Articole

Filmografiile Simonei: The Forgotten Battle (2020)

The Forgotten Battle (cu titlul original De slag om de Schelde) este o producție olandeză concentrată pe ecranizarea unei bătălii din cel de-al Doilea Război Mondial, dată pentru recucerirea barajului Sloedam, care conecta două dintre insulele olandeze, Zuid-Beveland și Walcheren. De importanță strategică, barajul construit peste apele mâloase ale râului Schelde, reprezenta ultima linie de atac a aliaților. Interesul regizorului Matthijs van Heijningen Jr. ține în primul rând de rememorarea unei file din istoria țării sale (fiind cel de-al doilea film al său după The Thing, 2011) dar mai ales, în straturile esențial-umane ale filmului, interesul ține de impactul pe care războiul poate să-l aibă asupra oamenilor obișnuiți. Miezul filmului se acumulează semantic în scenele în care destinele a trei personaje diferite se intersectează în război.

În scena inițială a filmului este prezentată o grăbită retragere a nemților în 5 septembrie 1944, o dată cunoscută mai apoi ca Dolle Dinstag (Marțea nebună) dintr-un orășel din Walcheren. Ei fuseseră informați de rapida înaintare a trupelor aliate dintre Belgia și eliberarea Antwerpului. Cu toate acestea, Aliații întâmpină dificultăți și parcursul lor încetinește, suficient pentru ca armata germană să reocupe la scurt timp localitatea, a cărei bucurie că într-un final e eliberată e de scurtă durată. Un tânăr de 17 ani face fotografii trupelor germane și iscă, neintenționat, în căutare de probe și informații, un conflict mult mai amplu. Un soldat din armata germană, de origine olandeză, Marinus (Gijs Blom) începe să înțeleagă că loialitatea sa e greșit direcționată. O trupă de parașutiști încearcă să supraviețuiască unei aterizări forțate și să-și găsească drumul, pierdut, spre grosul armatei care așteaptă întăriri. Will, britanicul impulsiv și necopt (Jamie Flatters), care pilotase avionul, e forțat să ia decizii neașteptate și radicale. Teun (Susan Radder) încearcă să-și salveze fratele din ghearele naziștilor. Toate aceste micro-povești sunt piese dintr-un puzzle mai mare. Pe fundal sunt apele mâloase ale râului, stuful care accentuează dramatic echilibrul oscilatoriu și casele părăsite ale localnicilor. Războiul e, în fond, dureros, mai ales la nivel individual: familii care-și pierd membri, traume emoționale, decizii care-l bântuie pe omul care le-a luat pentru totdeauna, răni care nu se vindecă, ochi care văd orori de nedescris.

Acesta este câștigul filmului. Departe de viziunea hollywoodiană, departe de bătăliile așa de des ecranizate (precum cea din Normandia), filmul acesta prezintă pluriperspectivist ambele tabere combatante. Fiecare scenă o antrenează pe cealaltă ca într-un joc de domino, dar – dincolo de scenele sângeroase și realiste – tușa de penel este fină și dantelată. Scenariul nu angrenează mecanisme forțate, iar întâlnirea personajelor nu este o lupă supradimensionată. E ceva profund fragil în cele trei personaje, recognoscibil ca mis-en abyme al întregii umanități. Lor li se adaugă un doctor care tratează în egală măsură și ocupanți și eliberatori, ale căror convingeri se prăbușesc atunci când fiul său e executat, luptători ai rezistenței și ofițeri germani cu personalități și convingeri diferite.

Alegerea filmului nu e întâmplătoare, mai ales în aceste zile în care Europa e tulburată din nou de războiul crud și nedrept. Lecțiile istoriei revin în prim plan, se reactualizează, dar ceea ce rămâne constant e nu numai durerea oamenilor simpli, care-i pierd, indiferent de partea combatantă, pe cei dragi, ci și reverberațiile deciziilor pe care le luăm, uneori eroic, alteori pasiv.

Actorii aleși nu sunt nume cunoscute. Poate de aici vine și verosimilitatea și naturalețea interpretării lor care înduioșează, tot așa cum o fac personajele lui Anthony Doerr în Toată lumina pe care n-o putem vedea sau cele ale lui Markus Zusak în Hoțul de cărți. Dacă până acum ați crezut că s-au spus toate poveștile posibile despre cel de-Al Doilea Război Mondial, poate că nu ar fi rău să-i dați acestei pelicule o șansă suplimentară. Imaginea și sunetul sunt excelente, iar povestea emoționează, dincolo de micile stângăcii pe care unii critici ar fi dornici să le sublinieze.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.