Filmografiile Simonei: When Pigs Have Wings (2011)

Gen: comedie

Durată: 1h 38m

Regizor și scenarist: Sylvain Estibal

Roluri principale: Sasson Gabay, Baya Belal, Myriam Tekaïa

Filmat în: Malta

Limbi care se vorbesc în film: engleză, ebraică, arabă

Premii și nominalizări: câștigător al Meilleur premier film, premiile César (2012, Franța), câștigător al Premiului One Future Prize pentru regie la Festivalul de Film de la Munich, câștigător al Premiului Publicului la Festivalul Internațional de la Tokyo și nominalizat pentru Tokyo Grand Prix la același festival, nominalizat la premiile Magritte (Belgia) la secțiunile Cel mai bun montaj și Cel mai bun film străin în coproducție.

Dulce, amar, acru și sărat sunt cele patru tipuri de gusturi pe care le avem ca referință nu numai în sistemul culinar, dar și ca tovarăși de drum prin lumea de miresme afective, de revendicări ale unei copilării pierdute sau de rafinament experimentat. Alături de ele însă, stă marele Umami, gustul savorii. Cuvântul, preluat din limba japoneză, este singurul tip de gust pe care fiecare receptor din țesuturile epiteliale senzoriale, indiferent de poziția sa pe harta limbii, o poate identifica. Filmul lui Sylvain Estibal are aceeași calitate. E un amestec de satiră și duioșie, te face să râzi brut și să contempli realități disimulate, dincolo de mundanul aparent pe care-l înfățișează.

Jaafar e un pescar palestinian care trăiește în Gaza. Sărac și aparent ghinionist, prinde cel mai adesea, ca un Iona ce e, nu pești uriași, ci plevușcă, șlapi desperecheați, mizerii care nu-i pot asigura traiul zilnic. Iona era omul în condiția lui umană, în fața vieții și a morții, conștient că avem o mare bogată, în care ne agităm neputincioși căutând nada cea mai mare. Sorescu, pe filiera lui Camus, îi fixează simbolic eroului său niște limite existențiale pentru a-i ilustra destinul dramatic. În cazul lui Jafaar, însăși identitatea sa națională e o constrângere. Casa îi este ocupată de câțiva soldați israelieni care s-au instalat pe acoperiș pentru a supraveghea zona, comerț nu prea poate face pentru că invadatorii au stabilit niște limite marine, pantofii cei buni se rup atunci când dă de prima piatră, fereastra casei e o gaură de obuz, apa de la robinet e mlăștinoasă și toată figura sa e o tristețe inepuizabilă, cu licăriri comice date de situațiile în care nimerește întâmplător și pe care le descurcă în cel mai mucalit fel.

În năvodul lui nimerește un porc, un semn rău, cu care bietul Jafaar (Sasson Gabai) nu știe ce să facă, pentru că atât musulmanii palestinieni, cât și coloniștii și soldații israelieni consideră animalul murdar, nedemn și nu-l ating. Variantele pe care le încearcă (vrea ba să-l vândă, ba să-l împuște) sunt pline de peripeții, dar în cele din urmă o găsește pe Yelena (o rusoaică dintr-o așezare israeliană), dispusă să cumpere un produs porcesc, care-l face pe bietul Jafaar comparat de critici cu un Charlie Chaplin tragic să devină inventiv și să treacă peste toate barierele culturale. În paralel, soția sa, Fatima (Baya Belal) are propriile încercări: telenovela pe care o urmărește cu dușmanul de pe acoperiș îi arată și ne arată o dimensiune universal umană, adesea ignorată. Deghizarea porcului în oaie, martiriul-sinucigaș spre care e împins pescarul, dansul schilozilor și alte elemente simbolice nu fac decât să recomande filmul unei vizionări secunde, mai profunde.

Din motive evidente, filmările s-au desfășurat în Malta, dar decorurile redau cu atâta fidelitate spațiul palestinian încât distincția e aproape imposibilă. Viziunea nu e parțială niciuneia din tabere, ci are, dacă e să facem o altă trimitere literară spre Apostol Bologa al lui Rebreanu, o aplecare spre destinul uman dincolo de granițe și naționalități și reușește, cred, un lucru destul de gingaș: să te facă să râzi ilustrând defecte sociale, politice, umane, fără să supere.

Toate acestea se datorează însă regizorului. Născut în Uruguay în 1967, Sylvain Estibal este cunoscut mai ales ca reporter în Franța, autor și mai apoi ca regizor. Această ultimă calitate e recunoscută prin premiul Caésar pentru Cel mai bun debut în 2012 cu When Pigs Have Wings (Când porcii au aripi). Prezența lui în lumea filmului nu este încă foarte pregnantă, dar ca scenarist, tot lui i se datorează adaptarea propriei cărți Le Dernier Vol de Lancaster în 2009. Rămâne să vedem ce alte bijuterii cinematografice îi vor mai purta, în viitor, semnătura.