Articole

Filmografiile Simonei: The Space Between Us (2017)

Gen: SF/romance/dramă

Durată: 2h 18 m

Regizor: Peter Chelsom

Scenarist: Adam Loeb (după romanul lui Stewart Schill și Richard Barton Lewis)

Roluri principale: Gary Oldman, Asa Butterfield, Carla Gugino, Britt Robertson

Filmat în: SUA

Limbă care se vorbește în film: engleza

Premii și nominalizări: nominalizat la London Critics Circle Film Awards (Gary Oldman, pentru Cel mai bun actor britanic/ irlandez al anului), Teen Choice Awards.

Ray Bradbury publică în 1950 Cronicile marțiene, o carte de referință pentru genul SF, dar și o declarație de dragoste pentru o lume inaccesibilă, dar mult visată, la gândul căreia, după cum scrie în dedicația care precede textul, redevenim copii. Pentru el, Marte este o punere în abis a capacității noastre distructive, iar momentul pe care-l alege ca fundal pentru narațiunea sa este un scenariu apocaliptic al unei planete distruse și pustiite de microbii umani. Această incompatibilitate biologică va fi explorată și-n filmul The Space Between Us, din 2017, în regia lui Peter Chelsom, prin personajul Garden Elliot (jucat de Asa Butterfield pe care l-ați mai văzut probabil în Hugo – 2011, Ender’s Game – 2013 ori The Boy in Stripped Pajamas – 2008).

Premisa este următoarea: într-una din misiunile pe Marte se naște un copil, dar nașterea lui e ferită de ochii publicului, iar moartea mamei e deghizată într-o afecțiune cardiacă. Timp de 16 ani, Gardner trăiește în mica colonie-spațiu de cercetare marțiană, avându-i în jurul său doar pe adulții astronauți și-un robot (care împrumută vocea regizorului de film), departe de Pământul la care visează mereu. Dorința lui de a vizita planeta e catalizată de întâlnirea virtuală cu Tulsa (Britt Robertson; poate fi văzută în Tomorrowland – 2015 sau Ask Me Anything – 2014), o amică prin corespondență de care-l desparte nu numai distanța (vezi titlul), ci și imposibilitatea corpului său de a se adapta la gravitația terestră. Până după momentul intrigii, filmul are toate șansele să construiască interesant o viziune originală, dacă ar merge pe firele percepției naive, dar oneste ale celui care vizitează Pământul pentru prima dată, așa cum o face Matt Haig în The Humans, o carte pe care o recomand cu toată căldura tocmai pentru această observație hilară pe care străinul o face la începutul călătoriei sale în lumea umanilor, a celor care – după cum observă – își pun dimineața pe ei întâi hainele și mai apoi personalitatea. Însă acest start e spulberat de o abordare romanțioasă, indubitabil scrisă după rețeta filmelor de succes pentru adolescenți și oarecum în ecourile lui Serendipity (2001) în regia aceluiași Chelsom, care crede cu tărie că dacă e să ne-ntâlnim ne vom întâlni. Așadar, Tulsa și Gardner se-ntâlnesc în ciuda tuturor opreliștilor și hoinăresc prin lume pe fundalul unor imagini pitorești, în speranța că-i vor găsi băiatului tatăl, pentru că miza se schimbă permanent. Pe urmele lor nu sunt personajele negative și nici agenții guvernamentali, ci doi oameni care le poartă de grijă: Gary Oldman și Carla Gugino în rolurile lui Nathaniel Shepherd (un fel de Richard Branson – exploratorul miliardar care a sponsorizat proiectul marțian prozaic denumit East Texas) și Kendra (unul dintre oamenii de știință care l-a crescut pe băiat), pentru că ei înțeleg pericolul medical la care protagonistul inconștient se expune.

Întrebarea pe care Gardner o adresează obsesiv tuturor oamenilor pe care-i întâlnește: „Ce-ți place cel mai mult pe Pământ?”, ar putea, totuși, constitui un moment de reflecție asupra tuturor lucrurilor mărunte pe care le luăm de-a gata și care sunt chiar esența fericirii după care, la rândul nostru, hoinărim prin lume. Inima slăbită a băiatului, dincolo de valențele romantice e inima unei planete care a uitat să privească înăuntru, în drumul nostru spre alte orizonturi planetare și este unul dintre laitmotivele pe care le întâlnim cel mai frecvent în filmele recente. Ca orice film și acesta are un rol cathartic și e numai bun pentru o seară în familie, datorită tonului său cald, luminos. Mai mult de atât, în termeni de excelență cinematografică, mă sfiesc însă a-l elogia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.