Filmografiile Simonei: Honig im Kopf (2014)

Gen: dramă/comedie/familie  

Durată: 2h 19m

Regizori: Til Schweiger, Lars Gmheling 

Scenariști: Til Schweiger, Hilly Martinek

Roluri principale: Dieter Hallervodern, Til Schweiger, Emma Schweiger, Jeanette Hain

Filmat în: Germania  

Limbă care se vorbește în film: germana

Premii și nominalizări: nominalizat la Premiile filmului german/austriac pentru Cel mai bun design de producție și Cel mai bun machiajà

Honig im Kopf (2014) sau Mierea din cap cum ar suna o traducere mot à mot a titlului german este, fără doar și poate, în mai multe sensuri un film de familie.

Întâi este un film de familie pentru că regizorul/scenaristul Til Schweiger, unul dintre cei mai populari actori ai cinematografiei germane și deținător al unei case proprii de producție, Barefoot Films (Berlin), joacă în film alături de fiica lui, Emma, într-o oglindită relație paternală. În film ei sunt familia Rosenbach, Tilda și Niko, care alături de bunicul patern, Amandus, și-ntr-o ușoară opoziție cu mama Tildei au de făcut față unei situații medicale neprevăzute. Amandus (Dieter Hallervorden) are Alzheimer. Întâi negat, apoi acceptat, diagnosticul lui schimbă total viața celor trei generații.

Personajul interpretat de Dieter Hallervorden e un veterinar pasionat și eclectic. El începe să semene, comportamental, din ce în ce mai mult cu un copil, dar un copil ştrengar, pus pe şotii, amuzant şi inerent, prin prisma bolii, uituc. Lumea devine pentru el un puzzle de nedescifrat uneori, amintirile sunt mai vii ca niciodată, trăite prin prisma unui prezent inexorabil și totul dulce și fluid ca o miere. De altfel, această metaforă, folosită pentru boală, mierea din cap, descrie lipsa de secvențialitate, topirea împreună a lucrurilor trăite și o imposibilitate, lipicioasă, de a disocia închipuitul de aievea. Încurcăturile pe care mintea sa le produce, deși teribil de amuzante pentru privitor (confundă frigiderul cu un pisoar, pune pantofii în cuptor etc.) sunt dureroase deşirări ale unui om în toată puterea cuvântului. Disperată de accidentele cauzate, Sarah (Jeanette Hain) face crize, pare acră și caută, grabnic, un sanatoriu pentru socru. Desigur, dincolo de film, privitorul poate empatiza și cu acest personaj care pare decupat din lumea de basm idealizată a sentimentelor pure (cumva mi-a amintit de La vita e bella, dar într-un alt registru!), pentru că ea e reală, practică și are viziunea unei boli, pe care deşi n-o înțelege, o simte degenerativă și primejdioasă. Cu toate acestea, metamorfoza ei din finalul filmului pare forțată, iar sacrificiul carierei nenecesar.

Pe de altă parte, Tilda, nepoata, devine neașteptat de matură privind cu umor și îngăduință suferința bunicului, despre care știa totuși, că într-o zi n-o va recunoaște, şi pornește într-o aventură venețiană cu acesta, în încercarea de a-i oferi o ultimă bucurie. Veneția e orașul marii sale iubiri și iubirea pură a nepoatei nu are limite. Cred că această duioșie care răzbate dincolo de ecrane (vezi scena cu scrisoarea, evadarea, complicitatea) face din filmul acesta un film, dacă nu memorabil, atunci unul de văzut în familie.

E un film de familie, în al doilea rând, pentru că tratează tematic raporturile afective care se stabilesc într-un nucleu restrâns în fața unei crize existențiale. Cine sunt eu în raport cu lumea care mă înconjoară? Un individ franjurat, care ar putea fi foarte bine și furios uneori, reușește să contamineze cu lumina caldă, dar nediferențiată a mierii din mintea sa rânduiala lumii obișnuite a celorlalți. Ceea ce ei trăiesc este, în fond, o traumă percepută artistic de un regizor/actor obișnuit să joace în comedii și care, aici, schimbă macazul. Între nenumăratele recenzii (şi multe dintre ele nefavorabile) pe care le-am citit, una dintre ele rezonează cel mai bine cu ecoul pe care l-am perceput şi eu: Rudolf Worschech spunea că naivitatea aparentă a lui Amandus are un rol cvasi-subversiv şi că meritul lui e că a reuşit să redea golul interior, spațiul neumplut (trad. n.) al unui om care suferă de Alzheimer. Dacă e de văzut în familie, e şi pentru aceste opuse păreri pe care le trezeşte în discuțiile ulterioare. Mierea din cap nu e dulce pentru ceilalți, ci doar foarte lipicioasă.