Elena Abrudan în dialog cu Andrea Hedeș

„Simpla pronunțare a cuvântului Cluj are efectul de basm al lui

Sesam, deschide-te! Este o marcă”

Elena Abrudan: Andrea Hedeș conduce revista „Neuma”, fiind în același timp președinte al Asociației Culturale Neuma și secretar general de redacție al revistei „Steaua”. Este editor al volumelor apărute la Editura Neuma. O scurtă privire prin opera realizată până acum dezvăluie aplecarea spre poezie, eseu și proză, unde a încercat atât romanul cât și proza scurtă și poveștile pentru copii. Totuși, unde vă simțiți cu adevărat acasă între aceste genuri?

Andrea Hedeș: Ține de niște etape de evoluție personală. Astăzi, mă regăsesc în roman.

E.A.: Când ați început să scrieți și să colaborați la revistele de cultură din Cluj?

A.H.: Exceptând publicarea unui grupaj de versuri în revista „Echinox”, în timpul studenției, ca urmare a participării la una din întâlnirile Cenaclului Echinox, în prezența lui Matei Călinescu și cu care am păstrat o frumoasă legătură, încurajându-mă să merg mai departe pe drumul literaturii, am început să scriu, respectiv să fiu publicată la o revistă clujeană în 2021, odată cu venirea mea la revista „Steaua”. De curând, m-am retras din activitatea de secretar general al revistei „Steaua” din motive care țin de un context personal mai dificil, din păcate.

E.A.: Sunteți o persoană dinamică, având mai multe roluri: mamă, scriitoare și director al unei reviste de cultură. Cum arată ziua dumneavoastră de lucru?

A.H.: Ziua mea de lucru are două direcții, una este aceea de mamă, bună parte din timp fiind ocupată cu ceea ce ține de viața și nevoile unui preadolescent. O altă direcție este cea de scriitor, editor, cronicar, adică citit, scris, redactat, relația cu autorii etc. Nu pot spune că lucrez zi-lumină, pentru că pentru scriitori o bună parte din activitate se desfășoară „în liniștea nopții”.

E.A.: Vă permiteți pauze, concedii, zile în care să nu scrieți, sau măcar să faceți planuri?

A.H.: În vacanța de iarnă nu citesc și nu scriu nimic pentru reviste, editură etc. Atunci fie fac orice altceva, fie îmi scriu cărțile.

E.A.: Dacă ar fi să alegeți dintre cărțile scrise până acum, spre care se îndreaptă argumentele dictate de rațiune și cele sugerate de sentimente?

A.H.: Spre cele care adună cronici sau eseuri se îndreaptă argumentele dictate de rațiune, spre cărțile de poezie, povestiri, povești sau roman se îndreaptă cele legate de sentimente.

E.A.: Ce proiecte editoriale aveți acum?

A.H.: Anul acesta, 2023, urmează să apară un nou roman, Marea e frumoasă ca tine. Este o misterioasă poveste de dragoste, desfășurată pe două continente, de la Graz la Hanoi, ridicând întrebări tulburătoare despre viață, credință și iubire, despre ceea ce ne face cu adevărat oameni.

E.A.: În ce măsură vă sprijină fundația pe care o conduceți (Asociația Culturală Neuma) în activitatea editorială sau în aceea de creator de lumi ficționale?

A.H.: Atunci când am înființat Editura Neuma, în 2014, am pornit ca un SRL. În timp, cu speranța că statutul de Asociație Culturală va facilita atragerea de fonduri, am înființat Asociația Culturală Neuma împreună cu două prietene. Din păcate, în societatea românească nu s-a născut încă un Mecena, mai ales unul care să susțină literatura și nu sportul.

E.A.: Conduceți o revistă literară, ați fost o perioadă secretar general de redacție la „Steaua”, colaborați cu reviste literare din Cluj și din țară. Cum vedeți panorama presei culturale românești și care credeți că este viitorul ei?

