Emil Lobonțiu, prefect al județului Sălaj (1928)

Estimated read time 20 min read
Emil Lobonțiu (1893-1970)

Prin Decretul Regal din 12 iunie 1928, Emil Lobonțiu a fost numit în funcția de prefect al județului Sălaj, înlocuindu-l chiar pe colegul său, Ioan Ossian, director al Liceului „Simion Bărnuțiu” din Șimleu Silvaniei.1

După înlocuirea sa din funcția de prefect, Ioan Ossian ar fi „început să scornească o mulțime de lucruri, cari le spune de a lungul și latul Județului”. În acest context, ziarul „Sălajul” publică un articol, sub pseudonim, în care aduce o serie de acuzații la adresa lui Ioan Ossian, afirmându-se că ar fi permis ca „poporul” din județ și în special cel din plasa Valea lui Mihai „să fie stors” de către un anume Wittenberger, pe care l-ar fi protejat și că ar fi încercat, „prin presiune”, să facă un schimb de „pământuri rele” din Ip, cu altele „foarte bune” din Nușfalău, care erau destinate ca sesiune parohială a bisericii românești din Șimleu Silvaniei, însă „mai marii țării aflând aceasta, au oprit schimbul supărător”. De asemenea, era acuzat că a schimbat aproape 30 de notari și i-a transferat „de la un capăt al județului la celălalt” și în acest mod „a perturbat tot aparatul administrativ”. Însă, „vina” cea mai importantă care i se imputa era aceea că „s-a întors împotriva celui care i-a făcut bine, bârfindu-l în fel și chip” pe generalul Traian Moșoiu, coordonatorul organizațiilor liberale din Sălaj și Bihor, care l-a desemnat în funcția de prefect. Astfel, „d-l Ossian a mușcat mâna, care i-a dat pâine”. Nu în ultimul rând, i se reproșa că a fost dintotdeauna un „naționalist înfocat” (simpatizant al Partidului Național Român – n.n.), și ar fi declarat că „d. Maniu m-a pus director, eu nu l-oi lăsa nici atunci când toți l-ar părăsi”.2

Noi credem că adevăratul motiv pentru care a fost demis Ioan Ossian din funcția de prefect a fost gestionarea defectuoasă a momentului politic de la începutul lunii mai 1928, când a avut loc cea mai mare adunare de protest din întreaga perioadă interbelică. Astfel, în data de 6 mai 1928, la Alba Iulia au participat peste 100.000 de persoane, în special țărani, la o adunare politică organizată de către Partidul Național Țărănesc.3

În cazul acestui eveniment politic de mare anvergură, prefectul Ioan Ossian a fost prins la mijloc. În calitate de prefect, conform ordinelor primite din partea Ministerului de Interne, avea obligația de a interzice participarea sălăjenilor la adunare, însă principalii organizatori ai sălăjenilor erau chiar cumnatul său, Simion Pop, secretar general al organizației PNȚ Sălaj și unchiul soției sale, Gheorghe Pop de Oarța, fost președinte al organizației PNR și PNȚ Sălaj, până în anul 1927.4

Redacția ziarului „Sălajul” îi ura noului prefect, Emil Lobonțiu, bun venit în fruntea Prefecturii Sălaj și îi făcea o scurtă caracterizare, considerând că nu era „un om oribil și pătimaș” și că „primele floricele albe” ce îi răsăreau la tâmple, „i-au redus zvăpăiala tinerească de acum 6-7 ani”. Îl caracteriza ca o persoană plină de „energie și seriozitate”, ceea ce-l făcea „tuturor plăcut și simpatic”. Este amintit și faptul că, înainte de numirea în funcția de prefect al Sălajului, a fost prefect al județului Bihor, „unul dintre cele mai mari și mai grele județe din țară”, că s-a remarcat prin „tact, pricepere și loialitate”, dar a trebuit să părăsească funcția după „incidentele” studențești din 6 decembrie 1927, fiind regretat sincer „pe toată linia”.

Emil Lobonțiu s-a făcut remarcat atât în Parlamentul României, în calitatea sa de deputat, dar și în cea de prefect al județului Bihor. De asemenea, în cariera sa de dascăl la liceul din Șimleu Silvaniei și la Institutul Politehnic din Timișoara.

