În luna februarie a anului curent se împlinesc 80 de ani de la finalizarea manuscrisului faimoasei cărți: Ferma animalelor. Ca specie literară, este un roman (alegoric), dar poate fi considerat și o fabulă. (Această carte împarte locul întâi sau al doilea ca popularitate între operele lui George Orwell cu O mie nouă sute optzeci și patru.) Cartea este bine clasată nu doar printre operele lui Orwell, dovadă fiind faptul că Ferma Animalelor a fost inclusă de revista Time Magazine pe lista celor mai bune romane în limba engleză ale secolului XX.
În fond, cine a fost George Orwell?
El s-a născut cu numele de Eric Arthur Blair, pe 25 iunie 1903, fiind fiul unui ofiţer britanic din India. A fost un contemporan mai tânăr al lui Winston Churchill sau Rudyard Kipling şi cred că ulterior a devenit aproape la fel de cunoscut ca şi ceilalţi doi reprezentanţi ai Marii Britanii, deși nu a primit Premiul Nobel pentru Literatură precum aceștia (Kipling în 1907, și Churchill în 1953).
Tânărul Eric Blair, după studii în Anglia, a revenit în Asia, mai exact în Burma, unde a lucrat câţiva ani în cadrul poliţiei coloniale britanice. (Ar fi putut să facă o carieră tipică: de funcționar sau ofițer în colonii, apoi să se retragă la pensie în Anglia cu averea strânsă, eventual să intre în politică sau afaceri, dar el a ales altă cale…) S-a săturat de viaţa de „civilizator”, sau mai degrabă om al Puterii, şi a revenit în Europa. Aici, începând cu anul 1928, a trăit ca ziarist simpatizant al ideilor de stânga, având la nevoie și diferite alte ocupații.
Din 1932 a început să publice sub numele de George Orwell. (George de la Sfântul Gheorghe/George, protectorul Angliei, și Orwell de la un râu pe lângă care a locuit un timp în Anglia.)
A lucrat alternativ în Londra, respectiv în Paris, şi în aceşti ani s-a afirmat ca eseist şi publicist, sensibil la soarta celor mulţi, fiind de orientare centru-stânga, adică socialist. A scris câteva romane, unele despre viaţa colonială, apoi s-a apropiat mai mult de societatea vremii, de problemele Europei anilor 1930-1940. În 1936 s-a înrolat ca voluntar în armata republicană spaniolă, care lupta împotriva generalului Franco (pucist și fascist). Aici, în Spania, a fost rănit, revenind ulterior în Anglia unde, după ce s-a vindecat, a scris un roman document despre acest război civil. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial a fost colaborator al BBC-lui, dar a lucrat și la diverse ziare-reviste ca editorialist și eseist. Tot în timpul războiului a scris Ferma animalelor. În ultimii ani de viaţă a terminat romanul 1984, şi a murit de tuberculoză la câteva săptămâni după finalizarea lui, în ianuarie 1950.
Ferma animalelor este un model tipic despre cum se fură o revoluţie, şi cum se instaurează în locul unui regim autoritar o dictatură sângeroasă. Din acest motiv, cartea poate fi citită de viitorii dictatori, ideologi şi analişti politici şi economici. Dar poate fi utilă și pentru aşii manipulării, care o pot folosi drept manual, sau suport teoretic şi practic. Pe acest model, masele dezorientate și prost școlite pot fi manipulate cu brio, poliţia politică poate deservi Puterea, iar minciunile şi rapoartele umflate pot înlocui realitatea. Moara de vânt – simbolul independenţei energetice – vorbeşte de la sine, ca şi promisiunile cu raiul pe pământ (adică din ferma comunistă). Unele elemente utopice apar aici, dar ele vor fi dezvoltate de Orwell puţin mai târziu. Toate acestea fiind prezentate foarte simplu, putând fi înţelese de un om de rând sau de orice copil normal.
Animalismul ca ideologie este sinonimul/corespondentul comunismului, iar animalele (personajele principale) din fabulă își au și ele corespondenții lor în personajele din primul stat comunist (Uniunea Sovietică): de la Lenin („Întemeietorul”), la Tătucul Stalin, apar poliția politică (CEKA/NKVD/KGB), propagandiștii de serviciu, manipularea maselor, spălarea creierelor, privilegiile elitei conducătoare, cultul personalității, „tactica salamului”, exportul revoluției, falsificarea/rescrierea istoriei, corupția etc.
