Fănuș Neagu și fascinația povestirii

Înzestrat cu o certă vocaţie de povestitor şi cu un extraordinar simţ al limbii, Fănuş Neagu (1932-2011) s-a impus în cadrul literaturii române postbelice prin câteva interesante volume de proză scurtă precum Ningea în Bărăgan (1959), Somnul de laamiază (1960), Dincolo de nisipuri (1962), Cantonul părăsit (1964) etc. Asemenea lui Mircea Eliade, scriitorul recunoaşte nevoia omului modern de vise, de povestiri exemplare, de unde şi o serie de afirmaţii semnificative cum ar fi şi cea care urmează: „Nevoia de vis, de vis şi de «suspense» e de când lumea – toată viaţa e un foileton cu «va urma»”. A povesti nu înseamnă a prezenta evenimentele într-o manieră realistă, pozitivistă, specifică prozatorului secolului al XIX-lea, ci echivalează cu relevarea semnificaţiilor ascunse ale întâmplărilor. Scriitorul face parte dintr-o familie mai largă de spirite, având ca principali reprezentanţi câţiva prozatori ce au cunoscut mirajul câmpiei, cum ar fi Alexandru Odobescu, Gala Galaction, Panait Istrati, Zaharia Stancu sau Ştefan Bănulescu.

De opera acestui autor care a marcat profund proza românească postbelică se ocupă în cartea ei de debut Raluca Giurgiulescu. Intitulat Fănuș Neagu și poetica povestirii (Editura Mega, Cluj-Napoca, 2022), studiul este bine structurat, respectând normele specifice ale unui demers academic. Punctul de plecare al volumului se găsește într-o reușită teză de doctorat, susținută cu succes în cadrul Centrului Universitar Nord din Baia Mare. Principalele coordonate ale investigației au fost jalonate în Introducerea lucrării. Urmează cinci capitole ample, care analizează principalele sectoare ale activității scriitorului: Fănuș Neagu în contextul literar al generației ’60, Crezul artistic, Fănuș Neagu – povestitor, Fănuș Neagu – romancier și Fănuș Neagu – dramaturg. La acestea se adaugă Concluziile și Bibliografia amplă, ce reunește numeroase studii de referință. 

Elaborând un studiu monografic, Raluca Giurgiulescu și-a propus să identifice coordonatele esențiale ale povestirii în întreaga creație a lui Fănuș Neagu. În acest sens, sunt investigate nouăzeci de povestiri, cinci romane și trei piese de teatru. Povestirea este considerată o formă esențială a epicului, care și-a pus amprenta în mod decisiv asupra operei unui scriitor situat în descendența unor autori precum Anton Pann, Ion Neculce, Ion Creangă și Mihail Sadoveanu. Autoarea a pornit de la premisa că „scriitorul apelează, inclusiv în romane și în teatru, la povestire ca element generator, îmbrățișând o atitudine artistică de la care nu abdică pe tot parcursul creației sale”. 

Perspectiva asumată permite identificarea unor elemente de noutate, fenomen cu atât mai important cu cât „studiile recente abordează doar tangențial impactul elementelor de poetică a povestirii din creația lui Fănuș Neagu, tehnicile narative și procedeele care le susțin, modul în care acestea se conturează în fiecare creație literară publicată”. Demersul realizat de către Raluca Giurgiulescu se înscrie în direcția manifestată de critica literară a ultimilor ani privind revizuirea canonului literar și recuperarea valorilor autentice din perioada totalitarismului. După cum o sugerează și titlul, principala preocupare a exegetei a fost identificarea elementelor de poetică a povestirii existente în creația scriitorului. Perspectiva asumată este cronologică, fiind în măsură să favorizeze o cercetare monografică. Scrierile lui Fănuș Neagu au fost abordate în ordinea publicării lor, ceea ce permite emiterea unor importante judecăți de valoare. Investigația merge în profunzime, opiniile vehiculate fiind întărite prin numeroase trimiteri la principalii exegeți care s-au ocupat de opera scriitorului.

Scrierile prozatorului sunt cercetate în ambianța socio-culturală și politică zbuciumată a epocii. Nu întâmplător, prima secțiune a tezei îl prezintă pe Fănuș Neagu în contextul literar al generației `60. Este vorba de o generație nouă, care, după abuzurile și vidul cultural din timpul „obsedantului deceniu”, a jucat un rol esențial în redescoperirea și impunerea criteriului estetic ca normă fundamentală în literatură. În sprijinul afirmațiilor sale, Raluca Giurgiulescu trimite la lucrările teoretice ale unor exegeți precum Nicolae Manolescu, Eugen Negrici, Ion Simuț, Ana Selejan, Alex Ștefănescu, Ion Bogdan Lefter, Gheorghe Perian, Eva Behring și alții.

Cea de a doua secțiune a lucrării analizează Crezul artistic al scriitorului. Viziunea despre literatură a lui Fănuș Neagu este urmărită pornind de la numeroasele interviuri acordate de către prozator de-a lungul timpului, dar ținând cont și de confesiunile prietenilor și ale oamenilor de cultură apropiați romancierului. Secțiunea reconstituie imaginea unui viveur incorigibil, a unui boem autentic, dar și aceea a unui cititor împătimit. Este important faptul că această perspectivă dionisiacă asupra lumii reprezintă o permanentă sursă de inspirație. Vinul și compania prietenilor se transformă într-un filtru magic ce declanșează resorturile inepuizabile ale cuvântului. Exegeta identifică în licoarea bahică un instrument ce eliberează de rațiunea inhibatoare și activează valențele imaginarului. De aici posibilele apropieri de o serie de autori precum Rabelais, Baudelaire, Hemingway, Sadoveanu, Panait Istrati sau Păstorel Teodoreanu. Analiza se focalizează apoi pe universul câmpiei, care devine la autorul Cantonului părăsit un spațiu epic privilegiat. Autoarea menționează faptul că, asemenea marilor creatori, povestitorul își creează un univers epic propriu, o lume magică, dominată de legende și de moduri arhaice de a trăi. Resimțind din plin voluptatea povestirii, scriitorul se dovedește adeptul unor confesiuni violente, al unei literaturi a adevărului brutal și crud. Scrisul nu este conceput ca un act ludic gratuit, ci este resimțit ca o valoare etică majoră, ce conferă un sens suprem existenței și transformă viața.

Cea mai importantă secțiune a cărții investighează ipostaza de povestitor a lui Fănuș Neagu. Raluca Giurgiulescu circumscrie mai întâi poetica povestirii, pentru a urmări apoi maniera în care constituenții structurali ai acestei forme literare se pot identifica în opera prozatorului. Temperament tumultuos, vulcanic, Fănuş Neagu se apropie de roman din perspectiva celui înzestrat cu harul relatării, considerând specia drept o povestire mai complexă, al cărei farmec rezidă în acumularea unor evenimente excepționale, banale sau pitorești.

Cititoare atentă, Raluca Giurgiulescu reușește să reconstituie în profunzime profilul spiritual complex al unui scriitor ce a marcat profund viața literară postbelică. Fănuș Neagu și poetica povestirii este o carte interesantă și bine documentată, ce ne face să privim cu încredere viitoarea activitate literară a autoarei.