Ca „defecte”, se glumea că fruntașii politici din cadrul PNR ar fi spus despre el că: „Este băiat foarte bun, dar are un cusur: e liberal”.5

Una dintre primele măsuri pe care Emil Lobonțiu le ia după numirea în funcție este aceea de a pune ordine în registrele de stare civilă. Constată că unii dintre ofițerii de stare civilă „nu se îngrijesc ca acestea să fie redactate cu punctualitatea, curățenia și cu deosebire în modul citeț”, ceea ce era prevăzut, de altfel, în Regulamentul stării civile, dar și că lipseau date importante din extrase, precum locul și ziua nașterii, vârsta părinților, precum și alte inadvertențe. Aceste greșeli generau în rândul cetățenilor „drumuri, cheltuieli și amânări zadarnice” și erau contrare regulamentului de stare civilă.

În acest context, prefectul Emil Lobonțiu le atrage atenția și le cere să aplice regulamentul, „cu cea mai mare punctualitate și stricteță”, iar pretorilor să fie mai exigenți în timpul vizitelor de inspecții pe care le efectuau în teritoriu.6

La 5 iulie 1928, prin intermediul gazetei oficiale a județului, prefectul Emil Lobonțiu aduce la cunoștință organelor din subordine că dr. Gherman Joe a fost transferat în funcția de subprefect al județului Sălaj, prin Înalt Decret Regal, iar din data de 1 iulie și-a luat postul în primire. Totodată, în conformitate cu legea pentru unificarea administrativă decide să-l autorizeze pe noul subprefect să semneze în locul lui toate actele cu privire la pașapoarte, autorizații de circulație, dispense de călătorii, iar în absența prefectului și dispozițiile generale cu caracter de circulară pretorilor, notarilor etc., corespondența „cu caracter comun cu particulari și autorități”. Își rezerva actele referitoare la ordonanțări (furnituri, licitații etc.), la personal și corespondența confidențială cu ministerele, „cari ar reclama iscălirea noastră (a prefectului – n.n.) în special”.7

În calitatea sa de organizator de licitații publice, amintim aici doar implicarea deosebită a lui Emil Lobonțiu pentru a încerca îmbunătățirea infrastructurii județului. Dintr-o astfel de publicație de licitație apărută în presa sălăjeană aflăm că se încerca furnizarea a 150 de vagoane de piatră brută pentru șoselele vicinale din plasa Valea lui Mihai, care era adusă din cariera de piatră de la Poieni.8

Având în vedere faptul că pe perioada secerișului aveau loc multe incendii și accidente de muncă, la 4 iulie 1928, prefectul Lobonțiu emite o ordonanță prin care se interzicea adunatul, îmblătitul sau treieratul cerealelor în interiorul satelor. „Mașinile de foc”, adică batozele, trebuiau amplasate la o distanță de cel puțin 500 de metri de la marginea satului și la o distanță de 200 de metri între ele. De asemenea, să aibă în dotare echipamente de prim ajutor și de stins incendiile. Totodată, se recomanda ca, pe cât posibil, cerealele să fie adunate în apropierea surselor de apă.9

Emil Lobonțiu declară că „una dintre principalele datorințe ale administrației este de a coordona munca tuturor instituțiunilor în așa fel, ca prin o colaborare încălzită de dorința de a îndulci și îmbunătăți cât mai mult viața populațiunei administrative să se ajungă pe toate tărâmurile la adevărata cale a progresului general”. Subliniază că acesta este gândul care l-a „animat” încă de la preluarea funcției, de a se ajunge la o cooperare eficientă între toate instituțiile statului și că atâta timp cât se va afla în funcția de prefect, va lua „cât mai multe măsuri generale, salutare, menite să contribuie la realizarea binelui de obște”.

Provenind dintr-o familie de preoți, și nu numai din aceste considerente, primul lui gând se îndreaptă „spre depozitele credinței și tradițiunilor străvechi, spre adăpostul în vremuri de restriște a poporului și mângăitorul lui în toate greutățile: Biserica și Slujitorii săi”.

