O gaură în cer
habar n-am ce fac alți poeți
când nu stau la masa de scris
poate că citesc versuri nescrise
netipărite
eu
eu stau lungit pe canapea
și privesc în tavan
unde văd tot felul de hieroglife
l-am văzut și pe Rumi
intrând ca apa în fier
și cu focul în piatră
aș fi vrut să-l văd și pe Homer
dar cerurile lui au dispărut
și tot uitându-mă așa
cu ochii ficși ca un vultur
mă trezesc că ies afară
din tavan
și văd păsări zburând
aud râuri curgând
frunzele din pomi căzând
și toți șoferii așteptând să
se facă verde la semafoare
și tot uitându-mă cu asiduitate
mă trezesc că ochii mei
au ajuns să facă o gaură în cer
sunt un poet-haiduc
care vreau să iau de pe masa raiului
pachete de bunătăți
și să le aduc celor săraci
de pe pământ
sunt bucuros, chiar fericit
că pot să fac treaba asta
imposibilă
privesc în tavan
cine știe cât privesc
până mă trezesc acoperit
cu un cearșaf de frunze
de păianjeni și omizi
dispăruseră și tavanul
și cerul
și ambrozia
nu te lamenta
mâine va fi o altă zi
și burghiul ochilor tăi nu
va mai putea străpunge tavanul
și Dumnezeu a închis pentru
multă, multă vreme
toate porțile cerului
mai bine apucă-te și scrie
și scrie și scrie poeme
O lecție de istorie
n-o să pot uita nici dincolo de mormânt
lecțiile de istorie pe care ni le preda
un profesor care în timp ce ne vorbea
despre lupta lui Mircea cel Bătrân
la Călugăreni cu turcii sau Ștefan cel Mare
la Podul Înalt îi curgeau broboane
de sudoare pe obraji
era roșuʼ ca focuʼ
și ca să ne pună conștiința în mișcare
ne recita cu patos versuri din
Scrisoarea III-a de Eminescu
în care bătrânul voievod al
Țării Românești îi răspundea
cu înțelepciune și cutezanță
orgoliosului împărat otoman
voievodul nostru l-a bătut măr
pe marele sultan și l-a silit
să treacă cu coada între picioare
Dunărea și s-o ia spre Stanbul
peste ani și ani
nimic în lumea asta nu trece
mai repede wca timpul
cu fiii săi tineri – secolele
am trecut și eu Dunărea
dar nu pe corăbii
nici cu sulițe și săbii
la cingătoare
ajuns la Mardan Palace era să cad
pe spate, ce metafore în piatră, sticlă
și lemn mi-a fost dat să văd
îți trebuia să faci o oră cu iolele
navetele, bărcile, regatele ca să înconjori
orgoliosul palat
o adevărată orfevrărie
și ca să nu cad din picioare
a trebuit să mă sprijin de ceva
și neavând de ce să mă sprijin
m-am proptit de aer, de mine însumi
căci și eu sunt un pom pe lumea asta
aerul era dens, saturat de miresme de
chiparoase, de ienibahar, de mosc
în palatul înalt de zece etaje
stam tolănit pe un pat cu baldachin
și mă îngânam cu mierlele prin
pădurile de pin de-acasă
zicându-mi: ce mici am fost și ce
războaie am câștigat
cât de mărunți suntem acum și toți
vecinii vor să crâmpoțească
copile înapoi acasă până nu ne
fură austriecii toate pădurile
și americanii aurul din dragii
tăi munți
Oh, dealurile mele
oh, dealurile mele de când vă
tot urc, urc, urc
de parcă m-ar chema la ele
îngeri cu aripi de safir
să-mi încălzească ciolanele
reci de pe prundul văii
le urc de-o grămadă de ani
și nu mi-e deloc greu
nu-mi aduc aminte să le fi
coborât vreodată
au pe alocuri spinarea lată
ca de cămilă etiopiană
dar sunt și porțiuni înguste
cât lasă lama unui cuțit
urc o scară invizibilă
ce duce parcă la cer
aici păsările nu poartă cârje
și se rostește în fiecare
secundă: iubire, iubire
aici nu există durere de dinți
și toate ușile sunt deschise
tot satul, toate casele se
cațără pe dealuri
numai țintirimul și biserica
au rămas pe lunca văii
urc, urc, urc
urc pentru că și stelele urcă
și luna urcă
și păsările urcă
și norii
și munții au urcat aici
de-o eternitate
pietrele așezate de Dumnezeu
la Facere
suspină ușor ca niște țânci
nou-născuți
sus pe dealuri lumina e albă
ca o lebădă
și miroase a cimbru
a grozamă
a crini albi ca pieptul fecioarelor
după un ceas de urcuș
am ieșit din vânzoleala
cețurilor și sunt pe
taborul dealurilor
bună dimineața gingașelor ierburi
gâzelor abia trezite din somn
și vouă chinezilor și omizilor
ce veți deveni fluturi
n-aș vrea să cobor niciodată
de pe dealurile mele iubite
sau să-mi iau rămas bun de la ele
de la sonurile viorilor
de la alizeele ce le scot
din corzile ei scripca pădurilor
și violoncelele ierburilor
urc, urc, urc
și nu voi obosi decât
o singură dată
atunci când voi urca treptele casei
