Sunt 20 de ani de la debutul, la doar la 13 ani, al lui Savu Popa, în revista Euphorion, cu un grupaj de versuri. Iată, acum este unul dintre redactorii acestei publicații, editată la Sibiu sub egida Uniunii Scriitorilor din România. Profesor de limba și literatura română, doctor în filologie în cadrul Școlii Doctorale a Universității „George Emil Palade” din Târgu Mureș, cu o teză despre ipostazele teatralității și ale hermeneuticii incertitudinii în poezia poeților optzeciști, Savu Popa este o prezenţă activă cu versuri, proză, cronici în revistele literare: România literară, Ateneu, Discobolul, Familia, Literadura, Tribuna, Viața românească, Caiete Silvane, Mişcarea literară, Răsunetul cultural şi lista poate continua. Debutează în volum în 2017, cu Ipostaze, Editura Paralela 45, de atunci publicând volume precum Noaptea mea de insomnie, Editura Cartea Românească, O cameră fără prize, Editura Casa de Pariuri Literare, O hermeneutică a incertitudinii. Incursiuni în poezia lui Aurel Pantea și Ion Mureșan, Editura Eikon, Strigoița, Editura pentru Artă și Literatură. În palmaresul său se află Premiul „Traian Demetrescu” pentru poezie şi Premiul juriului (preşedinte, criticul literar Nicolae Manolescu) la Festivalul Literatura Tinerilor (prima ediţie), organizat de Uniunea Scriitorilor din România, la Neptun, în 2017. Astfel, a reușit să se impună pe piața literară, dovedindu-se a fi unul dintre cei mai sârguincioşi scriitori ai generației sale.
Volumul De-a v-ați ascunselea cu poezia, apărut la Editura Şcoala Ardeleană, este editat în urma câștigării ediției I a Concursului de manuscrise pentru tineri scriitori, lansat la Festivalul Național de Literatură FestLit Cluj, 2023. Juriul a fost format din Gabriel Chifu, Nicolae Oprea, Irina Petraș, Nicolae Prelipceanu și Răzvan Voncu.
„Am scris și scriu poezie din dorința de a mă vindeca de «rănile rațiunii», cum spunea Novalis, sau poate din dorința de a deveni un mai bun îmblânzitor de subterane. Pentru mine, poezia înseamnă, în primul rând, sunetul care se aude când toate celelalte zgomote au amuțit, iar în jur s-a lăsat acea liniște în care pot asculta mișcarea de rotație a pământului. Apoi, cred că rolul poeziei este asemănător cu cel al unei oglinzi solare. În mitul japonez al zeiței soarelui, numită Amaterasu, oglinda solară scotea lumina din tenebre și o dăruia lumii întregi. Dincolo de toate acestea, rămâne jocul meu de-a v-ați ascunselea cu poezia, un nimerit prilej de a rechema copilul de altădată să îmi arate, discret, ascunzătoarea”, se destăinuie autorul.
Volumul are pe copertă lucrarea Străinul, de Daniela Burdia, despre care aflăm că a avut curajul, la 47 de ani, să se mute în Portugalia. „La distanță de țara natală a învățat să se vadă cu alți ochi, a învățat cine este. De la mijloc spre suprafață, este profesor de engleză, profesie în care chiar își poate regăsi o mare parte din ea însăși, dat fiind că iubește oamenii și îi place să îi ajute să crească. În profunzime, este artistă, iubește să deseneze, să picteze, să creeze. Crede că frumusețea trăiește în fiecare dintre noi și totul depinde doar de felul în care decidem să o scoatem la suprafață”, stă scris în materialul de promovare din carte despre artistă. Lucrările ei pot fi găsite pe pagina www.facebook.com/daniela.burdia. Un gest de mărinimie din partea lui Savu Popa de a îşi însoţi versurile din cartea premiată cu lucrarea artistei.