Concursul pe care dorea să-l dea bisericii și clerului trebuia să aibă ca rezultat, în opinia sa, „intensificarea vieței morale în populație”, precum și „strângerea rândurilor între biserică și administrație”, în vederea restabilirii „echilibrului social, a păcii între locuitorii aceluiaș teritoriu și în definitiv la consolidarea și conservarea Statului”.

Având în vedere aceste considerente, ordonă organelor din subordine, pretorilor, primarilor, notarilor și polițiștilor să ia legătura cu conducătorii bisericilor, „pe cale oficială și socială”, cărora să le ofere tot sprijinul legal în următoarele probleme: a) încetarea concubinajelor; b) clădirea, repararea și întreținerea bisericilor și caselor parohiale, care „să fie aduse în starea necesitată de timpurile moderne”; c) îngrijirea cimitirelor; d) sprijin legal la aranjarea eventualelor litigii de ordin material; e) „în toate chestiunile de interes obștesc, cari s-ar ivi în cursul convorbirilor cari le veți avea”. De asemenea, prin mijloacele de comunicare de la vremea respectivă (tobă, conferințe etc.), să îndemne populația „la dragoste și sprijinirea bisericilor și slujitorilor ei, aducându-le aminte, că părinții noștri printr-o viață morală, spirit de jertfă și prin dragostea față de cele sfinte s-au menținut și au pus fundamentul a tot ce avem astăzi”. Și tocmai din aceste considerente, să le pună în vedere „ca pe viitor să înceteze neînțelegerile de ordin religios, de ordin material în legătură cu chestiuni bisericești sau retribuția membrilor clerului”.

Cere organelor din subordine ca în termen de 15 zile să raporteze rezultatul demersurilor făcute și să indice eventualele măsuri care trebuiau luate în cazul unor probleme care s-ar ivi pe viitor.10

Președintele Camerei de Agricultură al județului Sălaj, dr. Gheorghe Pop de Oarța, îl roagă pe prefectul Emil Lobonțiu să transmită pretorilor și primarilor o adresă prin care îi atenționa pe țărani că, din cauza secetei prelungite din vara anului 1928, recolta de porumb urma să fie mult sub așteptări, în unele locuri fiind compromisă în totalitate. Pentru ca țăranii sălăjeni să nu ducă lipsă de hrană, conducerea Camerei de Agricultură consideră că trebuiau luate „măsurile pentru prevenirea răului”, să se pună în vedere populației ca din recolta de grâu și secară, „care a fost mulțumitoare”, să-și rezerve cantitatea necesară hranei pe toată perioada anului și pentru însămânțările de toamnă. În plus, țăranii să-și rezerve și semințele pentru însămânțările de primăvară. Tot pentru prevenirea unei posibile secete în anul care urma, țăranii să fie îndemnați să facă ogor de toamnă, mai ales pentru porumb, a cărui perioadă de vegetație se suprapune peste anotimpul secetos. De asemenea, pentru ca țăranii să-și asigure nutrețul pentru vite, să se recomande ca fiecare țăran să-și amenajeze câte un jugăr de ogor adânc de toamnă și primăvara timpuriu să semene lucernă, plantă care vegetează șase-opt ani și nu avea de suferit din cauza secetei. Semințele de lucernă se puteau procura de la Camera de Agricultură a județului Sălaj.11

Având în vedere dispozițiile regulamentului legii pentru combaterea speculei, prin care se prevedea înființarea unei comisii de cercetări care urma să-și dea avizul asupra proceselor verbale adresate de agenții de constatare a delictelor și contravențiilor, în comisie urma să fie desemnat un reprezentant al consumatorilor și un supleant. În conformitate cu noile prevederi ale legii, la 28 august 1928, Emil Lobonțiu l-a desemnat ca membru titular și delegat al consumatorilor pe protopopul greco-catolic Traian Trufașiu, consilier local al orașului Zalău, iar ca supleant pe Cornel Pop, directorul Școlii Normale de Stat din Zalău, consilier local, la rândul lui.12

