„Edenul din Silvania” și „Caiete Silvane” la Parla-Madrid

Estimated read time 6 min read

■ În biserica ortodoxă română din Parla-Madrid a avut loc miercuri, 15 iunie 2022, deschiderea expoziției de pictură „Edenul din Silvania” a pictorului Flavius Lucăcel, un demers susținut de Centrul Cultural Sf. Antim Ivireanul din Parla-Madrid, Consiliul Județean Sălaj și Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj. Au vorbit preotul, poetul, scriitorul Eugen Barz, președintele centrului amintit, Dragoș Cosmin Popa, vicepreședinte al Asociației Scriitorilor și Artiștilor Români din Spania (ASARS) și criticul de artă  Antonio Calderón de Jesús. În discursul domniei sale, omul de artă spaniol a făcut o pledoarie pentru valorile culturale românești, europene prin excelență, valori care merită cunoscute, promovate. Despre expoziția artistului sălăjean, criticul a spus că reprezintă o sinteză a spiritualității românești realizată de un om cu o inocență deosebită. „Edenul din Silvania” valorifică patrimoniul material și imaterial al Țării Silvaniei, ștergare și țoale vechi țesute de femei din satul Aluniș ori geamuri meșterite în satul Tihău, fiind un demers pentru păstrarea a ceea ce au făcut artizanii, meșteșugarii satului sălăjean.

„Flavius Lucăcel scoate

pe fereastră averea,

zestrea satului de odinioară”

■ Daniel Săuca, managerul Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj, a prezentat revista și editura „Caiete Silvane”, precum și expoziția menționată. În opinia sa, Flavius Lucăcel scoate pe fereastră averea, zestrea satului de odinioară, să o vadă lumea de azi, lume care și-a pierdut și deprinderea de a privi pe fereastră. Să se uite, adică, în oglindă. Să-și rememoreze nemurirea. Și Edenul din Silvania. Un paradis nu doar imaginar… 

■ Tot în biserica ortodoxă română din Parla-Madrid s-a desfășurat duminică, 19 iunie 2022, vernisajul expoziției de pictură „Edenul din Silvania” a pictorului Flavius Lucăcel, un demers susținut de Centrul Cultural Sf. Antim Ivireanul din Parla-Madrid (centru prezidat de preotul Eugen Barz), Consiliul Județean Sălaj, Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj și Asociația culturală „Creart”.

■ După vernisaj a avut loc o întâlnire a revistei și editurii „Caiete Silvane” cu membri ai Asociației Scriitorilor și Artiștilor Români din Spania (ASAR), la care am avut bucuria să-i întâlnim pe scriitorii din țară Nicolae Coande și Vasile Muste, precum și pe poeții români din Spania: Eugen Barz, Dragoș Cosmin Popa, Marin Dumitrescu, Mihaela Vechiu, Marilena B. Matei, Marius Gîrniță, Rodica Carceanschi, Relu Mircea. Daniel Săuca și-a lansat cartea „Încet, foarte încet” (Editura Școala Ardeleană, 2022), din care a și citit câteva poeme. Apoi, poeții prezenți au citit din creațiile lor și au dezbătut, sub semnul prieteniei, teme de actualitate nu numai literară.

„Dialogul oaspeților noștri

cu românii le-a produs

acestora bucurie”

■ Preotul și scriitorul Eugen Barz, președintele Centrului Cultural Sf. Antim Ivireanul din Parla-Madrid, ne-a declarat: „Prezența revistei «Caiete Silvane» și a expoziției «Edenul din Silvania», prin Daniel Săuca și Flavius Lucăcel, a  adus comunității de români din Parla-Madrid o sărbătoare românească. Dialogul oaspeților noștri cu românii le-a produs acestora bucurie. După cum se poate vedea din fotografii, prezența la această întâlnire a fost numeroasă, iar entuziasmul se poate vedea pe chipurile lor. De remarcat sunt și întâlnirile pe care cei doi scriitori le-au avut cu câțiva oameni de cultură de seamă din Spania, Antonio Calderón de Jesús, Jorge Ernesto Ibáñez Vergara și Austion Tirado. Nu în ultimul rând, membrii ASAR au avut șansa, destul de rară aici în străinătate, de a se întâlni cu scriitorul Daniel Săuca, ale cărui cărți au fost prezentate și din ale cărui poezii au recitat”.

„Aici am întâlnit o mică Românie

la biserică”

■ Artistul vizual și dramaturgul Flavius Lucăcel: „Întâlnirea din Parla-Madrid mi-a produs o bucurie profundă. M-am simțit ca în biserica din satul meu Aluniș. Am întâlnit vecini din satele din jur. Cineva era chiar din Domnin, satul în care în această săptămână noi tocmai derulăm proiectul «Cultură în șură». Am reușit să le producem un «dor» de acel concept care a devenit din ce în ce mai abstract: satul românesc. Aici am întâlnit o mică Românie la biserică”.

Reacții: Dragoș Cosmin Popa

O zi plină la Centrul Cultural Antim Ivireanul din Parla. În cadrul Cenaclului de  la Madrid, ASARS, la invitația făcută de poetul Eugen Barz, a avut loc o întâlnire cu reprezentanții de la prestigioasa revistă și editură „Caiete Silvane”, domnul Daniel Săuca, scriitor, redactorul-șef și Flavius Lucăcel, dramaturg și artist plastic. Expoziția de artă plastică sub numele:  „Edenul din Silvania” a fost expusă într-o conjunctură experimentală, combinând ceea ce afirma Mircea Eliade în „Sacrul și profanul”: „Sunt două modalități de a fi în lume, două situații existențiale asumate de om de-a lungul istoriei sale…”. Prin aceste ferestre se pot intui părți ale așezărilor rurale, dar și patina timpului asupra memoriei sau o dualitate a nuanțelor, legături între lumi interioare și exterioare. A urmat, în biblioteca Centrului Cultural prezentarea revistei și editurii „Caiete Silvane”, care s-a bucurat și de prezența scriitorului Nicolae Coande aflat în Spania. Domnia sa a avut o intervenție inspirată la prezentarea plachetei de poezie a poetului Daniel Săuca: „Încet, foarte încet”, Editura Școala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2022, o antologie care cuprinde poezii publicate după anul 2012. Autorul a recitat câteva dintre poemele cuprinse în acest volum cu o notă de copertă semnată de cunoscutul poet și critic literar Viorel Mureșan. În continuare a avut loc prezentarea poeţilor din ASARS cu un scurt recital. În încheiere, autorul a semnat câteva volume și s-a subliniat importanța lecturii autorilor români în străinătate cât și participarea activă a scriitorilor din diaspora ca parte integrantă a literaturii române. La eveniment au participat poetul Vasile Muste, ziaristul Cornel Drinovan și Mircea G. Florescu.

Poate nu ai vazut...

+ There are no comments

Add yours