Filmografiile Simonei: Narziss und Goldmund (2020)

Estimated read time 4 min read

Gen: dramă

Durată: 1h 50m

Regizor: Stefan Ruzowitzky

Scenariști: Stefan Ruzowitzky, Robert Gold – adaptare a romanului lui Hermann Hesse

Roluri principale: Jannis Niewöhner, Sabin Țambrea, Henriette Confurius

Filmat în: Germania

Limbă care se vorbește în film: germană

Premii și nominalizări: nominalizat la Premiile filmului german/austriac pentru Cel mai bun design de producție și Cel mai bun machiaj

În Ku’damm 59 (2018), Sabin Țambrea joacă rolul lui Joachim Frank, personaj la care revine și-n Ku’damm 63 (2021). Amândouă miniseriile sunt pelicule de referință între serialele TV germane recente, iar rolul lui, deși nu principal, îl aduce în atenția publicului. Cu ochi mari și oarecum triști, o linie subtilă și aproape feminină a maxilarului, Sabin Țambrea are un ceva care-l fixează vizual în memoria privitorului. Născut la Târgu Mureș, cu origini mixte româno-germane, Sabin Țambrea pare un actor de perspectivă.

Cu Narziss și Goldmund din 2020, în care joacă un rol principal, el devine și mai vizibil, la nivel internațional, pentru că pelicula poate fi urmărită și pe una dintre rețelele de streaming ușor accesibile (Netflix). Filmul este o adaptare după romanul lui Hermann Hesse, dar nu este și prima adaptare a unei cărți în care antemenționatul actor joacă (a mai avut un rol minor în viziunea germană pentru televiziune a cărții lui Patrick Süskind, Parfumul). Aici el îl interpretează pe Narziss, un călugăr care reprezintă metaforic rațiunea care se ține departe de suflul vital, coruptibil al materiei care-l înconjoară. Ca o contrapondere, prietenul pe care-l iubește, Goldmund (Gură de aur), interpretat de Jannis Niewöhner, este un caracter solar și mustos, frumos și rătăcitor prin lumea cea largă. Adus în mănăstire de către tatăl său, la o vârstă fragedă, Goldmund încearcă inițial să-l copieze pe amicul auster, dar lipsit de vocație, și îmboldit de acesta, părăsește mănăstirea. Periplul său prin lume, cu bucuriile, iubirile și dramele trăite, va fi repovestit, mult mai târziu, atunci când soarta îi aduce, pentru o vreme, iar împreună. Ca-n opera lui Nikos Kazantzakis, Goldmund cel frumos e un viitor Zorba care dansează în ritmul vieții, care-l aruncă și-l aduce înapoi neostoit, dar mai bogat sufletește. Narziss e serafic și înclinat spre sacrificiu de sine, cu o voce care-i amuțește pe cei care-l ascultă și care poartă, dincolo de camaraderie, o subtil sugerată afecțiune de natură erotică, dar înfrânată pentru Goldmund.

Cinematografia și costumele sunt excelent realizate și contribuie cumva la aura de poveste a filmului, cu toate că în orice adaptare de carte (și mai ales de carte clasică) lipsește pelicula – limitată temporal – de detalii semnificative și de clipe de meditație. Inedită mi se pare problematica modernă a reprezentării sculpturale a Fecioarei Maria, înțeleasă de stareț, dar care comportă conflicte de natură ideologică între membrii congregației. Goldmund, fost ucenic al unui sculptor cunoscut, vede reprezentarea Sfintei pentru altar ca o expunere radială a tuturor femeilor, arhetipuri umane pe care le-a cunoscut (mama – marea obsesie a lui Goldmund, adulterina, fecioara, inițiata, surorile etc.). Relația sa cu divinitatea e una personală, cumulativă, însă principalul lui opozant vede în Femeie, simplificat și arhaic, doar ispita.

Mult mai exploatată ar fi putut să fie și tema prieteniei, cumva monodirecționată până aproape de punctul final. Pentru cei care au citit cartea (pentru mine a fost o lectură adolescentină din perioada căutărilor de sine), pelicula ar putea părea ușor dezechilibrată. Pentru cei care nu au ca punct de referință izvorul livresc, pelicula ar putea părea atractivă prin scenele ușor decadente și moderne, prin opoziția caracteriologică a celor doi protagoniști și destinele lor marcate de drame personale. Stefan Ruzowitzky nu reușește, așadar, deplin în demersul său, dar poate merită șansa comparației în alte filme pe care le-a regizat: The Counterfeiters (2007), pentru care a fost nominalizat la Ursul de Aur, sau Hinterland (2021), pentru care a luat premiul audienței la Festivalul de Film de la Locarno.

Poate nu ai vazut...

+ There are no comments

Add yours