@ Elena Abrudan
„Încerc să las ceva loc și frumuseții lumii”
Alice Valeria Micu este scriitor, jurnalist, traducător și secretar general de redacție la revista clujeană „Apostrof”. Colaborează la reviste din țară și este colaborator permanent la revista „Caiete Silvane” cu materiale de presă care pun în valoare moștenirea culturală a județului Sălaj și discută probleme stringente ale contemporaneității din perspectiva intelectualului și a jurnalistului care are menirea de a observa și de a lua atitudine față de neajunsurile societății contemporane. Alice Valeria Micu este membră PEN România, fondator al Asociației Scriitorilor din Județul Sălaj, este membru al Cenaclului literar „Silvania” și al Cenaclului literar UBB Cluj, contribuind astfel la îndrumarea și formarea tinerilor aspiranți la statutul de scriitor. Prin diversitatea temelor tratate în publicistică, profunzimea abordării și ingeniozitatea stilistică, Alice Valeria Micu este un reprezentant demn al jurnaliștilor și scriitorilor generației sale.
Elena Abrudan: Aveți o activitate intensă pe mai multe planuri, trebuind să împărțiți timpul petrecut în redacție cu viața de familie și proiectele personale. Cum arată ziua dumneavoastră de lucru?
Alice Valeria Micu: Încerc pe cât se poate să-mi trăiesc viața în afara rutinei. Ea umbrește spiritul și nu e prielnică poeziei, ci, mai degrabă prozei. Desigur, urgențele organizează într-o oarecare măsură programul zilei, dar încerc să las ceva loc și frumuseții lumii; lucrez adesea ascultând muzică sau teatru radiofonic, citesc zilnic și atunci când am ceva de spus mă gândesc întâi dacă folosește cuiva. Munca mea la revista Apostrof înseamnă întocmirea multor documente, cea mai mare parte a activității fiind una administrativă, redacția funcționând cu un minimum de oameni. Revista e o școală, și eu sunt un elev silitor, care încearcă zi de zi să răspundă exigențelor. Jurnalismul noncultural mă ține în alertă, în conexiune cu viața reală, nemediată. Am scris mulți ani la revista Transilvania Business despre mai multe arii de activitate economică, iar în prezent realizez interviuri cu reprezentanți ai lumii medicale. Din când în când contribui la oglindirea activităților agricole, un domeniu vital al economiei, la orice scară ar fi desfășurate. Aș adăuga printre activitățile zilnice copywritingul și content writingul, două denumiri pentru scrierea de texte pentru promovare, mai ales în mediile sociale și pe site-uri. Pot spune că îmi solicită mult creativitatea, aceasta împletindu-se cu informațiile exacte despre produsele și serviciile supuse promovării. Cred că toate îmi aduc acel dram de noutate de care am nevoie ca să nu mă plafonez, să mă provoace constant, să mă oblige într-un fel să caut zilnic informații proaspete, să fiu la curent cu tendințele din comunicare. Toată această diversitate de activități îmi dovedește că pot fi utilă, deși piața muncii nu mai acordă nicio importanță celor trecuți de 40 de ani și aflați în afara structurilor de management. Dar asta e deja o altă poveste.
E.A.: Întreaga dumneavoastră activitate demonstrează atașamentul necondiționat față de ținuturile sălăjene care joacă un rol important în mitologia personală, așa cum demonstrează publicistica și volumele dumneavoastră de poeme. Cum s-au născut aceste proiecte editoriale?
A.V.M.: În volumele de poezie există referințe personale, dar abia în ultima vreme am scris câteva poeme în care menționez toponime din județul Sălaj, dar și din Bistrița-Năsăud, județul natal al mamei mele, locuri de care mă simt puternic legată afectiv și emoțional, numele celor din trecutul familiei. Am bucuria de a colabora constant la revista Caiete Silvane, o revistă editată de Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj, unde am o rubrică din care s-a născut, alături de texte apărute în Transilvania Business și Cluj Manifest, volumul de publicistică Delictul de iubire. Sunt mereu în căutare de dovezi ale eforturilor depuse de sălăjeni, iar grație unor buni prieteni, am reușit să intru în posesia unor copii după astfel de documente, pe care încerc să le aduc în Caiete Silvane, revista oglindind mai multe domenii ale vieții culturale sălăjene.
E.A.: Publicistica dumneavoastră conține reportaje, interviuri, eseuri și comentarii pertinente referitoare la complexitatea vieții din perspectivă istorică, socială, culturală. Dacă ar fi să alegeți dintre cărțile scrise până acum, spre care se îndreaptă argumentele dictate de rațiune și cele sugerate de sentimente?
A.V.M.: Poezia ocupă cea mai mare parte a cărților apărute până acum, atât cele cinci volume personale, cât și cele două traduceri. Volumul de publicistică este în aceeași măsură construit din rațiune și din simțire, ca să parafrazez un titlu cunoscut din literatura universală. Nu m-am gândit niciodată să cântăresc demonstrația, să o construiesc adresându-mă cu precizie intelectului sau afectului. Scriu sub imperiul stării de moment, la cald, dar am învățat să corectez un text după epuizarea valului emoțional care m-a determinat să aleg subiectul și să-l aștern pe ecran, căci arareori mai scriu pe hârtie. Îmi sunt dragi toate dintr-un motiv foarte simplu: ele reflectă cu fidelitate starea mea de la momentul scrierii.
E.A.: Ce proiecte editoriale aveți acum?
