Filmografiile Simonei: Omnipresent (2017)

Estimated read time 5 min read

Filmul este, prin excelență, un ochi mobil care plutește peste decoruri, peste fețele înăsprite ori vesele ale oamenilor, care se apropie de fiecare detaliu sau se distanțează, panoramic. A vedea este simțul care atrage după sine toate celelalte modalități de a înțelege lumea în care trăim, mai ales atunci când această lume e proiectată pe un ecran uriaș într-o sală de cinema. Imaginea comportă un proces ghidat de lecturare și poate tocmai de aceea tablourile lui Vermeer sunt atât de fascinante. Lumina vine întotdeauna dinspre ferestrele așezate în partea stângă și ea călătorește subtil spre zona mediană, către frunțile pline de gânduri ale personajelor, spre detaliile vestimentare și apoi se așterne insistent pe câte-un obiect.

În filmul regizat de Ilian Djevelekov, un regizor bulgar cunoscut mai ales pentru filmul Love. Net (2011), motivul ochiul atotcunoscător se regăsește în film în ipostaza minusculei camerei de supraveghere pe care, mai întâi motivat de furtul unor obiecte din casa tatălui său și, mai apoi, condus de un imbold creator și voyeuristic, Emil o instalează. Așadar, obiectul din zona de interes a filmului nu este decât o punere în abis a unui ochi divin care poate – prin omniprezență – să cunoască și controleze destine/ secrete/ vieți. Interpretat magistral de Velislav Pavlov, Emil apare pe ecrane în dublă ipostază profesională: este deopotrivă scriitor și proprietar al unei agenții de publicitate, iar apetența sa pentru lumea cuvântului îl califică pentru rolul de mic creator. Mulându-se oarecum pe acest dat al autorului care se joacă cu personajele sale, dar și în căutare de surse de inspirație pentru viitorul roman, Emil se delectează cu scenele aparent nevinovate pe care le surprinde în casa părinților, în propria casă sau la locul de muncă. Cu toate acestea, dacă motivația sa pare oarecum filosofică atunci când se autoconvinge că face acest lucru pentru a fixa într-o memorie fizică, neselectivă și nealterabilă toate momentele care – altfel – s-ar disipa, gesturile sale frizează patologicul. Viețile celor care-l înconjoară, începând cu propria familie ascund detalii care-l tulbură profund: chiar dacă observă diferența dintre aparența glacială și profesională a soției psihiatru (Anna-Teodora Duhovnikova) și secretele ei sentimentale și adictive, lui îi scapă tocmai esențialul. Camera de supraveghere înregistrează fapte, dar nu și elementele de substanță de dincolo de ele. Boala soției rămâne o necunoscută, așa cum îi este și soția de care se îndepărtează atunci când se îndrăgostește de-o colegă de birou. Maria (Vesela Babinova – aflată la primul său rol mare) este o ipostază ludică și proaspătă a unei imagini feminine idealizate, dar sensibilă și reală. De ea este atras și Jimmy Kanev (Toni Minasyan), iar conflictul dintre cei doi bărbați, motivat erotic, va căpăta dimensiuni gigantice atunci când i se vor suprapune orgoliile profesionale.

Toate personajele filmului, deși aparent tipologii clasice sunt demne de explorat (generalul, fost comunist de prim rang, fiul surprins la vârsta nesigură a adolescentului, tatăl muribund, dar înțelept și fericit alături de soția sa) sunt universuri minore care ar putea deveni în ele însele subiecte de film. Mobilele vechi, ornamentale și prețioase care asigură decorurile familiale sunt în directă opoziție cu elementele de tehnică, laptopurile și lumea modernă a agenției de publicitate. E o discrepanță între mentalitatea rigidă și lumea nouă, fluidă care pretinde o adaptare rapidă și neiertătoare.

Cu nenumărate scene mai puțin potrivite pentru cinefilii tineri, filmul dezbracă personajele sale până la esență, dar nu o face la modul caricatural. Atunci când Emil surprinde pe cameră momentul morții tatălui său, înlăuntrul său se petrece o mutație fundamentală. Cu toate acestea, odată pus în mișcare mecanismul mediatic, el nu mai poate fi oprit, iar consecințele vor fi dramatice pentru aproape toți cei implicați, cu două excepții: cel care devoalează secretele și cea care în absența unei minime notorietăți scapă oprobriului public. Conflictul construit pe tehnica bulgărelui de zăpadă este o meditație asupra condiției umane și a pomului cunoașterii din care odată ce ai mușcat, te condamnă la nefericirea de a ști fără a mai putea șterge cunoașterea dobândită. Aici mărul paradisiac e o cameră de supraveghere care-l învață, deopotrivă, taina morții și a dragostei. Creatorul secund, romancierul nu mai este infailibil. Este omniprezent, dar nu și omnipotent. Arta îi cere creatorului permanente sacrificii, însă aici sacrificiile se ramifică și-i ating, frângându-i pe toți cei pe care i-a iubit. Ultima scenă, a peretelui de monitoare proiectează aproape fractal obsesia societății în care trăim, reverberându-l pe Big Brother într-un puzzle la care nu avem acces, dar pe care-l resimțim fie că vrem, fie că nu vrem.

Poate nu ai vazut...

+ There are no comments

Add yours