La 21 ianuarie 2026, Consulatul General al României la Haifa a organizat, împreună cu Asociația Scriitorilor Israelieni de Limbă Română și Asociația Evreilor Originari din România, un eveniment dedicat Zilei Culturii Naționale a României.
Printre invitații români prezenți în Israel a fost și artistul și scriitorul sălăjean Flavius Lucăcel, care și-a prezentat operele literare, printre care și o carte apărută la Editura „Caiete Silvane”, volumul trilingv „Vecinii”.
Flavius Lucăcel – un homo faber al timpurilor noastre
Nu pot să nu mă gândesc la descrierea făcută de Hannah Arendt și Max Scheler a omului creator, făuritor, a omului ce-și construiește propria lume și propriul destin. Și nu pot să nu-l leg pe bunul nostru prieten de aceste concepte la care el a aderat din însăși copilăria sa. Lucăcel reprezintă toate aceste concepte care i-au fost moștenite pe undeva genetic în spațiul mirific al Alunișului natal.
Lucăcel n-are stare, fiind în continuă mișcare și căutare de noi proiecte artistice, literare sau pur și simplu umane. Viața este prea scurtă pentru a te ocupa doar cu trivialități, ea trebuie umplută, în afara unei familii iubitoare și fericite, cu multe alte fapte umaniste, cu legături călduroase sau de prietenie cu toți semenii care-ți apar pe drum sau pe prispa casei, iar Flavius este modelul cel mai natural și încărcat de bunătate și dorința de a realiza exact cele arătate mai sus.
Flavius este și un foarte bun prieten al poporului evreu, un iubitor al Israelului. Aceste sentimente adânci i s-au insuflat încă din timpul copilăriei de către părinții lui, oameni simpli, oameni adevărați. Tatăl lui Flavius, Sanyi, a trăit printre evreii Alunișului, i-a cunoscut atât la bine, cât și la rău. I-a văzut cum erau încărcați în căruțele pregătite de horthyști pentru a fi ghetoizați, iar apoi duși la Auschwitz pentru a fi distruși de călăii naziști. Deși n-a apucat să fie martor ocular, copilul și tânărul Flavius i-a ascultat pe bunii săi părinți și a rămas cu aceste oribile mărturii din Aluniș, mărturii ce trebuiau multiplicate pe plan nord-transilvan, la mai bine de 150.000 de evrei distruși în lagărele morții din Germania, Austria sau Polonia.
Flavius ne-a vizitat de nenumărate ori, țesând legături foarte trainice cu mulți israelieni de-a lungul anilor. El nu este un novice influențat de novicii politicii antisemite din vestul Europei sau de pe campusurile americane. El este convins de bunătatea, ingeniozitatea, viabilitatea și reziliența poporului israelian. De aceea, cred eu, Flavius a fost primit și acceptat de societatea noastră cu aceeași monedă, cu brațele deschise.
Rolul lui Flavius în toate proiectele noastre culturale dintre România și Israel este de asemenea deosebit de instrumental. El a facilitat multe întâlniri literare în frumosul Sălaj, la Cluj, în Maramureș, Bihor, Reghin, Bistrița, pentru a aminti doar câteva dintre cele mai de seamă locuri transilvane. Flavius a fost cooptat de regretatul nostru prieten, Radu Țuculescu, pentru a fi al patrulea muschetar, vorba poetului Adrian Popescu. Acum el a devenit al treilea, iar Radu, sunt sigur, zâmbește împăcat de pe crestele norilor. (…)
Paul Farkas
În lumea teatrului, Flavius Lucăcel va fi clasificat în funcție de calitatea pieselor pe care le-a scris, aproximativ 15, și de succesul lor pe scenă. Din perspectiva mea de poet, cercetător, profesor de literatură și actor, Lucăcel este un artist multidisciplinar, unul a cărui artă se hrănește din diverse domenii de inspirație și influență: artele plastice în general și a lui proprie în special, arta sa de pietrar, cunoștințele de istoria teatrului, curiozitatea și cunoștințele vaste despre lume și istoria ei, implicarea profundă în viața rurală românească și antenele sensibile și ascuțite pentru viața însăși. Și, poate, mai presus de toate acestea, Flavius este un suflet mare, care îl modelează ca artist al percepției profunde a curenților din adâncurile oamenilor, ale căror voci nu sunt auzite, sau sunt înghițite de zgomotul teribil al răului, exploatării și alienării celorlalți. (…)
Îl cunosc îndeaproape pe Flavius, o persoană unică în felul său. Iată de ce pot atesta că valorile, speranțele și aspirațiile prezente în piesele sale de teatru și, nu mai puțin, în viața lui personală își găsesc reflectarea într-o expresie ebraică extraordinară, provenită dintr-un termen kabbalistic: „Tikkun Adam și Tikkun Olam”, ce în română însă sună mai puțin bine: „repararea omului” și „repararea lumii”. Această dublă „reparare”, a omului și a lumii, trebuie să înceapă totdeauna de la „eu”, nu ca aroganță, ci ca act profund autentic.
Moshe B. Itzhaki