Este de remarcat şi evoluţia „constituţională” a statului numit Ferma Animalelor, cum legea fundamentală este treptat ciuntită, batjocorită, călcată în picioare, apoi golită complet de conţinut, până ce elita conducătoare (porcii în fabulă) devin mai egali decât ceilalţi. Tactica salamului, adică restrângerea treptată a drepturilor este aplicată cu brio de activiștii reprezentați de casta porcinelor.
În paranteză, constituția, adică cele șapte precepte sau porunci, sună bine și sunt ușor de înțeles pentru toți.
Cele Șapte Porunci:
Orice merge pe două picioare e un dușman.
Orice merge pe patru picioare sau are aripi e prieten.
Niciun animal nu va purta haine.
Niciun animal nu va dormi într-un pat.
Niciun animal nu va bea alcool.
Niciun animal nu va ucide un alt animal.
Toate animalele sunt egale.
(În citate m-am folosit de mai multe traduceri, în special cea de la Editura Aldo Press, traducătoare fiind Isabela Tănase.)
Dar de aici, treptat se ajunge în final la forma: „Toate animalele sunt egale, dar unele sunt mai egale decât altele”. (De unde apoi orwellismul poate cel mai cunoscut: „unii sunt mai egali decât alții”.)
Ferma animalelor, finalizată în februarie 1944 (penultimul an de război), nu a putut fi publicată imediat, deoarece Marea Britanie era aliată în război cu Uniunea Sovietică sub conducerea lui Stalin. Atunci încă nu suna bine o satiră antistalinistă, pe când în timpul războiului rece a fost altceva… (Atât URSS, cât și liderul de la Kremlin au fost ironizați la maxim de Orwell în fabulă.) Prima ediție a ieșit din tipografie abia în 1945 în Anglia, și în 1946 în SUA. (Pe coperta interioară a primei ediții a Editurii Secker & Warburg scrie: „publicat în mai 1945, însă în realitate a ajuns la cititori doar pe 17 august 1945. Grație cenzurii”. Tirajele semnificative și retipăririle multiple au adus în sfârșit o stare materială confortabilă lui Orwell, care era grav bolnav. Ulterior, această fabulă, dar și alte romane ale lui Orwell au fost traduse în majoritatea limbilor lumii.
Conform mărturisirii proprii, George Orwell, încă din anul 1936, s-a apucat să dezvolte tema fabulei, care ironizează revoluţia socialistă şi regimul comunist (socialist) până după 1945. (În timpul șederii în Spania a făcut cunoștință cu metodele kaghebiste și cu ideologia comunistă. Aceștia purtau război simultan atât cu fasciștii lui Franco, cât și cu socialiștii din tabăra republicană.)
Romanul Ferma animalelor a fost popularizat şi mai mult de desenul animat ce-l prelucrează, film realizat în 1954, cu sponsorizarea CIA, care a intervenit chiar și în scenariu. Filmul a fost prezentat pentru prima dată în România în decembrie 1989, iar cartea se pare că a fost publicată în traducere românească pentru prima dată în 1992.
(Eu am văzut filmul pentru prima oară în decembrie 1989, de atunci l-am revăzut de mai multe ori, şi consider că ar trebui rulat măcar o dată pe an în toate statele foste socialiste, pentru ca adulţii să-şi aducă aminte, iar cei mici să înveţe… Iar în Occident, filmul ar trebui vizionat poate și mai des…)
Citatul meu preferat din Ferma Animalelor:
„Animalele munceau acum din greu pentru a construi încă o moară de vînt; cînd aceasta avea să fie terminată, se spunea, urmau să fie instalate dinamurile. Dar despre luxul la care Snowball le învățase odată pe animale să gîndească, staulele electrificate și apa caldă și rece, săptămîna de lucru de trei zile, despre acestea nu se mai vorbea. Napoleon denunțase asemenea idei ca fiind contrare Spiritului Animalismului. Cea mai reală fericire, zicea el, constă în a munci din greu și a trăi din puțin.