Poeziile lui Savu Popa aduc în fața noastră, prin ferestre metaforizate, viața sub diferite ipostaze, dovedindu-ne cunoașterea în profunzime a marilor teme ale lumii, prin bagajul său de cunoștințe ca filolog. Este vizibilă și construirea unei poezii solide, aflându-se deja la al patrulea volum de versuri. Jocul acesta de-a v-ați ascunselea, pe care cu toții îl practicam în copilărie, poate fi și unul al redescoperirii poeziei, al bucuriei reîntâlnirii cu aceasta (întotdeauna după ce căutai prin cotloane necunoscute, atunci când îl găseai pe cel ascuns, era o fericire de nedescris): „Când scriu / mă joc / de-a v-ați ascunselea / cu poezia”. Spune atât de clar şi sunt de acord cu Dumitru Chioaru: „Savu Popa este un poet talentat și prolific, căruia i se deschid acum toate revistele literare și i se acordă premii la diferite festivaluri de poezie, numărîndu-se printre puținii membri tineri, în dezacord cu refuzul ostentativ al colegilor săi de generație de a intra în Uniunea Scriitorilor din România. Am pariat pe talentul său la debutul în revista Euphorion, al cărei redactor a devenit de curînd, și sper că nu va ceda tentațiilor modei literare și succesului, uitînd că poezia este un joc serios”.
Poezia din acest volum este una curată, clară, scuturată de toate cuvintele de prisos, fiind șlefuită precum sculptorii lucrează cu dalta, piatra și lemnul pentru a da conturul operelor. De-a lungul vremii, critici importanți au scris despre Savu Popa și i-au acordat girul. „Poezia lui Savu Popa ilustrează ceea ce s-ar putea numi o întoarcere la materie. Saturat de abstracțiuni, simboluri, valori metafizice, acest tip de creație ia în considerare un realism precum o reacție retractilă… Producția poetică a lui Savu Popa, de-o nedezmințită intensitate a stării critice, de-o acuratețe tehnică, e aidoma unui ceasornic care sună ora exactă a declinului”, scrie Gheorghe Grigurcu, în România literară.
Jonglând cu uşurinţă, precum alţi scriitori contemporani, între poezie şi proză, Savu Popa s-a apropiat în ultima perioadă şi de critică literară, fiind o prezenţă generoasă în revistele culturale cu confraţii lui.
Poeziile lui aduc un echilibru al stărilor sufletului, fiind eliberate, așa cum am spus, de orice clișee care ar sta în calea impactului imediat dintre cititor și vers, cele cinci secțiuni: Un țipăt de hârtie, Exilul imaginației mele, Pe contrasens în propria imaginație, Din memoria unui fluture, Caligrafia de ceață a dimineții conducându-ne spre o insulă a versurilor de bună calitate. Și ce frumos deschide volumul cu crezul în poezie: „Mie, poezia / mi-a arătat drumul Damascului / traversat încontinuu / de caravane de praf / și cenușă, / mi-a luat apărarea / în fața gardianului care / îmi cerea bilet – o hârtie de împachetat spaimele, / la intrarea în bâlciul memoriei, / m-a asigurat / că pastila disperării se dizolvă / doar în gustul de sânge al ratării, / mi-a spus să mă ascund / sub pat, în întunericul călduț, dulceag, / să scap de obsesiile care se-ntindeau prin camera / în dans de paiațe unite / printr-o pânză de păianjen / cu reflexe metalice, / mi-a arătat locul / prin care timpul / se retrage sub formă de venin / în clepsidra subterană, / mi-a indicat / cum să mă feresc / de cei purtați / de angoase grele, / învăluiți în catifele de întuneric, / cei care vorbesc pe mai multe voci / ieșite din ambalaje / înainte de termen”.
De altfel, multe din pildele pe care le învățăm încă din copilărie sunt întâlnite în poezia lui Savu Popa, dându-le alte interpretări. Amintim că este mai uşor pentru o cămilă să treacă prin urechile acului, decât un bogat în Împărăția cerurilor („Ne-am întâlnit / La jumătatea drumului / Din urechea acului. / Acolo / Ne-am îndrăgostit / Unul de celălalt / Și imediat / A intrat ața / De ne-a legat. / Atunci am descoperit / Că sufletele noastre aveau și ele / Forma urechilor de ac, / Iar din pustiurile cărnii noastre / Așteptam cămilele / Să vedem cum vor trece prin noi, / Spre pustiurile vieților noastre, / Pe când ața continua să intre, / Făcută numai și numai din noduri”). În spațiile albe dintre cuvinte, poetul își găsește liniștea, în mesajele cuvintelor ce prind putere „printre rădăcinile copacilor sau firelor de iarbă, / Care învățau să facă primii pași în mine, / Mi-am găsit adăpostul”.