Peste numai o lună de zile, la 30 septembrie 1928, prefectul Emil Lobonțiu revine cu o nouă decizie. Îi revocă din funcție pe Traian Trufașiu și Cornel Pop, membri marcanți ai organizației PNȚ Sălaj, înlocuindu-i cu dr. Iulian Domșa, în calitate de titular și dr. Nicolae Sigmireanu, președinte de tribunal în retragere, în calitate de supleant al comisiei de cercetare, membri marcanți ai organizației PNL Sălaj.13

Efectele Primului Război Mondial se simțeau încă în societatea românească și se impunea ca Statul român să înființeze o serie de instituții de asistență și ocrotire socială. Cum din bugetele instituțiilor nu se puteau satisface toate nevoile populației, Serviciul sanitar al județului Sălaj și prefectul Emil Lobonțiu s-au gândit că „prin stăruința” și „prin buna voință publică, fără absolut nicio siluire sau obligație”, populația să contribuie cu o sumă minimă de 2 lei, cu scopul de a se constitui fondul material necesar organizării serviciului sanitar și de ocrotire socială al județului Sălaj. Acesta urma să deservească pe toți cetățenii județului, fără deosebire de naționalitate, cult religios sau poziție socială. Totodată, aceste instituții urmau să constituie și „opere de înfrumusețare a satelor cu cari să se mândrească”. De asemenea, „să servească ca mărturie vecinică de cultură, progres, civilizație și umanitarism”.

Se dorea ca această inițiativă „să servească ca un exemplu strălucit atât pe întreaga Țară și pentru streinătate de felul cum locuitorii lui înțeleg umanitatea și binele comun, cât și opera de pace și civilizație”. În acest sens, prefectul face apel către primari ca în cel mai scurt timp să se constituie comitete sanitare comunale, „cari în colaborare strânsă” cu Serviciul sanitar județean să înfăptuiască programul propus.

În vederea realizării ambițiosului program sanitar și de asistență socială, prefectul le trasează sarcină primarilor ca în prima zi de sărbătoare, după ieșirea de la biserică, să convoace o adunare publică generală, urmând ca locuitorii să participe la o ședință specială publică a Consiliului comunal, de la care nu avea voie să lipsească niciun membru al consiliului. În cadrul acestei ședințe, primarul avea misiunea de a explica locuitorilor scopul și programul, iar consilierii să decidă înființarea comitetelor sanitare locale.14

Emil Lobonțiu îi atenționează pe primari că în funcție de implicarea lor vor fi evaluați: „Din graba și munca ce veți depune pentru constituirea acestor comitete vom face un punct principal pentru aprecierea activității Dvs. ca funcționar de stat și ca cetățean”.

Le cere să dea acestor ședințe „un caracter cât mai solemn”, împodobind sala cu steaguri tricolore și stegulețe albe cu cruce roșie. Adunarea urma să fie prezidată de către primar, consiliul decidea înființarea comitetelor și apoi se proceda la alcătuirea lor, împreună cu toți cetățenii participanți la adunare. De asemenea, le cere ca personalităților marcante să le fie trimise invitații individuale de participare.15

În cadrul cuvântării pe care o vor ține, primarii să facă apel la public pentru a face donații de obiecte sau alimente neperisabile, precum și materiale de construcție. De asemenea, să ajute fizic sau cu căruțele, minim șase zile pe an, mai ales cei care aveau expertiză în domeniul construcțiilor.

Desigur că toate aceste activități urmau să fie făcute voluntar, munca prestată fiind exclusiv în interesul cetățenilor, însă pentru orice obiect donat sau serviciu prestat urmau să fie eliberate adeverințe, cu indicarea cantităților, felul și durata serviciului prestat sau materialele donate.

După înființarea comitetelor sanitare locale, acestea urmau a fi vizitate de către funcționari județeni, pentru a se „sfătui și cerceta” asupra programelor care se puteau realiza în fiecare comună. Până la aprobarea statutelor de către organele administrative superioare sanitare și administrative, comitetele sanitare locale urmau să primească instrucțiunile de la comitetele de circumscripție.16

Programul inițiat de către Serviciul sanitar județean Sălaj și prefectul Emil Lobonțiu era unul foarte ambițios, modern și, în același timp, absolut necesar satelor românești, care rămăseseră încremenite în timp și nu beneficiau de un minim serviciu sanitar sau de asistență socială. În sate nu existau medici, decât un singur medic la o circumscripție sanitară, nu existau asistente, infirmiere, în unele nici măcar moașe cu o minimă calificare. Totul se rezolva prin „leacurile băbești”, transmise din generație în generație, pe cale orală.