Nu era limpede cum anume, dar parcă ferma se îmbogățise fără ca animalele însele să devină mai bogate evident, exceptați fiind porcii și cîinii. Probabil că asta se întîmpla pentru că existau atît de mulți porci și atît de mulți cîini. Important nu era atît faptul că aceștia nu munceau, după felul de a fi pe care-l aveau, fiindcă, așa cum explica Squealer neobosit, ei desfășurau o muncă nesfîrșită de supraveghere și organizare a fermei. O mare parte a acestei munci era de un soi pe care celelalte animale erau prea ignorante pentru a-l înțelege. De exemplu, Squealer le spunea că porcii trebuiau să depună eforturi uriașe, zilnic, la lucruri misterioase numite «dosare», «rapoarte», «note», «memorandumuri». Acestea erau foi de hîrtie care trebuiau acoperite cu un scris mărunt și, îndată ce erau umplute în acest fel, se ardeau în sobă. Aceste lucruri erau de cea mai mare importanță pentru prosperitatea fermei, zicea Squealer. Totuși, nici porcii, nici cîinii nu produceau deloc hrană prin propria lor muncă și erau foarte mulți, iar pofta de mîncare le era mereu foarte bună…” (Din Capitolul X)
Patru motive
În 1946 a publicat un eseu (Why I Write/De ce scriu) în care vedem unele idei pe baza cărora îl putem înțelege mai bine. Orwell consideră că sunt patru motive pentru care scriitorii scriu:
- Egoism pur – un scriitor scrie dintr-o „dorință de a părea inteligent, de a fi vorbit, de a fi amintit după moarte, de a-și recupera eul de la adulții care l-au ignorat în copilărie. Din acest motiv, scriitorul este asemănător oamenilor de știință, artiștilor, avocaților, pe care îi consideră elita societății.
- Entuziasm estetic din dorința de a-și face scrisul să arate și să sune bine…
- Impulsul istoric, adică a afla și a prezenta fapte adevărate și de a le păstra pentru uzul și informarea posterității.
- Scop politic: Orwell consideră că „nicio carte nu este cu adevărat lipsită de părtinire politică”. Iar fiecare scriitor are anumite intenții politice și dorința de a împinge lumea într-o anumită direcție.
La capitolul convingerilor politice, un mare impact l-a avut asupra lui Orwell războiul civil din Spania și alte evenimente din anii 1936-1937. Mărturisește că: „Fiecare rând din lucrările serioase pe care le-am scris din 1936, a fost scris, direct sau indirect, împotriva totalitarismului și pentru socialismul democratic, așa cum l-am înțeles eu.”
Concluzii
Dacă Orwell ar fi fost contemporan cu noi, ori dacă el ar fi trăit la Moscova, Bucureşti sau Budapesta, Tirana, ori Praga sau Sofia, nu ar fi putut să descrie mai bine, mai exact fenomenul: ascensiunea, dominația şi apoi eşecul egalitarismului comunist.
Ferma animalelor poate să fie o lectură benefică pentru adepții (în scădere vizibilă) democrației, pentru a proteja democrațiile liberale în fața valului autoritarist, suveranist și iliberal în ascensiune. (Și la noi, mulți nostalgici mai sunt, iar numărul lor este în creștere.)
Orwell, prin scrierile sale, a avut un impact imens asupra gândirii umane. Formulările sale: „unele mai egale decât altele”, „Big Brother is watching you” (Fratele cel mare te privește), „newspeak” (nouvorba), „doublethink” (dublugând), Poliția Gândirii etc., au intrat în limbajul popular. La fel, descrierea cea mai plastică/expresivă a dictaturilor tot lui Orwell îi aparține.
La centenarul nașterii sale, prestigiosul cotidian The New York Times a remarcat faptul că termenul orwellian, derivat din numele scriitorului, este cel mai răspândit adjectiv dintre cele derivate din numele scriitorilor moderni, fiind mai cunoscut și mai răspândit decât „kafkian”, „hemingwayesc” și „dickensian” împreună. Chiar și termenul politic „machiavelic”, care a avut un avans de 500 de ani, este depășit.
P.S.
Prin grozăviile sale, secolul XX a fost un secol orwellian. De noi depinde ca secolul XXI să nu fie la fel.
Anexă:
Principalele volume ale lui George Orwell:
Fluierând a pagubă prin Paris și Londra (Down and Out in Paris and London) (1933)
Zile birmaneze (Burmese Days, 1934)
Fiica unui cleric (A Clergyman’s Daughter, 1935)
Aspidistra să trăiască! (Keep the Aspidistra Flying, 1936)
Drumul către Wigan Pier (The Road to Wigan Pier, 1936),
Omagiu Cataloniei (Homage to Catalonia, 1938)
O gură de aer (Coming up for Air) în 1939.
Ferma animalelor (Animal Farm, 1945)
O mie nouă sute optzeci și patru (Nineteen Eighty-Four, 1949)
+ There are no comments
Add yours