În Marele dicționar de neologisme, ediția a VII-a, din 2004, Florin Marcu înregistrează substantivul neutru glamour, „farmec”, indicându-i pronunția /gleámăr / și originea (germ. glamour). Faptul că l-am auzit rostit și altfel ne-a trezit curiozitatea și am căutat informații în două „dicționare de autor”. Din Marele dicționar ilustrat al limbii italiene al lui Aldo Gabrielli aflăm că substantivul englez glamour, folosit în italiană ca invariabil, înseamnă „fascinație intensă, irezistibilă, frumusețe seducătoare, mai ales feminină”. Forma veche engleză gramarye avea sensul de „doctrină ocultă” și mai apoi acela de „magie”. Etimonul cuvântului englez este lat. grammatica. În limba franceză, cuvântul are o „istorie” mai îndelungată (prima atestare în 1799). Pentru Alain Rey (coordonatorul Dicționarului istoric al limbii franceze, ediția din 2022), glamour este un împrumut din engleză; astăzi, cuvântul are conotații erotice și sociale, desemnând o calitate care „atrage și place”. Valoarea de adjectiv a împrumutului englez este preluată, azi, de adjectivul glamoureux, –euse, sinonim parțial pentru „șic, la modă”. Dar cum a ajuns lat. grammatica un cuvânt bisilabic și cum se explică „salturile” semantice ale acestuia am aflat dintr-o carte cu un titlu surprinzător: „La langue anglaise n’existe pas. C’est du français mal prononcé” al cărei autor este Bernard Cerquiglini, director al Institutului Național de Limbă Franceză. Eseul apărut în colecția Folio a Editurii Gallimard, în 2024, reia în titlu spusele repetate ale lui Georges Clemenceau, om politic francez, foarte bun cunoscător al limbii engleze. În capitolul intitulat Le pendule des anglicismes sunt prezentați termenii francezi care în engleză au adoptat o formă sau un sens ce îi fac de nerecunoscut, dar care au revenit în franceză sub formă de anglicisme: „c’est la partie «française» de l’anglais qui fait retour”. Între sutele de cuvinte cu dus-întors, aparținând unor câmpuri lexicale foarte diferite, figurează și glamour care a cunoscut o evoluție semantică singulară, desemnând la început magia, apoi o frumusețe magică şi în final un farmec ce subjugă, mai ales în domeniul spectacolului. Singulară este şi originea cuvântului: „glamour este o modificare a lui grammaire. Se cuvine să-i explicăm forma: latinescul grammatica a dat în franceza medievală grammaire şi apoi glomarie în franceza vorbită în Anglia (de unde glamour). Ca semnificație, grammatica avea în latina medievală sensul de «operă de gramatică», prin derivare «operă savantă, rezervată inițiaților, ocultă»” (p.120). În ciuda dificultăților firești de adaptare fonetică și morfologică, glamour cunoaște o anumită frecvență în publicațiile referitoare la modă, spectacole etc., primind valori diferite: substantiv (glamourul și dulceața actriței X), adjectiv (apariție glamour), adverb (a străluci glamour), dar nu câștigă concurența cu substantivul mai vechi farmec. În primul volum al lucrării Limba română, apărut în 1940 și intitulat Privire generală, Sextil Pușcariu introduce perechea de termeni neologisme de lux și neologisme necesare, funcțională și astăzi. Întregul capitol al șaselea (Influențe culturale) este dedicat neologismului, „fiindcă el a schimbat aspectul limbii române, încadrând-o din nou în spiritualitatea romanică”. Printr-o sugestivă și dezvoltată comparație, autorul oferă cititorului „limitele” între care se cuprind șansele unui cuvânt nou de a intra într-o altă limbă: „Neologismele ce năvălesc în limbă se pot asemăna cu trenurile încărcate cu străini, care intră în gările orașelor mari”. Unii dintre călători coboară pentru ca peste puțin timp, să se urce iarăși în tren și să plece mai departe: sunt neologismele cu o viață efemeră, care nu izbutesc să se încetățenească în limbă. Sunt însă călători care intră în oraș și rămân acolo. Unii sunt singuri și numai încetul cu încetul se obișnuiesc în noua lor patrie, păstrând caracterul străin toată viața lor. Alții sunt așteptați în gară de rude și prieteni, care-i îmbrățișează la sosire și în societatea cărora rămân mereu. Acestea sunt neologismele care de la intrarea lor în limbă au fost asimilate elementului băștinaș și au intrat în familia cuvintelor înrudite etimologicește” (p. 403).
Gheorghe Moga, Un neologism „de lux”: glamour