Ambițiosul program prevedea înființarea unor instituții și așezăminte, prevăzute cu toate cele necesare și cu personal, atât la nivel local cât și județean, fiind semnat de către prefectul Emil Lobonțiu, la data de 18 august 1928.

Pentru comunele rurale, programul prevedea următoarele:

1. Infirmerii comunale de izolare pentru bolile contagioase;

2. Băi publice de aburi și vană;

3. Fântâni pentru apă potabilă;

4. Canalizarea satelor și asanarea locurilor mlăștinoase;

5. Cantine școlare;

6. Cămine pentru copiii muncitorilor când se duc la câmp;

7. Furgoane sau autocamioane pentru transportul gunoaielor și bălegarului pe câmp;

8. Aparate pentru dezinfecție;

9. „Cantine comunale de medicamente (farmacii – n.n.) pentru bolnavii săraci și aparate de salvare pentru accidente și orice instalații cari eventual se va mai găsi necesar după împrejurările locale”.

Pentru circumscripțiile medicale din județ, programul prevedea următoarele:

1. Autocamionete sanitare pentru bolnavi;

2. Locuințe pentru medici și dispensare de circumscripție;

3. Dispensare pentru sugari;

4. Dispensare pentru bolile „sociale” (tuberculoză, boli venerice sau pelagră);

5. Cămine de maternitate pentru femeile care nasc, lăuze și „infecții puerperale”;

6. Azile pentru orfanii din plasă, fie sau nu de război;

7. Azile pentru bătrâni și invalizi din orice cauză;

8. Stațiuni de deparazitare și pentru dezinfecții.

La nivel de județ, programul prevedea următoarele:

1. Sanatoriu pentru funcționarii de stat, județ și comună, activi și pensionari cu familiile lor;

2. Sanatoriu pentru tuberculoșii din județ;

3. Barăci mobile pentru cantine și cazuri catastrofale;

4. Echipe de dezinfecții cu tancuri sanitare;

5. Un spital pentru bolnavii venerici;

6. Un spital mare de maternitate pentru copii;

7. Policlinici pentru funcționarii și elevii din școli;

8. Amenajarea unui camping pentru elevi și tineri;

9. O stațiune de baie ambulantă;

10. Vehicule sanitare și un „mare post de salvare” (serviciu de ambulanță – n.n.) pentru tot județul, mai ales în cazuri catastrofale.17

Din păcate, perioada în care Emil Lobonțiu a îndeplinit funcția de prefect al județului Sălaj a fost una foarte scurtă, de câteva luni, și nu am găsit informații despre încercarea de a pune în practică acest ambițios program sanitar și de asistență socială.

Ultima sa adresă mai importantă către primării, în calitate de prefect, este cea din 20 octombrie 1928, prin care anunță că Astra intenționa să organizeze, „cu deosebit fast”, aniversarea unui deceniu de la Unirea Transilvaniei cu Vechiul Regat, la 1 Decembrie 1918. Pentru asigurarea bunei reușite a serbărilor, îi anunță că Astra a făcut apel la cler și la revizoratele școlare, cerând concursul organelor subalterne. În acest scop, îi invită și pe primari, „ca la cererea comitetelor Astrei”, să dea tot concursul pentru ca Serbările Unirii să se organizeze cu fastul cuvenit.18

În contextul politic foarte tensionat în care se găsea întreaga țară, în data de 8 noiembrie 1928, Regenţa l-a însărcinat pe Iuliu Maniu să formeze noul guvern. La ieşirea de la audienţa pe care o avusese la Palat, Iuliu Maniu, însoţit de patriarhul Miron Cristea, declara că a fost însărcinat cu formarea noului cabinet. Totodată, a făcut un apel la linişte şi ordine. Miile de persoane prezente în faţa Palatului Regal l-au luat pe noul prim-ministru pe braţe şi au pornit spre locuinţa lui, unde au continuat manifestaţiile de bucurie.19

