Nu e prima cronică de film pe care o scriu după ce vizionez unul din filmele regizoarei Nadine Labaki. Anterior, am scris despre Caramel (2007), iar filmul respectiv a devenit unul dintre motivele centrale ale cărții pe care am publicat-o în decembrie 2021, Spații, puncte, noduri, filme și care a apărut la Editura Caiete Silvane, coagulând, într-unul dintre capitolele ei, Pete: femei de chihlimbar, ceea ce cred eu că înseamnă esența feminină, reprezentată simbolic, desigur, de culoare. Iată că m-am întors în Libanul Nadinei pentru filmul Capernaum (titlul original Capharnaüm – cuvânt cu dublu înțeles: numele orașului și ideea de haos), în urma unei trimiteri intertextuale pe care o face Tomata cu Scufiță (un blogger român stabilit în Berlin), pornind de la cartea lui Romain Gary / Emile Ajar, La Vie devant soi, pe care o consideră mai duioasă decât pe cea a lui Elif Shafak (10 minute și 38 de secunde), dar cu care are în comun vocea narativă a unui copil inocent care trăiește la marginea societății.
Unul dintre aspectele cele mai interesante atunci când vine vorba de distribuția actoricească e faptul că pentru rolurile principale din film au fost selectați actori neprofesioniști și, mai mult de atât, oameni și copii a căror viață seamănă la modul real cu cea a protagoniștilor. De pildă, rolul lui Zain, interpretat de Zain Al Rafeea, se suprapune în aspecte esențiale peste viața copilului actor, care narează, folosind tehnica flashbackului, aspectele care au precedat procesul în care băiatul își dă în judecată părinții pentru vina de a-l fi născut. Personajul poartă numele real al actorului, un refugiat sirian care a trăit în Liban timp de opt ani, dormind pe podeaua unei singure camere, împreună cu familia sa și pentru care Înaltul Comisar pentru refugiați ai Națiunilor Unite a depus, în timpul filmărilor, o cerere de relocare în Norvegia. Mama lui Zain e inspirată din povestea unei femei cu 16 copii, iar condițiile mizere sunt condiții reale în care mii de refugiați / oameni săraci trăiesc. Filmul e de un realism dureros, iar dialogurile nu ocupă prim-planul scenei, tocmai pentru că vizual, filmul e tulburător.
Zain fuge de acasă pentru a scăpa de bătăi, umilințe, dar și într-un act de revoltă împotriva părinților care i-au căsătorit sora de 11 ani cu un adult, doar pentru a-și ușura condițiile de trai. Copiii sunt înfometați, puși să contribuie monetar prin slujbe ocazionale și mizere, fără acte, iar mezinul e legat cu un lanț de picioruș pentru a scăpa de grija supravegheatului. În lumea nouă în care ajunge, Zain o întâlnește pe Rahil (Yordanos Shiferaw), o refugiată etiopiană, fără permis de ședere, care încearcă din răsputeri să supraviețuiască și să-și crească fiul, pe Yonas (Boluwatife Treasure Bankole – în realitate o fetiță), de la care învață ce înseamnă căldura părintească, dar pe care, atunci când e ridicată de autorități, va trebui s-o suplinească. În grija băiatului lipsit de venit, înfometat, rămâne micuțul Yonas și, la cei 12 ani ai lui, Zain se trezește adult în căutare de soluții. Scenele în care caută mâncare, fură sau încearcă să improvizeze un cărucior sunt cutremurătoare.
Filmul are nenumărate volute, iar personajele au dimensiuni stratificate, în evoluție. Desigur, cel care impresionează cel mai mult e Zain și, cunoscând contextul real al actorului dincolo de personaj, provoacă involuntare, dar de neeludat strângeri de inimă. Pelicula cere implicare emoțională, dar nu de tipul filmelor americane siropoase, menite comercial să stoarcă lacrimi, ci prin conștientizarea șanselor pe care cei mai mulți dintre noi, cei care trăim în emisfera nordică le avem. Mie îmi aduce aminte și de Apicultorul din Alep și Zboruri frânte ale Christei Lefteri, prin delicatețea dureroasă a inimilor pure care știu să iubească dincolo de toate vicisitudinile vieții. Compasiunea pe care ar trebui să ne-o trezească acești copii ai sorții, condamnați pe nedrept și imboldul de a-i ajuta sau măcar de a-i înțelege e lecția cu care, ca spectatori, ar trebui să rămânem la finalul vizionării, alături de un reîmprospătat sentiment de recunoștință pentru viața pe care o trăim.
+ There are no comments
Add yours