Eminescu, război și puțină filosofie

■ Nu neapărat războiul din Ucraina m-a interesat citind interviul lui Mircea Cărtărescu din „Adevărul” (18-20 martie 2022), dialog având titlul „Ceauşescu a fost un mic satrap local, Putin e un ţar cu arme nucleare”. Întrebare: „De ce consideraţi că Eminescu este mereu în pericolul de-a ajunge o iubire obligatorie?” Răspuns: „Eminescu este şi va rămâne un caz. Cineva, cândva, i-a făcut marele rău de a-l decreta scriitor naţional. El nu merita soarta asta, pentru care potrivit era Alecsandri, care l-a transformat în personaj obligatoriu şi central în toate carele de triumf şi tablourile vivante ale naţionalismului nostru, atât de dreapta, cât şi de stânga. Poezia şi proza lui sunt un monument de literatură adevărată, dar publicistica sa e, în lumina valorilor umane de azi, de multe ori detestabilă. E un mare noroc că, în general, ideile sale politice şi sociale nu au pătruns în poezia sa ca s-o altereze. Dând deoparte noxele ideologice din publicistică, opera sa e colosală şi m-a influenţat estetic pentru totdeauna” (adevarul.ro). Ciudate vremuri, și ale „corectitudinii politice”, când judecăm după „grile ideologice” de azi opera și viața unor oameni de cultură de altădată, fie sau nu „scriitori naționali”. „Noxe ideologice” la Eminescu?

■ Tot despre război scrie și Alin Fumurescu, în „Dilema veche” (nr. 936/ 17-23 martie 2022) în articolul „Dacă lui Putin nu i-a plăcut cartea…”: „Sunt sigur că nici Putin nu l-a citit pe predecesorul lui Hobbes, italianul Niccolò Machiavelli. Dacă ar fi făcut-o, sau dacă Principele ar fi manual obligatoriu pentru orice dictator «respectabil», rusul ar fi știut pe dinafară lecția de bază din cartea lui Machiavelli: oamenii îți iartă orice câtă vreme ai succes, dar sunt gata să se transforme dintr-o turmă de oi într-o haită de lupi de-ndată ce miros ezitarea, frica, eșecul. Dacă scopul scuză mijloacele, a-ți rata scopul reprezintă păcatul capital. Se cheamă că n-ai știut să-ți apreciezi bine șansele, fie pentru că ți-ai subapreciat adversarul (sau adversarii), ți-ai supraapreciat puterile sau n-ai cântărit bine conjunctura. Nu mai contează. Ai pierdut. Dar dictatorii de aia sunt dictatori – pentru că nu le place cartea” (dilemaveche.ro). Poate nu le place cartea și (sau mai ales) consilierilor de dictatori. Ori le plac numai anumite cărți, „dictatoriale”. Așa, de „culoare”: „În volumul «Stalin. Curtea Ţarului Roşu», autorul Simon Montefiore a inclus mărturii ale apropiaţilor lui Stalin. Toţi au susţinut că tiranul citea, zilnic, în jur de 500 de pagini de beletristică sau scrieri istorice” (digi24.ro)…

■ Interesat fiind de filosofie, pe mai multe planuri, am fost oarecum „șocat” de știre: „Filosofia este domeniul universitar cu cea mai ridicată rată de abandon în România, aproape două treimi dintre studenții care se înscriu la facultățile de profil renunțând la aceste studii, potrivit unui nou raport publicat sub egida UEFISCDI, instituția care se ocupă de finanțarea învățământului superior și a cercetării. În «topul» domeniilor cu un număr mare de studenți care abandonează studiile se mai numără, potrivit raportului respectiv, studiile europene și de relații internaționale, studiile culturale, științele politice și geologia. În toate aceste domenii, peste jumătate dintre studenți au abandonat studiile de licență în termen de cinci ani de la începerea lor. La capătul opus, cea mai mică rată de abandon se înregistrează în domeniul Științe militare, informații și ordine publică (4,6 la sută). Sub 30 la sută rată de abandon e raportată și în domeniul artelor (23-29 la sută), sănătate (programe scurte – 14-26 la sută)” (edupedu.ro). Chiar două treimi dintre studenții care „intră” la Filosofie renunță la aceste studii? Dacă e așa, am putea spune „mulți intrați, puțini aleși”, dar, probabil, „adevărul” e, așa cum îi șade bine, la mijloc. Oare studenții se plictisesc? Predarea nu e „reformată”? Nu mai există un „orizont profesional” pentru absolvenții de Filosofie? Aștept pentru lămurire o anchetă a vreunei publicații. Dacă subiectul o fi interesant pentru colegii din media „centrală”. Până una, alta, cu amărăciune constat evidentul declin al învățământului de/pentru filosofie (și în liceu), într-o societate în care se prizează mai degrabă „dezvoltarea personală” decât lectura clasicilor filosofiei (și nu numai). Se va putea reinventa predarea filosofiei în ton ori în răspăr cu vremurile?