Articole

Forţa gândului în faţa provocărilor

Modernitatea poeziei lui Marin Mălaicu-Hondrari îşi are, totuşi, rădăcinile ancorate în ţinuturile natale ale Sângeorzului. Experienţa din Spania, la fel ca a altor mulţi români, este una prin care, în căutarea unui trai mai bun, descoperi tăria de caracter şi forţa gândului pe care trebuie s-o ai în faţa provocărilor. În cazul de faţă, gândurile acumulate se revarsă în versuri, dar şi în proză.

La zece ani distanţă de la ultimul volum de versuri, Marin Mălaicu-Hondrari vine în faţa cititorilor cu „Urmele încercării”. Pornind pe un drum al iniţierii, acesta aduce, în versuri, flash-uri ale trecutului şi ale prezentului, ale unor zile petrecute împreună cu prietenii în pădurile din Sângeorz, dar şi momentele istovitoare de la culesul de măsline din Spania.

Poezia lui Marin Mălaicu-Hondrari nu este lipsită de imaginile tari, la fel ca în versurile colegilor lui de generaţie, regăsindu-se imediatul care este pus aşa cum e el, necosmetizat, în pagini, pentru că trăim „într-o viaţă dură”.

Prima poezie O, frumoasele zile de muncă surprinde, în câteva versuri, viaţa pornind de pe meleagurile natale: „acum nişte mesteceni se gudură pe lângă mine/ îşi lălăie frunzele şi scot un sunet stupid, aşa/ de natură” şi ajunge la realitatea zilei: „acum am o soţie bătrână şi frumoasă/ muşc dintr-un măr cu dinţii din copilărie” şi merge mai departe cu faţete ale stărilor omului. Comparaţii precum „o inimă mică şi nefolosită ca un stick de memorie învechit” nu fac altceva decât să propulseze imaginile ce pornesc din atelierul de creaţie al poetului.

Instantaneele din trecut pot provoca emoţii şi atunci când ne întâlnim cu o poezie precum Tatăl: „Era înalt, slab, harnic, isteţ şi beţiv/ în lunile de abstinenţă umbla cu o Biblie la el/ prindea culoare în obraji şi mânca de trei ori pe zi/…/ a fost bun cu mine, m-a ţinut în sărăcie, m-a hrănit cu visuri/ m-a învăţat să nu-i întorc mamei vorba/ să nu fur, să umblu curat, să merg pe bicicletă/ să fac o claie de fân ca lumea/ o dată pe an îi curăţ mormântul/ de buruieni. Mi-ar fi plăcut/ să mă îmbăt cu el, să merg cu el pe stadion”. O să li se pară straniu unora, dar la noi, în Ţinutul Năsăudean, un pahar de horincă (ţuică) este ca un „medicament”, însoţind viaţa de zi cu zi a omului. Cu toţii ne regăsim măcar într-o parte dintre aceste versuri, relaţia cu propriul părinte, la fel cum ne revedem copilăria: „pe un câmp nesfârşit/ crivăţul poartă aroma rece a zăpezii/ şi iepurii se izbesc de/ oasele grele ale gerului/…/ un copil prăbuşit/ clipeşte repede/ îşi priveşte palmele ca pe două/ fotografii cu părinţii săi”.

În poezia lui Marin Mălaicu-Hondrari, orice sentiment devine o imagine puternică pornind de la stări de fapt, de „normalitate”, stări pe care le trăim fiecare, poate de aceea ne şi identificăm în versuri. „Atunci când m-ai luat cu taxiul/ eram doar oase pline de frig/ tăceam cu îndârjire/ rulam pe bulevarde/ habar nu aveam pe unde sunt/ şi strângeam degetele până la os/ şi noaptea cobora din gerul îngheţat”, spune poetul, cel care, conştient de puterea cuvântului, afirmă: „am văzut totul/ foarte limpede, ca şi cum aş fi murit/ aveam curajul cerului, era în mine/ o gălăgie de simţuri”.