Semnalăm și aceste versuri de dragoste surprinse de poet într-o licărire aparte: „Inima ta / Are ambasade / În inima mea. / Zilnic, sunt cozi / Pentru obținerea / Vizelor de călătorie. / Nenumărate programări pentru interviuri, / O întreagă mișcare de trupe, / Camere de așteptare arhipline / Până târziu. / Paza e una întărită, / Orice gest vizat, / Verificări amănunțite la intrare. / Din când în când, / Obțin și eu un permis / Pentru a te cunoaște mai bine, / După nu știu câte teste, interviuri, amânări. / Și zilnic vin aici, stau la coadă, / Măcar pentru atât”.
Poezia este pentru Savu Popa un strigăt de pace pe hârtie, viața cerând de la fiecare dintre noi drepturile de autor. Însă, ştim cu toții că la capătul lumii ne așteaptă o nouă viață, atunci când puterea cuvântului va fi una salvatoare. Poezia aduce amintiri pentru a le așeza în ramele prezentului, atât de caldă fiind imaginea familiei: „Duminica, / Ne adunăm / În camera de zi. / Eu, fratele, / Mama, tata. / Povestim / Sau / Doar ne privim unul pe altul. / Ușile casei / Se închid / După noi, / Precum coperțile / Unui album de familie”. Și tot legat de familie: „Diminețile, / Mama ne învelea inima / Într-un ștergar / Ca pe pâinea caldă / Scoasă din cuptor”. Ce frumos!
Secvențele cu poeme despre Covid mi-au reamintit de perioada halucinantă pe care am parcurs-o cu toții. Într-un interviu, Irina Petraș, președinta Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Cluj, declara că poate scriitorii nu au simțit această perioadă la fel ca alții, pentru că sunt spirite solitare, continuând să-și creeze opera în liniște. Iată poemul pandemic al lui Savu Popa: „Poeții / Nu intră în depresie, / Ei doar ajung / Într-o depresiune / Situată / Dincolo de umbre, de îndoieli, / De ezitări, / De gesturi agitate, / Care se lasă peste vremurile de-acum / Sub forma unei cortine terminate / Într-un tăiș proaspăt ascuțit. / Poeții nu au cum, / Dar nu au cum / Să ajungă depresivi. / Depresiunea care-i înconjoară / Ar deveni atunci / O oază mult prea însorită, / Un loc unde s-ar preschimba / În rădăcini de trandafiri / Capetele / Tăiate de / O cortină terminate / Într-un tăiș proaspăt ascuțit”. De altfel, însuși poetul declara: „Pe pagina de hârtie / Începe / Exilul imaginației mele”.
Remarcăm și versurile: „A făcut / Un transplant de imaginație / Pentru a supraviețui / În propria ei ficțiune” sau „Poeții / sunt cei care merg / doar pe contrasens / în propria lor imaginație”, ce sunt adevărate cugetări. Punctul e cea mai mare fobie a poemului, fiecare virgulă fiind o apocalipsă amânată în viziunea poetului.
„Adesea / sufletul își poartă trupul / ca pe o cruce” sunt versurile unui poem ce ar merita citit măcar o dată în bisericile noastre, pentru că vorbește atât de frumos despre noi și credința noastră ca neam. Poetul este cel care poartă și crucea altora prin versuri, convins fiind că: „Un poem despre viață / ar trebui să aibă începutul / și sfârșitul sub formă de tăișuri / proaspăt ascuțite“.
Îl felicit pe Savu Popa pentru această carte, în care descoperim o poezie proaspătă, dar plină de atâtea semnificații. Îi doresc mult succes pe mai departe și îl apreciez pentru neobosita activitate pe care o are pe tărâm literar.
+ There are no comments
Add yours