Filmografiile Simonei: Faraway (2023)

Gen: comedie/romance/dramă

Durată: 1h 49m

Regizor: Vanessa Jopp

Scenariști: Alex Kendall / Jane Ainscough

Roluri principale: Naomi Krauss, Goran Bogdan, Adnan Maral

Filmat în: Croația

Limbi care se vorbesc în film: germana/turca/croata/engleza

Ce-i de făcut atunci când afecțiunea/implicarea/dăruirea ta ca mamă, fiică, soție sunt luate de-a gata? Poți să te resemnezi bunăoară, trăind în umbra altora sau poți trage linie, să te răzvrătești, să te cerți cu tine și să reconstruiești. Nu e ușor pentru că substanța lipicioasă a zilelor cu care te-ai obișnuit te ține pe loc, inertă, și mai ales nu e ușor atunci când cei care te înconjoară sunt, la rândul lor, înconjurați de un strat semnificativ de egoism. Uneori, în viața noastră punctele de cotitură sunt influențe exterioare, momente de cumpănă, surprize de destin și atunci luminile scenei se îndreaptă spre tine, așteptând decizia.

Personajul care portretizează acest conflict fundamental din viață este o patroană de restaurant din Munich, cu origini croato-turce. Amestecul cultural biografic și identificator de topos este firul roșu al desenului acestui film. Roșie e și rochia din afișul filmului, aleasă simbolic, desigur, pentru a-i evidenția câștigata, într-un final, putere interioară, însă mie mi-ar fi plăcut o imagine mai subtilă, așa cum devenirea acestui personaj este pe parcursul peliculei. Uneori avem nevoie de un nou început e motto-ul filmului, iar pentru Zeynep Altin (jucată de Naomi Krauss), începutul e marcat, paradoxal, de un final: cel fizic al mamei, care-i lasă prin testament o casă în Croația (de altfel, insula pe care e filmată producția e frumoasa Solta croată) și cel psihologic-afectiv, de soț / rolul pasiv pe care l-a jucat anterior. Înmormântarea mamei e dramatică doar pentru fiică, pentru că toți ceilalți sunt prinși în propriile lor drame, iar Zeynep începe să cristalizeze realitatea cu care se confruntă. Atunci când peste acest moment de suferință se așază și bănuiala că soțul o înșeală, femeia se distanțează la propriu de toți.

Cu mașina prin Croația, în drumul spre casa din insulă are încă sentimente amestecate și visează naiv că-i va suna telefonul. Casa ar vrea s-o închirieze pentru a spori din inerție veniturile familiei de care, din datorie, este legată, dar și pentru că administrarea proprietății o depășește. Când colo, ca-ntr-un perfect film de vacanță, casa e frumoasă ca o carte poștală, zona idilică și bărbatul care o locuiește, pretextul romantic perfect al filmului. Partea asta v-o las vouă, pentru că povestea în sine e drăguță. Mie mi-a plăcut Naomi Krauss pentru că nu e perfectă. Are șolduri late, fire albe, e încăpățânată. Mi-a plăcut ca și contrapondere a lui Goran Bogdan (o apariție episodică și-n Fargo), care-l interpretează pe Josip Cega, și are replici pline de umor. Cele despre șortul de ciclist și acum mă fac să zâmbesc. Mai puțin referința macroniană, care s-a transformat într-o lecție de politically correct, dar umorul are, în fond, o tentă personală.

Desigur, filmul are și momente mai șchioape. Engleza în care conversează personajele variază vizibil și finețea unor termeni depășește plauzibilul, deși accentele sunt păstrate, clișeele romantice sunt prezente, conversația matură dintre soți de la final este peste așteptări, iar amestecul de culturi are neașteptat de puține asperități. Identitatea multiculturală a lui Zeynep se desăvârșește când ia legătură cu șirul de femei din care provine, semn că putem merge cu capul sus prin viață doar atunci când înțelegem exact cine suntem, și filmul câștigă fundamental prin imagine, căldură, lipsa de in your face hollywoodian. Cu siguranță, un film de atmosferă, de seară de weekend, de bun gust, pe care-l recomand cu căldură.