Expresiile celebre des folosite ajung, prin traducerile succesive și comentariile care le însoțesc, să-și îmbogățească sensul, dar ajung și la grafii diferite. Se cuvine să transcriem forma primară a expresiei din titlul nostru, cea vehiculată de dicționarele de profil. Din poemul eroic Alexandreida al poetului francez de limba latină Philippe Gautier de Lille, care a trăit în secolul al XII-lea, dicționarele transcriu versul Incidis in Scyllam cupiens vitare Charybdim:„Cazi în Scila, vrând să eviți Caribda”. Expresia își are originea într-o legendă mitologică: „Scyla, o nimfă siciliană, a fost prefăcută de rivala sa Circe într-o stâncă primejdioasă; iar Caribda, o femeie siciliană, furând boii lui Hercule, a fost străfulgerată de Iupiter și transformată într-o prăpastie adâncă. În strâmtoarea Mesinei, prăpastia Caribdei, cu vârtej amețitor de ape, stă față în față cu stânca Scylei” (I. Berg, Dicționar de cuvinte, expresii, citate celebre, Editura Științifică, București, 1969). O realitate geografică, strâmtoarea Mesinei, ce desparte Sicilia de Italia, devine cunoscută cititorului și rămâne „desenată” pe o hartă imaginară prin lectura unor întâmplări cu personaje legendare. Din cântul al XII-lea al epopeii Odiseea a lui Homer aflăm că Circe, „vajnica zeiță cu plete mândre”, îl sfătuiește pe Ulise cum să evite pericolele ce-l pândesc mai departe. După ce rezistă, cu ajutorul tovarășilor, „viersului fermecător al sirenelor”, Ulise își pregătește însoțitorii pentru o nouă cumpănă: trecerea prin strâmtoarea Mesinei. În ciuda prudenței tuturor, „Scila de pe vas răpi vreo șase / Tovarăși mai voinici și mai cu suflet”, provocându-i mare durere lui Ulise: „Nimic mai jalnic / Ca asta ochii nu-mi văzură-n lume, / Oricât am pătimit pe mare” (trad. George Murnu). Cum primele șase cărți din Eneida lui Vergiliu evocă rătăcirile troienilor pe mare, vom regăsi și în cartea a III-a o descriere a acestui spațiu periculos, pe care Eneas îl va străbate, urmând sfaturile „regelui-proroc”: „…când, plecând vei ajunge cu vântul-a Siciliei coastă / și se va face mai larg Pelorul cu-ngustă strâmtoare, / Mergi tot pe stânga și cată-ntr-acolo, prin lungă-ocolire, / mare și țărm; te ferește de ape și țărmul din dreapta”, fiindcă Scila-i pe dreapta „și atrage pe stânci plutitoarele vase” (trad. D. Murărașu). Dar pericolele extreme nu-i pândesc doar pe navigatori, ci pe toți cei aflați pe valurile vieții, fiindcă luarea unei hotărâri, rezolvarea unei dileme, incumbă responsabilități deosebite, mai ales personajelor aflate pe treptele superioare ale ierarhiei sociale. De aceea, și cei mari apelează la sfetnici. Bunăoară, ambițioasa împărăteasă Irina (din Creanga de aur,romanul lui M. Sadoveanu, apărut în 1933) este dominată de dorința de a domni. Pentru a-și prelungi stăpânirea, rupe logodna fiului ei, Constantin al VI-lea, cu domnița Rotruda, „fiica bunului nostru prietin și frate Carol, prea puternic împărat al Apusului”, și hotărăște „să luăm soție pentru fiul nostru dintre fecioarele Împărăției”: „De câte ori mărita Despina are de ales între gândurile sale, ori stă între îndoieli ca între Scyla și Caribda, nu uită să trimeată veste grabnică la Sakkoudion, chemând pe părintele episcop în ajutor” (Opere, XII, 53). Înțeleptul părinte Platon, egumenul de la Sakkoudion, o ajută cu sfaturi și „Împărăteasa putea găsi astfel deslegarea unora dintre nedumeririle sale”. Că expresia nu se potrivește îndoielii mărunte, ci dilemelor hotărâtoare, înțelegem dintr-o savuroasă pagină din Frații Jderi. Dacă pentru cuviosul Timoftei Sârbul, a cărui slabă voință nu poate stăpâni lăcomia, și pentru Ionuț Jder, pus să aleagă între zburdăciune și dobândirea înțelepciunii, ieșirea din situațiile dilematice se face cu relativă ușurință, pentru părintele Amfilohie Șendrea luarea unei hotărâri devine dificilă pentru că termenii alegerii țin de credință: „Mi s-a arătat în vis starețul meu, Sfântul Ilie Tesveteanul, cel stăpân pe sunet și călăuză oștilor lui Ștefan Vodă, și mi-a vorbit astfel: Frate Amfilohie, tu cel ce ești învățăcelul meu și ai primit la luminatul botez numele meu, îți poruncesc să nu crezi în acest vis! Vă întreb eu, cinstite staroste și cuvioase Timoftei, ce fac eu acuma? Îmi pun deoparte degetul arătător de la mâna stângă și în alta cel arătător de la dreapta. Dacă mă supun poruncii lui Sfântuʼ Ilie, urmează să nu cred în vis și nici în poruncă. Dacă nu mă supun, iar e rău, căci sunt neascultător starețului meu. Răspuns nu-mi dă nici degetul de la dreapta, nici cel de la stânga. Astfel stă și cuviosul Timoftei care se întoarce de la pocăință la îmbielșugarea păcatelor. Într-aceeași dilemă stă și Jder: dacă va dobândi învățătură prea multă, nu va mai fi cel de acum. Deci lăsați-mă numai pe mine între Skyla și Haribda și ceilalți rămâneți așa cum sunteți. Dumnezeu să vă binecuvânteze ca să ajungeți la liman” (Opere XIII, 181-182). Într-o evocare din Viața Românească (nr. 11-12/2022), Constantin Abăluță face referiri la Florin Mugur, „tatăl poeților ciudați, timizi, ori din cale-afară de îndrăzneți pentru acele timpuri”. Redactorul de la Cartea Românească „știa să-i pregătească pentru truda de a-și găsi măști plauzibile prin care să deruteze cenzura… Era maestru în astfel de mișcări de învăluire care se obțineau prin cele mai simple trucuri. Punând poemului (ori ciclului) un titlu sau un moto care-l arunca în altă epocă. Cea mai mare reușită a lui a fost că un volum întreg al Marianei Marin [a trecut] cu titlul apocrif Jurnalul Annei Frank. Deprins să navigheze printre Scila și Caribda”, prin inventivitate, Florin Mugur reușea să ocolească cenzura.
În limba franceză s-a închegat o expresie similară cu a noastră în jurul verbului a cădea: tomber de Charybde en Scylla – „a nu evita un pericol decât pentru a înfrunta un altul încă mai mare”, al cărei înțeles trimite gândul la rom. a cădea din lac în puț. Mai mult, chiar și substantivul comun gouffre „bulboană, vâltoare” are sensul figurat de „piedică, dificultate”, iar écueil „stâncă submarină” înseamnă figurat „catastrofă, dezastru”.
Că expresia asupra căreia ne-am oprit își păstrează plasticitatea și actualitatea o dovedește și volumul de eseuri intitulat Între Scila și Caribda, încotro? al lui Horia Bădescu, apărut în 2022 la Editura Școala Ardeleană.
