Gen: fantezie/acțiune/aventură
Durată: 1h 50m
Regizor: Juan Carlos Fresnadillo
Scenarist: Dan Mazeau
Roluri principale: Millie Bobby Brown, Ray Winstone, Angela Bassett
Filmat în: USA
Limbă care se vorbește în film: engleza
Premii și nominalizări: a câștigat National Film Awards din Marea Britanie la categoria Cel mai bun thriller și a primit o nominalizare la GMS awards (coloana sonoră, Bobby Gumm)
Fascinantă vizual, dar imperfectă pentru rațiuni la care am să revin, pelicula Damsel, din 2024, în regia lui Juan Carlos Fresnadillo, se joacă folosind liniile bine definite și recognoscibile ale unui basm tradițional, dintr-o perspectivă modernă, feministă. Fecioara la ananghie este unul dintre motivele literare cele mai întâlnite în desenele epice ale poveștilor cu care am copilărit și este premisa declanșatoare a unor serii de peripeții, în care eroul se desăvârșește într-o ucenicie simbolică și o salvează pe Ea, fragilă și recunoscătoare, alături de care cel mai adesea se nuntește apoi, fericit. Chiar dacă filmul reușește parțial să obțină ceea ce cred că și-a propus, are și destule mișcări șchioape, care-l împiedică să fie memorabil. Nu mă înțelegeți greșit. Am o fiică și, ca orice mamă care se întâmplă să fie și iubitoare de film, am găsit salutară inovația modelului feminin.
În cazul de față, modelul feminin este Elodie, fata cea mare a unui rege sărac, forțată de împrejurări să încheie o căsătorie de conveniență cu un prinț prosper. Elodie e interpretată de Millie Bobby Brown, pe care o știam din Stranger Things și pentru care am și ales pentru vizionare pelicula. Fragilă, la început, dar determinată și isteață, Elodie se transformă, pe parcursul filmului, într-un erou, forțată de contextul în care se găsește și care o îndeamnă să lupte pentru supraviețuire. Nick Robinson joacă rolul prințului Henry, dar rolul e secundar, limitat și insuficient explorat. Prințul pare că are o afinitate pentru ea, dar asta nu-l împiedică să urmeze scenariul trasat de regină. Mariajul e o fraudă și ea este abandonată în peștera unui dragon, ca plată pentru un păcat strămoșesc, dar și pentru a susține o prosperitate mânjită de sânge și secrete. Elodie trebuie să scape cu viață și mai mult trebuie să-și salveze ulterior și sora mai mică din ghearele dragonului, într-o serie de încercări care o fac să semene cu un fel de Lara Croft, versiunea instant. În film regăsim și motivul labirintului, al peșterii, al adjuvanților și cred că ar fi un film excelent de explorat la o oră de literatură în liceu. Notabil e și rolul Angelei Basset, chiar dacă limitat, care interpretează o mamă vitregă iubitoare (o altă rescriere a stereotipului cu care ne-am obișnuit).
Fundalul vizual e fascinant în cinematografia lui Larry Fong, care folosește o paletă bogată (castelul lui Henry e un paradis luxuriant, în care domină aurul și trandafirii roșii – simboluri pe care le vom înțelege mai târziu; peștera cu cristale, dragonul, hărțile zgâriate sunt fenomenale!) și mișcări de sweeping ale camerei (înainte și înapoi). Scenaristul Dan Mazeau construiește inițial tensiunea credibil, dar eșuează în ultima parte când se revine la imagini/detalii recognoscibile și atât de uzate (imaginea de eroină care pășește victorios și aproape în slow motion dinspre un castel în flăcări, pe un pod), încât spectatorul nu știe dacă scena e o ironie delicioasă sau doar un mare rateu lipsit de inspirație.
Așadar, o călătorie inițiatică, în care eroina rescrie rolurile tradiționale trasate de societate (opresiune, sacrificiu feminin, fecioară la ananghie, mijloc și nu scop), demonstrând curaj și reziliență, este premisa filmului pe care vă invit să-l urmăriți. Chiar dacă are personaje insuficient explorate, scene neveridice (știu, suntem oricum într-o fantezie) și o Millie Bobby Brown care e mai convingătoare în altă parte, e un film drăguț, de familie, de seri în care vrei pur și simplu să te bucuri de ceva ușor digerabil, de atmosferă. Dar e și un cum ar fi dacă? La care merită să ne oprim mai serios, fie măcar și pentru o seară, tot în familie.
+ There are no comments
Add yours