„Monitorul județului Sălaj” din 14 noiembrie 1928 publica un comunicat, prin care aducea la cunoștință autorităților administrative, polițienești, de Siguranță și locuitorilor din județul Sălaj că Înalta Regență, prin Decretul din 10 noiembrie 1928, l-a numit pe Iuliu Maniu în funcția de președinte al Consiliului de Miniștri și l-a însărcinat cu formarea noului guvern. După redarea componenței noului guvern, se anunță că au fost dizolvate Corpurile legiuitoare și s-a fixat calendarul noilor alegeri parlamentare, respectiv 12 decembrie pentru Adunarea Deputaților, 15 decembrie pentru Senat, 17 decembrie pentru senatorii consiliilor administrative și 19 decembrie pentru senatorii colegiilor universitare și ai camerelor profesionale.20

A doua zi, 15 noiembrie 1928, apare un nou număr al „Monitorului județului Sălaj”, cu un nou comunicat, de această dată din partea Serviciului administrativ al Prefecturii județului Sălaj, care aduce la cunoștință pretorilor, primarilor șefilor de Poliție și Siguranță și notarilor, că prin Înaltul Decret Regal nr. 2799 din 14 noiembrie 1928, dr. Alexandru Aciu a fost numit în funcția de prefect al județului Sălaj, în locul lui Emil Lobonțiu, „și și-a ocupat serviciul”.16

Partidul Național Liberal trece în opoziție, după o lungă perioadă de guvernare (1922-1926) și 1927-1928, numită în istorie ca „decada brătienistă”. Din păcate, noua guvernare național-țărănistă se suprapune cu marea criză economică mondială, care izbucnește în anul 1929.

În ceea ce-l privește pe Emil Lobonțiu, acesta se întoarce la catedră, iar din punct de vedere politic își continuă activitatea în cadrul PNL Sălaj, în calitatea sa de președinte al organizației județene.

Note:

1 Dănuț Pop, Doru E. Goron, Prefecții județului Sălaj. O istorie în documente, Zalău, Editura Caiete Silvane, 2007, pp. 58-59.

2 „Sălajul”, nr. 11, 20 iunie 1928, p. 3.

3 Vezi Ioan Scurtu, Istoria Partidului Național Țărănesc, București, Editura Enciclopedică, 1994, p. 95.

4 Vezi Marin Pop, Viață politică în nord-vestul României (1869-1948). Partidul Național Român și Național Țărănesc din Sălaj, Cluj-Napoca, Zalău, Editura Argonaut și Editura Porolissum, 2007, pp. 112-124.

5 „Sălajul”, nr. 11, 20 iunie 1928, p. 1.

6 „Monitorul județului Sălaj”, nr. 30, 28 iunie 1928, pp. 155-156.

7 Idem, nr. 31, 5 iulie 1928, p. 161.

8 „Sălajul”, nr. 16-17, 24 octombrie 1928, p. 3.

9 „Monitorul județului Sălaj”, nr. 31, 5 iulie 1928, p. 162.

10 Idem, nr. 33, 19 iulie 1928, pp. 184-185; „Sălajul”, nr. 12, 21 iulie 1928, pp. 1-2.

11 „Monitorul județului Sălaj”, nr. 36, 16 august 1928, pp. 212-213.

12 Idem, nr. 39, 6 septembrie 1928, p. 227.

13 Idem, nr. 45, 18 octombrie 1928, p. 284.

14 Idem, nr. 41, 20 septembrie 1928, p. 243.

15 Ibidem, p. 244.

16 Ibidem, p. 245.

17 Ibidem, p. 244.

18 Idem, nr. 47, 1 noiembrie 1928, pp. 305-306.

19 „Patria”, nr. 246, 10 noiembrie 1928, p. 1.

20 „Monitorul județului Sălaj”, nr. 49, 14 noiembrie 1928, pp. 323-324.

21 Idem, nr. 50, 15 noiembrie 1928, p. 325.

Poate nu ai vazut...

+ There are no comments

Add yours