A.H.: Presa culturală românească are de toate, și reviste de elită și almanahuri. Ține de cei care stabilesc direcția revistei respective să stabilească și standardele acesteia. Cred că va fi un viitor hibrid, adică atât print cât și online, iar evoluția aceasta va urma, firesc, evoluția demografică. Într-un viitor mai îndepărtat, nu știu dacă și cât vor mai scrie tinerii, cât de interesat va fi publicul de fenomenul literar. Astăzi face furori o aplicație care scrie, pe orice temă, poezie, proză, sau lucrare de licență și a luat chiar cu succes câteva examene. Tot un viitor hibrid se întrevede. Probabil scriitorii vor fi tot mai de nișă, iar poveștile de care are nevoie ființa umană vor fi livrate altfel.

E.A.: Credeți că trecerea de la print la online reprezintă o scădere a calității revistelor sau aduce unele beneficii?

A.H.: Calitatea e calitate. Scăderea calității vine doar atunci când scad pretențiile celor care conduc publicațiile. Cred că online-ul aduce o mulțime de avantaje și, din punctul meu de vedere, acestea primează asupra print-ului. Sunt costuri mai mici, posibilități mai mari și lipsa unui lanț de distribuție nu mai contează, publicația este accesibilă oriunde pe glob. Din păcate, tot din cauza particularității demografice de la noi, se merge încă pe varianta mai greoaie, aceea a revistelor tipărite.

E.A.: Există o tendință a scriitorilor de a se grupa în asociații ale scriitorilor, cenacluri, cercuri literare. Credeți că succesul unui scriitor depinde de afilierea la o instituție de cultură sau poate merge singur pe drumul pe care și l-a ales?

A.H.: Singur este aproape imposibil. Chiar având susținerea unei asociații, scriitorii sunt atât de mult împinși în afara cetății, încât e greu să aibă vizibilitatea pe care o merită. Cu mici excepții, pe care publicul le privilegiază binemeritat sau nu, există o întreagă pleiadă de mari scriitori care nu au reușit să iasă din cercul strâmt al inițiaților.

E.A.: Sunteți membră a Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor din România. Să medităm puțin asupra importanței vieții literare instituționalizate. Cum vedeți viața de asociație la Cluj, care sunt beneficiile apartenenței la acest grup de oameni de cultură?

A.H.: Simpla pronunțare a cuvântului Cluj are efectul de basm al lui Sesam, deschide-te! Este o marcă. Avem puține astfel de mărci. Strălucirea și influența acestui cuvânt se reflectă și asupra celui ce îi aparține, într-un fel sau altul, în cazul nostru, ca scriitori ai Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor din România. Așa cum se știe, Filiala Cluj este cea mai mare din țară, după București, are unele din cele mai mari nume ale literaturii noastre contemporane, este, cred, cea mai activă, cu proiecte de amploare și tradiție. Fără o direcție, fără o instituție care să stabilească un etalon, totul ar fi… o apă și-un pământ… ori e nevoie de structură.

E.A.: Gândindu-ne la colegii de Filială și la alții pe care-i cunoaștem, credeți că există un specific al scriitorilor clujeni, sau ardeleni? S-a scris despre asta.

A.H.: Da, sigur că da. Pe lângă ce s-a scris, este și un proiect al meu care poate ar aduce ceva în plus în această direcție, de aceea aș prefera să nu detaliez prea mult acum. Sunt o superstițioasă…

E.A.: Trăim o perioadă complexă cu provocări și schimbări rapide care pretind o poziționare a indivizilor față de trecut și mai ales față de viitor. Credeți că este necesară implicarea socială și politică activă a omului de cultură, a scriitorului?

A.H.: Sigur că da, iar această implicare are loc, dar după posibilități. Omului de cultură nu i se pun la dispoziție platformele de care au parte, de exemplu, toți cei care își dau cu părerea, de obicei burlesc, la televizor, iar în privința folosirii social media ca o portavoce, omul de cultură este, în acest domeniu, analfabet funcțional, ori i se pare sub demnitatea lui să apeleze la ele. Totuși Papa, capete încoronate, președinți, oameni de cultură din alte țări, o fac.