A.V.M.: Am început să scriu pentru copii. Încă acum vreo 12 ani am creat un personaj pe nume Plici, care e o picătură de apă. Au apărut până acum două din cele opt cărți, cel mai delicat aspect fiind ilustrațiile. Cred că e foarte important să ne îndreptăm atenția spre copii, să scriem cu gândul la ei. Poate că de aici ar trebui să pornim în efortul de a recâștiga procentul de cititori pe care îl avea la un moment dat România. Pentru copii, adolescenți, tinerii adulți e nevoie de literatură scrisă bine, care să nu scadă calitativ, dar să le aducă acea bucurie a lecturii de care ne amintim noi, când cărțile erau bunii noștri prieteni și trăiam aventurile alături de eroii dintre file.
E.A.: Sunteți secretar general de redacție la revista „Apostrof” și colaborați la reviste literare din Cluj și din țară. Cum vedeți panorama presei culturale românești și care credeți că este viitorul ei?
A.V.M.: Câtă vreme se scrie literatură, revistele vor continua să ofere acel filtru de calitate necesar, util atât scriitorilor, care vor să afle cum sunt receptate cărțile lor, cât și cititorilor profesioniști. În orice domeniu de activitate se manifestă nevoia unei agora. Există voci care judecă literatura numai după efectul ei în public, după cifrele de vânzări. Cert este că piața noastră de carte arată așa cum arată și din pricina decalajului enorm dintre nivelul veniturilor de la noi și restul continentului, în vreme ce prețurile sunt asemănătoare, dacă nu mai mari uneori. Revistele culturale, care conțin alături de literatură istorie, etnografie, arte vizuale, muzică, teatru, film se adresează unui public mai larg. Cred că este loc sub soare pentru fiecare publicație, câtă vreme cineva susține financiar apariția lor, dovedind încredere în misiunea asumată.
E.A.: Sunt mulți tineri acum care își încearcă forțele în poezie și proză. Se citește și se scrie multă literatură după 1990. Puteți să alegeți trei cărți care v-au impresionat, care v-au plăcut sau pe care le considerați importante pentru viața literară clujeană, în ultimii zece ani?
A.V.M.: Tinerii au scris mult și înainte de 1990, eu însămi am avut privilegiul de a participa la trei ediții succesive din cele patru organizate ale unei tabere de creație. Este vorba de Excelsior, între 1986-1989, ultima ediție fiind la Cluj. Ne întâlneam acolo elevi de liceu pasionați de literatură, de scris. Probabil că procentual tinerii scriu mai puțin, fapt constatat cu ocazia multiplelor întâlniri avute cu elevii, dar scriu, cred că în măsura în care citesc literatură. Aș putea menționa romanul lui Radu Sergiu Ruba, Semnătura indiană, a cărui acțiune se desfășoară în Cluj, la școala de nevăzători.
E.A.: Prin traducerile realizate până acum privilegiați spațiul hispano-american. Ce vă atrage la acest spațiu cultural?
A.V.M.: Îmi place enorm literatura Americii Centrale și de Sud, romanele sunt fabuloase, poeții excepționali, o literatură impresionantă. Pe unii autori i-am ales eu, pe alții m-au rugat prietenii să îi traduc, unul dintre ei fiind George Vulturescu. Mi-a publicat traduceri în revista Poesis, dar m-a și rugat să completez seria de scriitori hispano-americani cum sunt: Pablo Neruda, Miguel Ángel Asturias, Octavio Paz, Armando Valladares, Alexandra Pizarnik, Victor Lobos, Gabriela Mistral și César Vallejo.
E.A.: Vă rog să ne vorbiți de o experiență de viață, sau o întâlnire literară care v-a marcat profund și poate v-a modelat destinul de scriitor?
A.V.M.: Sunt multe și minunate întâlnirile cu scriitori de care am avut parte cu diverse ocazii, unele la care am fost invitată, altele pe care le-am căutat, din dorința de a fi aproape de ei, târguri de carte, festivaluri. Așa l-am cunoscut pe Ion Mureșan, am început să frecventez cenaclul UBB pe care-l conduce. Așa l-am cunoscut pe Alexandru Vlad. Mama a fost la facultate în generație cu Horia Bădescu, așa că în momentul în care am lansat și eu un volum la filiala Uniunii Scriitorilor, am fost onorată de prezența acestor minunați și valoroși reprezentanți ai vieții literare clujene. Însă mult mai devreme, în timpul liceului, când scriam poezie și citeam critică literară, nu credeam că voi ajunge și eu în Uniunea Scriitorilor, că îl voi cunoaște pe Nicolae Manolescu. Îi întâlnisem în taberele Excelsior pe Mircea Nedelciu, Bogdan Ghiu, Ion Bogdan Lefter, Mircea Cărtărescu, Florin Iaru, Șerban Foarță, iar acestea au fost, se pare, de bun augur.
E.A.: Dacă vreți să mai adăugați ceva, care să vă reprezinte ca scriitor clujean?
A.V.M.: Aș încheia cu un fragment din poemul meu Amin Amin:
„Nu vă mai văietați, scriitori de vagoane-ale tristeții,
trenuri ale durerii și milei, tăceți!
Țara nu mai are nevoie de noi,
Țara nu ne mai vrea!
Moartea noastră e viața ei.
Ne-am făcut din cuvinte pomana de vii,
dăruind tuturor un poem.
Ne-au cântat parastas cronicarii.
Ce-am rodit noi și cărțile noastre?
Am urcat către zei,
am ajuns la strămoși?
Prindem din zbor păpădia de sens
și-o zdrobim între file.
Cu degete ofilite mai scriem ferparul:
Aici a șezut și a scris și a plâns.”
+ There are no comments
Add yours