspirat de trasul pe roată a timpului

prin coliba pescarului

vagaboandă luna se hrănește cu firimituri însingurate

în pântecul femeii

nicăieri măreția fericirii nu se taie în felii

e un întreg raportat la prețul de cost

o pisezi în mojar

miroase a carne

vibrații indecente

răsucirea gâtului

în pântecul femeii

dansul unei balerine

răzmeriță în respirația soldatului

un mers manierat prin găselnița învingătorului

mersul pe bicicletă un obicei burghez

într-un azil de bătrâni a adormit soarele

e obosit singurătatea lui e cuantificată în ani lumină

vindecând timpul de alzheimer

nicăieri măreția fericirii nu se taie în felii

cursul valutar indecent precum eva de pe borșului

și sprijină pe respirația din gaura cheii

în pântecul femeii

se închid – se deschid dorinți psihopate

ascultă cum se dărâmă colțul întunericului

insomnii împăturite în pașii noștri

artiștii stradali își prostituează visele

celălalt eu

într-un sac de iută

ruinele unui răsărit de soare

oglinda e crăpată

e plină de rafturi

sunt generații de clovni

cu visele nelocuite

aleargă să-și găsească

celălalt eu

minoritățile pun întrebări pertinente

orice singurătate cu problemele ei

dacă e ceva de spus spune cu voce tare

nepăsarea nu-i un act de bravură

viitorul se scufundă în lichidul altui viitor

mă doare bolborositul din lăuntrul clovnilor

e o veșnicie arsă de lumina sfeșnicelor

mă contrazic umbrele

mă gâdilă tăcerea frigului

nesemnificativă renunțarea la orgolii

a început să mă întrebe celălalt eu

de răsăritul soarelui

poemul despre uitare

mucegăit în sacul de iută