E.A.: Întotdeauna, în orice epocă și în orice spațiu cultural există oameni providențiali pentru destinul unei anumite culturi. Puteți să menționați câțiva scriitori care au modelat evoluția culturii române, după 1990?

A.H.: Voi omite, desigur, destule nume, errare humanum est… Aș menționa, cu voia dumneavoastră, oameni din diferite domenii, care au modelat evoluția culturii române după 1990. Nicolae Manolescu a ținut laolaltă acest organism care este Uniunea Scriitorilor din România, cu programe, cu proiecte, într-una din cele mai tulburi perioade ale istoriei noastre moderne, perioadă în care alte uniuni din țări vecine s-au tot micșorat ca semnificație, ca importanță. Eugen Simion, la Academie. Ioan-Aurel Pop, ca rector al UBB și, mai apoi, ca Președinte al Academiei Române. Mihai Măniuțiu și TompaGábor în teatru, în lumea cinematografiei, deși, personal, nu rezonez cu succesele internaționale ale cinematografiei românești, aceasta a ajuns să fie apreciată la cele mai prestigioase festivaluri de film ale lumii. Acum, probabil voi irita anumite sensibilități, dar dacă ne gândim că muzica rock a fost, la timpul său, disprețuită, interzisă, considerată scandaloasă, iar acum e intrată în categoria clasicului, a devenit chiar de nișă, ceva pentru connaisseurs, cred că muzica și întregul fenomen reprezentat de Untold este o marcă culturală românească. Dintre scriitori, într-o înșiruire subiectivă și incompletă, i-aș aminti pe Ana Blandiana, Mircea Cărtărescu, Gabriel Chifu, Ion Mureșan.

E.A.: Se scrie multă literatură, există și tineri care pornesc pe acest drum, încearcă să-și facă loc într-o lume exigentă și elitistă, dacă e să spunem adevărul. Puteți să alegeți trei cărți care v-au impresionat, care v-au plăcut sau pe care le considerați importante pentru viața literară clujeană?

A.H.: Este foarte greu, acesta este adevărul și e bine să nu ezităm să îl spunem. Literatură tânără memorabilă nu pot spune că am întâlnit, doar promițătoare. Rămâne ca acești tineri să confirme, dacă nu vor abandona între timp acest drum spinos și puțin ofertant, ori dacă nu vor fi trădați de anumiți demoni precum Ego-ul, Autosuficiența și alții asemeni lor sau de micul cerc de aplaudaci care se învârte în jurul unor wannabe. Menționez și că nu mă feresc de cuvinte străine, nu mă fragilizează teama că limba noastră se va îmbolnăvi în vreun fel de prin vecinătăți…

E.A.: Puteți să ne vorbiți de o experiență de viață, sau o întâlnire literară care v-a marcat profund și poate v-a modelat destinul de scriitoare?

A.H.: Sigur, e vorba de Anca Ursa și Matei Călinescu, pe care i-am întâlnit într-un moment de cotitură, de incertitudini și îndoieli, cum îi stă bine scriitorului, și care, de la înălțimea catedrei și de la înălțimea prestigiului, nu au ezitat să mă încurajeze și chiar să mă îndrume. Dacă acest lucru nu se întâmpla, nu aș mai fi continuat pe acest drum. A fost mai apoi Dan Cristea care a acceptat, încă din 2010, să am o rubrică de cronică literară la revista „Luceafărul”, lucru care a contat, desigur, foarte mult în evoluția mea ulterioară.

E.A.: Dacă vreți să mai adăugați ceva, care să vă reprezinte ca scriitor clujean?

A.H.: Sunt, de facto, un scriitor clujean, dar m-am lansat și afirmat la Bistrița și București. Cumva, distanța a permis o privire mai empatică asupra mea, privire sub care am putut crește și, îndrăznesc să spun, înflori.

E.A.: Vă mulțumesc!