Legat de povestea imigrării şi a stărilor trăite departe de casă, amintim poezia Immigrant song: „Dar eu eram un emigrant/ un foşti puşti fugit de acasă/ naufragiat pe o plajă la Mediterana/ scuipat de hazard direct printre/ cele mai plate abdomene din Europa/…/ pe atunci eram mult mai tânăr, mult mai/ curajos, la fel de sărac şi mult mai prost/ şi nu înţelegeam nicicum că pentru un emigrant/ până şi iubirea trebuie să fie conform legilor Uniunii Europene/ mă îndrăgostisem de fata aceea inexistentă”. Cum arată povestea românului în viziunea poetului? „Înainte de a se transforma în cucul dacic/ orice român ar trebui să fie măcar un an, neîntrerupt/ bogat, îndrăgostit, nebun de fericire şi tot mai beat”.

Pe lângă poemele inedite, cartea include şi câteva apărute în antologiile „Parodii originale”, un proiect al Muzeului Literaturii Iaşi, coordonat de Florin Lăzărescu („Amurgul solitarului”, după Mihai Codreanu, „Noaptea albă”, după Vasile Alecsandri, „Drumuri”, după Otilia Cazimir, „Amintire”, după George Topârceanu şi „Cugetările sărmanului Dionis”, după Mihai Eminescu).

Referindu-ne la parodia după Eminescu, cine s-ar fi gândit că Sărmanul Dionis are Instagram, Tik-Tok, Facebook şi că relaţia cu muza lui, Veronica Micle, cea a noastră, a năsăudenilor, ar fi cam aşa: „Să o suni pe Veronica? Micle. Dă-o-n măsa de năroadă/ poezie e în trei sticle/ şi-n câini cu covrigi în coadă”. Poate că tocmai de aceea are admiratori, dar şi contestatari, pentru că acest gen de poezie aduce întocmai vocabularul colorat, exemplele fiind multe în carte. E precum viaţa cu ale ei păcate, dar şi cu lucrurile bune.

Pornind de acolo de unde borcutul, adică apa minerală, se bea zilnic, fiind coleg de copilărie cu Ioana Nicolae şi Dan Coman, convins că ora exactă a literaturii nu se dă doar din Bucureşti, ci poate fi dată din orice colţ al ţării, Marin Mălaicu-Hondrari a mizat pe subiecte pe care le-a trăit el însuşi şi de aceea poezia lui este una vie, naturală.

În urmă cu 20 de ani, pleca în Spania pentru a-şi asigura traiul, acolo a cules măsline, iar mai apoi a fost paznic de noapte într-un parc auto. Lucrurile acestea se revăd atât în poezia lui, cât şi în romanul „Apropierea”, cel care a stat la baza filmului „Parking” al lui Tudor Giurgiu.

Toate drumurile lui Marin Mălaicu-Hondrari duc acum spre lumea literaturii în care şi-a câştigat un loc tocmai prin poveştile proprii aşezate pe hârtie. A publicat Zborul femeii pe deasupra bărbatului (poeme, Eikon, 2004; Premiul Uniunii Scriitorilor, filiala Cluj), Cartea tuturor intenţiilor (roman, Vinea, 2006; ediţia a II-a, Cartea Românească, 2008), La două zile distanţă (poeme, Charmides, 2011; premiul revistelor Poesis Internaţional şi Transilvania), Lunetistul (roman, Polirom, 2013; Premiul pentru Literatură al oraşului Bistriţa; nominalizare în cadrul Galei Premiilor Radio România Cultural, secţiunea „Proză”, nominalizări la Premiul Naţional de Proză al Ziarului de Iaşi şi la Premiile revistei Observator cultural) şi Războiul Mondial al Fumătorilor (roman, Polirom, 2015, 2017). Apropierea a apărut în Polonia sub titlul Bliskość, la Editura Książkowe Klimaty, traducere Dominik Małecki, şi în Spania cu titlul Cercanías, la Ediciones Traspiés, traducere Elena Borrás. Azi, Marin Mălaicu-Hondrari este traducător de literatură spaniolă (vezi traducerile din Julio Cortázar și Federico García Lorca).

„Lumea românească a început să se schimbe și destul de repede. Și da, acum, asta e o dovadă, trăiesc din traduceri, de exemplu. E mult mai bine decât trăiam înainte. Chiar dacă nu-mi permit capricii, dar nici nu vreau capricii. Capriciile mele sunt cărțile. Vreau să am bani să cumpăr cărți”, spune Marin Mălaicu-Hondrari într-un interviu pentru Adevărul. Întors acasă, acesta contribuie, din plin, la promovarea literaturii în rândul generaţiilor tinere, dar şi la o punte culturală între România şi Spania, şi nu numai.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.