Elogiul reducționismului

Estimated read time 5 min read

Virgil Leon, Imuniada

Imuniada e cel mai recent volum semnat de Virgil Leon, apărut la Cluj, Editura Idea Design & Print, Academia Română – Centrul de Studii Transilvane, 2021. Fidel formulei eliptice pe care a exersat-o în volumele anterioare și al cărei apogeu credeam că a fost atins acum patru ani, prin volumul P.S., poetul clujean devenit, anul trecut, membru al Uniunii Scriitorilor, Filiala Cluj, recidivează, sublimând prin actul liric o atitudine generată de contexte contemporane supralicitate în media.

Convențiile lirice propuse în volumele anterioare, pe care le putem considera particularitate stilistică, devin mai relevante în contextul unei formule lirice originale, dar ce se revendică de la o laborioasă specie: epopeea. „Referințele contemporane”, pe care le catalogam anterior drept emblematice vorbe de duh, mottouri inspiraționale zugrăvesc în tonuri amare esențe ale realităților de ieri și de azi, paradoxale formulări ce dezvăluie mentalitatea figurilor ilustre contemporane, lideri formali și informali. Citatelor regăsite și în volumul anterior, autorul le adaugă alte cugetări contemporane: „Dumnezeu e bun și îngăduitor și are grijă de noi când ne doare, să nu ne doară și când nu ne doare, să ne doară” (Nelson Mondialu), „Să privim jumătatea plină a paharului. O să clarificăm și deplasarea oamenilor la cimitir” (Marcel Vela), „Se completează de mână, ad labam” (Valeriu Gheorghiță), „Și?” (Claudiu Năsui). Ultima referință, cu adevărat culturală, reflectă polifonic intențiile autorului, căci valențele semantice și referențiale ale citatului „Larvatus prodeo”, ce îi aparține lui Descartes, sunt luminate în întreg volumul.

Mitologia urbană constituită încă din volumele anterioare e, din nou, invocată, în debutul volumului, aerul de epopee simțindu-se de la primele pagini. Muzelor de odinioară, Mama Omida, mătușa Tamara, Sexy Brăileanca li se alătură alte arhetipuri contemporane (Vrăbi, Șoșo) sau noi piloni ai vrajbei și ai decăderii, generic denumiți Nemuritorii. Fără a se dezice de amprenta personală dată de amplele enumerații ce construiesc un antropoconglomerat, Virgil Leon alege să puncteze iterativ, sugestiv, laitmotive media ale zilelor noastre, parafrazate inteligent: „Vă avertizez:/ urmează versuri/ cu un puternic/ impact/ emoțional”.

Vizibilă devine și intenția pamfletară, aplecarea spre structura epopeii pe care alege să o respecte mai atent decât anterior. Antieroii umplu pagini întregi, varietatea categoriilor evidențiate demoralizând și asigurând, în același timp, dominanta satirizantă. Temporalitatea și spațialitatea fixează, ca în epopee, un context amplu, aici bine ancorat în epoca pe care o demonetizează deliberat: „până ce laptele/ neconform/ e trimis/ orfelinatului,/ până ce Sise, Deni,/ Vasilică și Andri/ ies pe ușa instanței,/ până-i pauza mare/ la școala de fițe (…)”. Un univers de conglomerate neuniforme, în care autenticul se pierde și genericul e relevant, în care imaginea, aparența au relevanță și globalizarea înghite pantagruelic identități configurează volumul: „– The duck/ come from the trucks./ – Nu e bine, domnu` chestor!/ Navele se scufundaseu,/ televiziunile preluaseu,/ românii votaseu,/ codurile intraseu./ Au făcut o alianță/ cu cei care-l părăsiseu.”

Un melanj de replici devenite celebre, ce reflectă incultura, nonsensul, agramatismul traversează volumul, alături de interjecții-invocări ce amplifică efectul comic. Savuroase prin ele însele, replicile devin sublime prin asocierea lor inspirată: „– Poți să ai și eșecuri,/ poți să ai și succesuri./ Pot să fie oameni care/ nu vor să vorbesc cu tine”; „Orice om îi este teamă./ Să ne anexăm pe prevenție. He, he, he!”; „Altă-ntrebare!/ De ce o femeie/ nu poate fi motostivuitor?”

Un dicționar de obsesii contemporane, de diriguitori ai „centrelor de interes” („rândași/ ai bancomatelor,/ sfinți/ ai închisorilor,/ sfinți/ ai interceptărilor,/ îngeri/ ai achitării,/ zei/ ai motivării!”), de exponenți ai „ciurdei valahe” sau ai uzualelor acronime ce ne domina existența on-line sau extra-line e întrerupt doar de obișnuita „pauză publicitară”, devenită didascalie. Iubiri, preamăriri, programe antepandemice, antipandemice completează lista de „personaje” a comediei pe care o jucăm involuntar. Inserate sporadic, scurte anecdote de ieri, uneori updatate, declanșează „Ostalgia” vremurilor d`antan, reeditate în aceeași cheie: toposuri, tipologii umane, acronime, lumi obiectuale. Lumi ale paradoxurilor, ale absurdului absolut, ale inconsecvenței și ale superficialității, în care detaliul nu e semnificativ, uneori chiar nu există, sunt România de ieri și cea de azi: „Țară a lui/ decât!/ 5-0` clock/ Romania,/ cea mai țară/ proastă”. Departe de lumea dezlănțuită, dar civilizată, România rămâne țara în care prototipuri umane sunt „unul cu genunche/ altul cu pamblică./ Unii cu canapeaua,/ alții cu cocotierii./ Unii/ cu izoleta,/ alții/ cu Isoletta./ Noi/ cu agheazma,/ ei cu vaccinul.”

Un teatru absurd, o epopee tragi-comică în care zeița cântă în argou medical și în parafraze amare, în care umanitatea se reduce la distribuiri (de) live, iar comunicarea sărăcăcioasă își trăiește apogeul prin meme și concedieri ale scrierii articulate e Imuniada. Sau poate un subtil îndemn la o necesară (atât de necesară!) și deloc mediatizată imunizare.

Poate nu ai vazut...

+ There are no comments

Add yours