Geometrii lirice

În vremurile noastre perfide, când alergăm cu toții după ziua de mâine, ne digitalizăm gândurile și ne importăm starea de bine, oare mai avem nevoie de Poezie? Mai este necesar lirismul, într-o lume, prin excelență, pragmatică? Veacul acesta, anost și bântuit de inteligențe artificiale, mai poate fi cucerit cu penița (sau tastatura) Poetului?…

Sunt întrebări ce s-au strecurat printre existențiale neliniști răzlețe, după lectura cărții de poezie Dinspre nadir spre zenit (Editura Limes, Florești – Cluj, 2022), o carte semnată de Antonia Bodea. Absolventă a Facultății de Litere din Cluj-Napoca, autoarea a debutat cu placheta Bunavestire (2007) și a publicat, în diferite reviste literare („Steaua”, „Tribuna”, „Poesis”), eseuri, recenzii, studii critice pe care le-a adunat în volumele Fulgurații (2012), Printre file (2016), Gravuri pe obrazul clipei (2016), Constelații sub cifru (2020), Neliniști genuine (2022). Prin urmare, avem de-a face cu o poetă care probează deopotrivă vocația eseistului și a recenzentului literar.
Recentul volum de versuri este unul substanțial și extrem de eterogen. Într-o primă secțiune, Antonia Bodea simte nevoia revizuirii poemelor din Bunavestire. Majoritatea creațiilor sunt scrise „în dulcele stil clasic”, remarcându-se prin simplitatea și limpezimea lor. Uneori, ele beneficiază de sonorități catifelate grație paralelismului sintactic și mizează, adesea, pe aliterații memorabile: „Risipit prin ierbi și frunze/ Își șoptește vântul versul” (Cosmică). Alteori, o melancolie senină învăluie incantațiile diafane, atinse de reverberații nostalgice ale „trecutului viu”, parcă menite să resusciteze peisajul naturist sau universul floral: „Clipe de irizări în alb și vioriu/ Țes arabescuri în palmele vremii,/ Drapate în fald de verde azuriu/ Numără în stei din stânci milenii” (Altar). Pierdută printre ruinele amintirilor, poeta vrea să-i smulgă Timpului clipa faustiană (acea clipă rarisimă, demnă de a fi imortalizată), iar dorința aceasta arzătoare o întâlnim în numeroase sintagme, precum „clipa dăruită zenitului”, „unicitatea clipei”, „clipa-nfrigurată” ș.a. Un lucru e cert: poezia Antoniei Bodea are un filon tradiționalist pe care îl dezvăluie izul ei religios, cultul strămoșilor și, mai ales, casa bunicilor.
A doua secțiune a volumului este un adevărat mozaic liric, derutant și copleșitor, pentru că el cuprinde meditații, pasteluri (intelectualizate), poezii patriotice, poezii ocazionale, epigrame. E greu de găsit o unitate, într-o asemenea varietate a speciilor literare și, îndeosebi, a registrelor stilistice. Și totuși, firul Ariadnei, care ne salvează din labirintul poetic, este însuși titlul de sorginte barbiană: Dinspre nadir spre zenit. Noile poeme se caracterizează prin nota lor de modernitate, chiar dacă alura tradiționalistă nu e întru totul abandonată. O astfel de modernitate ne amintește de etapa parnasiană, prima etapă a creației lui Ion Barbu. Câteva indicii, în acest sens, sunt zeii din mitologia greacă, Olimpul, peisajele mineralizate și, nu în ultimul rând, predilecția pentru geometrizarea expresiei artistice. Atent construite și cizelate, cu o migală de artizan, versurile elogiază „paradisul matematicii” ori Lecția de geometrie: „Puncte, linii, unghiuri, plane/ Îmbinate: spațiu, timp/ Lecția de geometrie/ O țin zeii în Olimp”.
Dincolo de jocul oglinzii ce se constituie într-o dramatică încercare de autocunoaștere, jocul „de-a viața” învăluie asprul vacarm al străzii, reaprinde credința în „cântecul încăpător” al Poeziei, iar marea și cerul devin reflexii ale nadirului și ale zenitului: „Necontenit sporovăiește marea/ Când se întinde la taifas cu cerul;/ De când se știu împărtășesc mirarea/ Că nimeni nu le-a dezlegat misterul” (De-a viața).
Îngemănând poeme vechi și noi, rând pe rând, risipite în volute stilistice, Antonia Bodea își orchestrează sentimentele și emoțiile, pentru a le geometriza, apoi, printr-o fină tăietură a versului, în drumul lor spre Parnas. Astfel, ea face dovada harului său poetic, inconfundabil și polimorf, dar care trebuie supravegheat și ferit de invazia diversității…