Filmografiile Simonei: La La Land (2016)

Estimated read time 5 min read

Gen: musical/romance

Durată: 2h 08 m

Regizor: Damien Chazelle

Scenarist: Damien Chazelle (după romanul Good Morning, Midnight al lui Lily Brooks-Dalton)

Roluri principale: Ryan Gosling, Emma Stone, J.K. Simmons, John Legend

Filmat în: SUA

Limbă care se vorbește în film: engleza

Premii și nominalizări: premiul Oscar pentru Cea mai bună actriță, Cea mai bună coloană sonoră, Cel mai bun regizor, Cea mai bună imagine, Cel mai bun design de producție; premiul BAFTA pentru Cel mai bun film, Cea mai bună actriță într-un rol principal, Cel mai bun regizor, Cea mai bună coloană sonoră; premiul Globul de Aur pentru Cel mai bun film musical/comedie, Cea mai bună coloană sonoră, Cea mai bună actriță într-un muzical/film de comedie; premiul Palm Springs International Film Festival Vanguard Award și numeroase nominalizări.

Un top 3 al filmelor cu cele mai multe nominalizări la Oscar așază La La Land (2016) alături de Titanic (1997) și Totul despre Eva (1950). Privind la această intimidantă ierarhizare a peliculelor, orizontul de așteptare se construiește vorace și nerăbdător. Cu toate acestea, genul în care se încadrează (cel al musicalurilor) ar putea părea, în primă instanță, desuet. Musicalurile au o istorie bogată, cu titluri de referință precum Domnii preferă blondele (1953), Un american în Paris (1951), Cântând în ploaie (1952), Vrăjitorul din Oz (1935), My Fair Lady (1964) or Once (2006) și necesită o virtuozitate aparte: pe lângă jocul actoricesc cer și interpretare vocală / grația unui bun dansator. Poate tocmai de aceea, una din replicile filmului pe care vi-l recomand, that is L.A. They worship everything and they value nothing (acesta e L.A. Venerează totul și nu prețuiesc nimic, trad.n.), surprinde cel mai bine acest con de umbră, în care sunt aruncate musicalurile, unde atâtea talente se împletesc. Ultima dată când un regizor a câștigat Oscarul cu un musical a fost acum mai bine de 40 de ani, în 1972. (Bob Fosse cu Cabaret!)

Regizorul acestui film pornește în omagiul său pentru musicalurile clasice (spre care face trimiteri subtile), de la ideea că deși în viața noastră apare uneori câte un om care ne îndeamnă să ne urmăm visele și ne așază pe un drum nou, acesta nu rămâne, totuși, alături de noi. Rolul său nu a fost acela de tovarăș de călătorie, ci de profesor/mentor. Uneori, pentru acesta nutrim iubire și momentul în care drumurile se bifurcă e cu atât mai tulburător. Drumul/autostrada cu mai multe sensuri pare să fie simbolul central al acestui film. Scena de început prezintă o zi înăbușitoare de vară pe o autostradă. Bară la bară, mașinile claxonează, dar cacofonia lor este curând acoperită de cele mai diverse melodii cu putință, care răzbat din radiourile șoferilor și se pliază perfect pe personalitatea lor. Dacă a te uita pe geam, ca-n The Rear Window al lui Hitchcock, e șansa de a înregistra destinele colocatarilor străini, atunci această scenă a radiourilor, care par ajustări de frecvență, spune la rândul ei o poveste. Momentul are rol dublu pentru că înregistrează și prima interacțiune accidentală a viitorilor protagoniști și, dacă în filmele siropoase conflictul se concentrează pe convergența celor două destine, aici regăsirea lor sentimentală e rezolvată relativ grăbit, pentru că miza este dusă mai departe. Iubirea unui tânăr, pasionat și pasional, visător și lefter e idealizată. Dar ce se întâmplă mai departe, atunci când visul devine realitate și conturul său înghite încet-încet universul confortabil și ușor victimizant? Mai este omul de lângă tine de ajuns? Devine el parte din visul tău, ca o globulă de sânge vital, sau trebuie să facă el loc unui drum individual, egoist, dar predestinat?

Între cei doi protagoniști, Mia (Emma Stone) și Sebastian (Ryan Gosling), chimia e aproape tangibilă. Ryan Gosling este un actor cu aplecare spre muzică (chitară), care a fost nevoit să ia lecții de pian pentru a interpreta, fără dublură, melodiile ce asigură o parte din coloana sonoră (de care este responsabil Justin Hurwitz). Visul eroului pe care-l portretizează e acela de a deschide un bar, în care să-și readucă la viață eroii (interpreți de jazz de acum 70 de ani), într-o încercare de reîntoarcere la esența valorilor clasice. Mia este o actriță în așteptarea marelui rol, care se prezintă la toate audițiile posibile, fiind întreruptă adesea de momente mundane și superficiale, așa cum în viața reală i s-a întâmplat și Emmei. Visul cel mare, peștele sorescian e mai mult un praf cu sclipici, exuberant și înșelător. Damien Chazelle e un regizor rafinat, intelectual, care pare că interpretează, la propriul pian regizoral, uverturi din epoca de aur a Hollywoodului. Fără a miza pe un final predictibil, alegerea sa este aproape borgesiană, și aici mă reîntorc nevoit la potecile care se bifurcă. Iubirea înseamnă uneori mai mult decât un drum împreună și mai degrabă un izvor nesecat, pe care-l purtăm cu noi și din care ne adăpăm sufletele în fiecare moment de răstriște și cu fiecare munte urcat.

Poate nu ai vazut...

+ There are no comments

Add yours